Noul cod al muncii

Publicat: 28 feb. 2022, 19:45, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Noul cod al muncii
angajații din București au continuat să lucreze de acasă

Deși tensiunea, frica, stresul războiului de atât de aproape de noi, ne copleșesc pe cei mai mulți dintre noi, zic să nu uităm, totuși, să mai și zâmbim.

Mi-a trimis o prietenă pe mail noul… cod al muncii şi mă grăbesc să vi-l împărtăşesc şi vouă, ca să nu fiţi penali, fără să vreţi:

Art 1 – Ne naştem obosiţi pentru a ne odihni.

Art 2 – Munca l-a creat pe om, dar nici lenea nu l-a omorât.

Art 3 – Dacă vezi un coleg odihnindu-se, sări şi ajută-l.

Art.4 – Dacă ţi se face chef să te apuci de muncă, stai jos, odihneşte-te şi o să-ţi treacă.

Art 5 – Ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine, ci pe poimâine sau răspoimâine, că poate nu mai este nevoie.

Art 6 – Un lucru care nu se rezolvă de la sine în 30 de zile, nu merită să te mai ocupi de el.

Art 7 – Munca e sănătate curată, deci s-o lăsăm pentru cei mai bolnavi ca noi.

Art 8 – Munca îl înnobilează pe om, dar societatea noastră nu mai are nevoie de nobili, căci a trecut vremea lor.

Art 9 – Cine se scoală prea de dimineaţă, doarme prea puţin, e obosit şi cască toată ziua.

Art 10 – Cine nu munceşte, nu greşeste, iar cine nu greşeşte, merită promovat.

Art 11 – Serviciul nu e crâşmă să stai toată ziua în el, aşa că, mai du-te dracului acasă!

Păi să ne însuşim, zic, noul cod şi să nu devenim interlopi, încălcând legile.