Concert de manele la Filarmonica Banatul Timișoara?

Publicat: 15 apr. 2022, 11:14, de Raluca I. Heroiu, în Arts , ? cititori
Concert de manele la Filarmonica Banatul Timișoara?

Un scandal de amploare a izbucnit la Filarmonica Banatul Timișoara după ce s-a aflat că instituția de cultură ar putea găzdui un concert de manele.

Jador, unul dintre cântăreții cu cele mai multe vizualizări pe YouTube, ar fi trebuit să urce pe scenă pe data de 17 mai. Acum, directorul Filarmonicii spune că va respinge cererea de autorizație.

Organizatorul a pus însă deja biletele în vânzare, cu prețuri cuprinse între 80 și 120 de lei. Dacă nu va găsi o altă locație, bisul ar putea avea loc în instanță.

Între evenimentele cunoscute de la Filarmonica Banatul din Timișoara adică Recital Cameral sau Concert simfonic în data de 17 mai, cele 500 de locuri din Sala Capitol ar fi trebuit să fie ocupate de fanii artistului Jador. Acest concert rămâne acum sub semnul întrebării.

Organizatorul susține că ar fi obținut un acord verbal pentru evenimentul programat la Filarmonică.

„Ieri m-a sunat domnul director să-mi spună: Mircea, nu se mai aprobă, nu se mai face pentru că aici a devenit un mare scandal fiindcă acest băiat cântă manele”, a spus Mircea Anghel – organizator de evenimente, conform Digi24.

Cererea se va respinge pentru că na, s-a depus recent, aceste documente ajung la mine și în momentul în care ajung la mine eu verific toată natura spectacolelor care se petrec la filarmonică. Greșeala organizatorului că a pus numele filarmonicii și de acest spectacol lucru pe care noi îl vom contesta”, a declarat Ovidiu Indriș – director Filarmonica Banatul Timișoara.

Ca să nu ajungă în instanță, organizatorul va trebui să caute un alt loc pentru concertul lui Jador.

Închirierea pentru o zi a unei săli a Filarmonicii Banatul costă 3.500 de lei.