Festivalul cafelei, între 27 și 29 mai, în Centrul Vechi

Publicat: 25 mai 2022, 19:02, de Magda Marincovici, în Orașul meu , ? cititori
Festivalul cafelei, între 27 și 29 mai, în Centrul Vechi
Sursa foto: Pixabay.com

Între 27 şi 29 mai (între orele 10,00-19,00), în Centrul Vechi se derulează Bucharest Coffee Festival, care se adresează deopotrivă profesioniștilor, iubitorilor de cafea și celor care au afaceri în domeniul HoReCa.

Evenimentul are loc Hanul Gabroveni (Centrul Cultural Arcub, Str. Lipscani 84 – 90) şi va reuni cei mai importanţi producători şi importatori naţionali şi internaţionali de cafea.

Peste 30 de procesatori şi prăjitori de cafea, dar şi importatori şi distribuitori de produse conexe: aparate de cafea profesionale, accesorii pentru prepararea cafelei, îndulcitori, dulciuri vor fi prezenţi la festival.

Oferta este extrem de diversificată: diferite sortimente de cafea, diferite modalități de preparare – expresso, filtru, la ibric, proaspăt prăjită și măcinată.

În festival, sunt programate demonstraţii de preparare, de mixologie (combinaţii de cafea cu băuturi alcoolice, în cocktail-uri) sau de latte art, dar şi trei competiţii, cu participanţi din toată ţara, profesionişti de la cele mai importante companii de cafea de specialitate şi cafenele. Aceste competiţii sunt campionatele naţionale de Latte Art (15 concurenţi), Coffee in Good Spirits (5 concurenţi) şi Cup Tasting (25 de concurenţi).