Procurorul general al Ucrainei acuză: Militarii ruși folosesc violurile pentru a teroriza populația

Publicat: 24 mart. 2022, 16:15, de Mădălina Bălăceanu, în ESENȚIAL , ? cititori
Procurorul general al Ucrainei acuză: Militarii ruși folosesc violurile pentru a teroriza populația

Trupele ruse „folosesc violul ca instrument de război” împotriva femeilor ucrainene, a atras atenția joi procurorul general al Ucrainei.

În relatări care amintesc de modul în care Armata Roșie a tratat femeile germane în cel de-al Doilea Război Mondial, soldații ruși sunt acum acuzați că au luat cu asalt case pentru a comite abuzuri sexuale, informează Daily Mail.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a deschis prima anchetă oficială în acest sens, după apariția în spațiul public a unor informații legate de un soldat rus beat care a intrat cu forța într-o casă, l-a ucis pe proprietar și a violat-o în repetate rânduri pe soția acestuia, cu complicitatea unui alt soldat.

Venediktova a spus că doi soldați au atacat-o pe femeie în Brovary, la est de Kiev. Unul dintre atacatori a fost identificat și urmează să fie pus sub acuzare. Procurorul general a explicat că, după ce l-au împușcat pe bărbat și au agresat-o sexual pe soția acestuia, cei doi l-au amenințat cu armele pe copilul cuplului.

Femeia atacată a supraviețuit și colaborează cu anchetatorii.

Acuzațiile de viol se înmulțesc de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie și au fost aduse în discuție și de ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, care a spus că au existat „numeroase cazuri” în care trupele ruse agresează sexual femei.