Desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pe ordinea de zi a Guvernului

Publicat: 14 feb. 2022, 16:40, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pe ordinea de zi a Guvernului

Controversata Secție pentru investigarea infracțiunilor din justiție ar putea deveni în scurt timp istorie, pe agenda ședinței de luni a Guvernului figurând desființarea acesteia.

Conform proiectului de lege ce ar putea fi adoptat, cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secției se transmit pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente, care continuă soluţionarea acestora.

Cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit pe cale dministrativă în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente.

Soluţiile de clasare, de renunţare la urmărirea penală şi de trimitere în judecată dispuse de procurorii Secţiei, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desfiinţării Secţiei controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Actele efectuate și măsurile luate de procurorii Secției, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desființării Secției controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De la data desființării Secției, la judecarea cauzelor, precum și la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în aceste cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele pe rolul cărora se află acestea.