„Aş fi foarte atent” la ce promite „maşinăria de război a lui Putin”, a precizat Raab pentru Times Radio, arătând că este necesar să existe spaţiu pentru diplomaţie.
„În cele din urmă, ei trebuie testaţi prin acţiunile lor şi trebuie să se retragă din Ucraina, nu doar să se repoziţioneze. (…) Oricum, privim cu mare scepticism orice vine de la Moscova”, a mai spus vicepremierul britanic.
În același timp, serviciile militare de informaţii britanice susțin că unităţile militare ruseşti care au suferit pierderi grele în Ucraina au fost nevoite să se întoarcă în Rusia sau în Belarus în încercarea de a se reorganiza şi realimenta.
„O astfel de mişcare pune o presiune şi mai mare pe logistica şi aşa suprasolicitată a Rusiei şi demonstrează dificultăţile pe care le are Rusia în reorganizarea unităţilor sale în zonele avansate din Ucraina”, a precizat Ministerul britanic al Apărării, Ben Wallace.
Rusia va încerca să compenseze reducerea manevrelor sale terestre prin atacuri masive de artilerie şi rachete, a adăugat ministerul.