Preşedintele SUA a votat anticipat în West Palm Beach

Publicat: 24 oct. 2020, 21:00, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori

Preşedintele american Donald Trump a votat anticipat în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, sâmbătă, în West Palm Beach, Florida, în apropierea proprietăţii sale Mar-a-Lago.

Până acum președintele Donald Trump a votat de la New York.

„A fost un vot foarte sigur, mult mai în siguranţă decât atunci când trimiţi prin poştă. Totul strict, conform regulilor. Cei de aici au făcut o treabă fantastică. Vom avea trei mitinguri mari astăzi. Am votat pentru un tip care se numeşte Trump”, a spus preşedintele american la ieşirea de la vot.

Trump şi-a schimbat anul trecut reşedinţa, motiv pentru care a trebuit să voteze în Florida.

Până acum, peste 50 de milioane de americani au votat deja anticipat, prin poştă sau în persoană, în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.