Szijjarto: Războiul, inflaţia şi nesiguranţa energetică, provocări grave pentru securitatea fizică a Europei şi în special a vecinilor Ucrainei

Publicat: 13 iul. 2022, 18:30, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Szijjarto: Războiul, inflaţia şi nesiguranţa energetică, provocări grave pentru securitatea fizică a Europei şi în special a vecinilor Ucrainei
Peter Szijjarto

Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a avertizat miercuri că Europa şi mai ales vecinii Ucrainei se confruntă cu „provocări extrem de grave la adresa securităţii lor fizice” din cauza războiului, precum şi a „inflaţiei de război” şi a „nesiguranţei totale” în ce priveşte livrările de energie, transmite MTI.

Ministrul ungar de externe a lansat acest avertisment în conferinţa de presă din finalul unei reuniuni cu omologii săi din Austria, Slovacia, Slovenia şi Republica Cehă, subliniind că este „crucială” întărirea legăturilor economice între cele cinci ţări.

Szijjarto a atenţionat totodată că noi valuri de migraţie declanşate de foamete ar putea crea o presiune fără precedent asupra Europei, precizând în acest context că ţara sa, care se confruntă cu o dublă presiune, a primit deja peste 830.000 de refugiaţi din Ucraina şi a oprit în acelaşi timp 120.000 de migranţi ilegali să intre pe la frontiera sudică.

El a asigurat că Ungaria va continua să aibă grijă de refugiaţi şi să blocheze totodată migraţia ilegală la graniţele sale, menţionând că guvernul ungar a cheltuit deja 1,6 miliarde de euro pe aceste două misiuni, în timp ce Bruxellesul a rambursat până acum doar 2% din costuri.

Ministrul de externe austriac Alexander Schallenberg a remarcat la aceeaşi conferinţă de presă că războiul din Ucraina a exacerbat o situaţie care era deja dificilă din cauza pandemiei de coronavirus, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin foloseşte „foametea ca instrument” în războiul său şi că este important ca regiunea Sahelului să primească ajutor, în contextul în care milioane de tone de grâne sunt blocate în porturi din regiunea Odesa.

Schallenberg a notat pe de altă parte că Balcanii de vest rămân o regiune geostrategică importantă şi a apreciat că este „imperativ” ca Bosnia-Herţegovina să obţină cât mai curând posibil statutul de candidată la UE.

Peter Szijjarto s-a referit în aceeaşi conferinţă de presă şi la problema energiei, afirmând că facilităţile ungare de stocare a gazului natural sunt pline în proporţie de 44% şi continuă să fie umplute. El a menţionat că rezervele actuale reprezintă un sfert din consumul anual, în timp ce rezervele Europei reprezintă în medie 16,7%, în acest moment.

Guvernul ungar intenţionează să extindă centrala nucleară de la Paks, având în vedere „instalarea primelor blocuri de beton până anul viitor”, şi încearcă să găsească rute alternative de transport pentru combustibilul nuclear, care tranzita în mod normal Ucraina, a mai spus ministrul de externe ungar.