Helmut Duckadam îi pune la zid pe jucătorii de la FCSB: „Pretențiile la campionat devin din ce în ce mai mici”

Publicat: 07 aug. 2022, 13:44, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Helmut Duckadam îi pune la zid pe jucătorii de la FCSB:

Fostul președinte de imagine al echipei FCSB, Helmut Duckadam, a criticat faptul că vicecampioana României schimbă primul unspreze la fiecare meci și spune că echipa nu are omogenitate.

Fostul mare portar îl îndeamnă pe Nicolae Dică să cristalizeze echipa de start.

Nu e ok. Dacă nu reușești să câștigi cu Mioveniul, atunci pretențiile tale la campionat devin din ce în ce mai mici. Sper să mai apuc să văd și eu la FCSB o echipă din care să știu măcar 9 titulari. Din păcate, ei își doresc să aibă o echipă omogenă, dar n-ai cum. Când faci atâtea schimbări de la meci la meci, n-ai cum să faci o echipă omogenă.

N-are cum să se lege. Folosind atâția jucători, făcând atâtea schimbări, jucătorii nu știu ce joacă ăla și ăla. Ori joacă cei doi fundași centrali, ori joacă Tamm? Dacă ți-e frică că se accidentează jucătorii, înseamnă că e o problemă”, a declarat Helmut Duckadam la Digi Sport.