Guvernul spaniol lansează o campanie pentru a încuraja toate femeile să meargă la plajă!

Publicat: 28 iul. 2022, 13:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Guvernul spaniol lansează o campanie pentru a încuraja toate femeile să meargă la plajă!

Ministerul spaniol al egalității a lansat o campanie de vară pentru a încuraja femeile îngrijorate de felul în care arată corpul lor să meargă la plajă.

„Vara este și a noastră” – spune sloganul de deasupra unei imagini cu cinci femei care au corpuri diferite. „Toate corpurile sunt corpuri de plajă”, a declarat ministrul serviciilor sociale, Ione Belarra.

Șefa Institutului Femeilor, Antonia Morillas, crede că așteptările celorlalți legate de corpurile femeilor afectează nu numai stima de sine a femeilor, ci le neagă și drepturile.

Ilustrația campaniei, care reprezintă cinci femei care se relaxează pe plajă, arată, de asemenea, o femeie topless după o mastectomie.

Institutul, care se află în spatele inițiativei, a declarat că aceasta este o încercare de a arăta că toate corpurile sunt la fel de firești.

Femeile ar trebui să se bucure de vară, oriunde și cu oricine doresc, se arată în enunțul campaniei: „Astăzi închinăm în cinstea unei veri pentru toate, fără stereotipuri și violență estetică împotriva corpurilor noastre”.

Controverse și furia multor oameni

În România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după declarațiile lui George Buhnici despre „femeile cu vergeturi” de pe plajă. Dacă membrii CNCD vor constata că Buhnici chiar a discriminat, acesta ar putea primi o amendă între 2.000 și 100.000 de lei.

Buhnici a stârnit controverse și furia multor oameni după ce a dat de înțeles că femeile care nu sunt slabe și tonifiate n-au ce căuta pe plajă, pentru că bărbații nu doresc să vadă așa ceva. Și, de parcă n-ar fi fost de ajuns, a mai și ”glumit” susținând că o place pe soția sa pentru că arată ca o minoră.