Variola maimuței: Medicii vorbesc despre un nou simptom ”foarte dureros”

Publicat: 14 iun. 2022, 16:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Variola maimuței: Medicii vorbesc despre un nou simptom ”foarte dureros”

În timp ce variola maimuței continuă să se răspândească, iată că medicii au identificat un nou simptom ”foarte dureros” asociat cu această infecție virală. 

Până acum, majoritatea cazurilor privesc bărbați cu vârste între 20 și 63 de ani.

După o perioadă de incubație între 6 și 13 zile, timp în care persoana infectată nu este contagioasă, apar mai mult simptome: febră mare, stare de oboseală accentuată, dureri de cap, de articulații, inflamarea ganglionilor. Ulterior, apar leziuni la nivelul pielii care se transformă în pustule. În acest moment, pacientul este contagios.

Legat de variola maimuței, Ministerul Sănătății a transmis informații privitoare la simptomele acestei infecții virale.

”Este important să înţelegeţi că variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între oameni, ci necesită un contact apropiat.

Majoritatea cazurilor recente s-au prezentat la clinicile pentru boli cu transmitere sexuală unde au fost testati negativ pentru infecţii cu transmitere sexuală obișnuite.

Simptomele pot fi uşoare sau severe, iar leziunile pot fi foarte pruriginoase sau dureroase.  Acestea includ erupţii cutanate veziculoase pe întreg corpul sau leziuni concentrate pe orice parte a corpului. Majoritatea cazurilor care s-au prezentat recent la clinicile de sănătate sexuală din Europa au prezentat erupţii cutanate şi leziuni la nivelul organelor genitale şi anusului. Erupţia cutanată sau leziunile pot fi însoţite de febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflaţi şi leziuni la nivelul gurii şi ochilor. Majoritatea pacienţilor se recuperează în câteva săptămâni, fără tratament”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

În Europa, leziunile cutanate se localizează mai mult în zonele genitale și perianale, fără a se extinde și în alte părți ale coprului, scrie Le Monde.

Recent, Jennifer McQuiston, cercetător în domeniul bolilor infecțioase din SUA, oferă informații despre un simptom asociat cu variola maimuței.

Suntem pe punctul de a transmite clinicienilor informații cu ajutorul cărora ei vor putea constata noi simptome ale variolei maimuței, explică Jennifer McQuiston pentru Politico.

În SUA, unii pacienți pe care i-am văzut ne-au vorbit despre un simptom special numit rectită (proctită). Această inflamație a mucoasei rectului poate rezulta dintr-o infecție.

Sindromul clinic al rectitei este însoțit de durere și inflamarea mucoasei rectului, care poate fi extrem de dureroasă în momentul defecației și, evenutal, în timpul contactelor sexuale, mai spune Jennifer McQuiston, transmire Top sante.