Facebook și Twitter, în lupta cu dezinformarea: Rețele desființate

Publicat: 09 oct. 2020, 10:45, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Facebook și Twitter, în lupta cu dezinformarea: Rețele desființate
hackeri internet atac cibernetic securitate IT&C

Facebook şi Twitter au desfiinţat mai mult de 12 reţele de dezinformare de pe platformele lor de socializare.

Principalele vizate au fost platformele folosite de grupuri politice care aveau ca scop inducerea în eroare a utilizatorilor de Facebook și Twitter.

Conform Reuters, Facebook şi Twitter ar fi identificat şi suspendat peste 3.500 de conturi care foloseau identităţi false.

Ținta acestor grupări de dezinformare erau utilizatorii din mai multe țări, inclusive din Statele Unite ale Americii.

Oficialii SUA au avertizat deja că guverne străine încearcă să influenţeze rezultatul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.

În trecut, platformele de socializa au colaborat cu autorităţile americane pentru urmărirea şi desființarea campaniilor de propagandă politică care îi aveau ca ţintă pe alegătorii americani.

Rețelele de dezinformare au fost asociate cu mai multe state, în special cu Iranul și Rusia. Cele două țări au negat însă acuzațiile.

Măsurile anunţate de cele două platforme de socializare au fost luate împotriva unor reţele cu anvergură globală.

Operaţiunile aveau ca ţintă cel puţin alte 16 ţări, de la Azerbaidjan la Nigeria şi Japonia, potrivit Facebook şi Twitter.