Bulevardul Gheorghe Şincai din Bucureşti a intrat în reparații capitale

Publicat: 06 iun. 2022, 17:00, de Otilia Caloian, în Orașul meu , ? cititori
Bulevardul Gheorghe Şincai din Bucureşti a intrat în reparații capitale
Sursa foto: bucurestiulmeudrag.ro

Bulevardul Gheorghe Şincai din București a intrat în ample lucrări de reabilitare de aproape două săptămâni. Se va schimba absolut tot, de la trotuare până la asfalt, parcări și spații verzi.

„În paralel cu procedurile premergătoare introducerii Pasajului Unirii într-un amplu proces de consolidare, având în vedere starea avansată de degradare a acestuia, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București continuă seria investițiilor și reabilitează bulevardul Gheorghe Șincai, aflat la câteva sute de metri de ‘Kilometrul Zero’ al Capitalei. Conform proiectului, porțiunea de pe ambele sensuri ale bulevardului Șincai, de la stația de metrou Timpuri Noi și până la intersecția bulevardelor Tineretului cu Dimitrie Cantemir va fi reconfigurată și pusă în acord cu noile tendințe în domeniul regenerării urbane, domeniu prioritar pentru Sectorul 4 al Municipiului București”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Lucrări de reparații la trotuare și grădinile blocurilor de pe Gheorghe Șincai

Mai exact, trotuarele aferente arterei de circulație vor fi refăcute, grădinile blocurilor vor fi reamenajate, iar numărul spațiilor verzi va fi sporit. Odată cu reconfigurarea întregii zone, în completarea acestor lucrări, vor fi amenajate noi locuri de parcare, atât de necesare în Sectorul 4, dar și în tot Bucureștiul.

De altfel, investițiile în infastructura rutieră, derulate de administrația locală a Sectorului 4, au avut cel mai mare impact în vederea dezvoltării zonei de sud a Capitalei.

 

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele