Numărătoarea inversă a înghețat: NASA, probleme în Paradisul spațial? (VIDEO și Galerie Foto)

Publicat: 29 aug. 2022, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Numărătoarea inversă a înghețat: NASA, probleme în Paradisul spațial? (VIDEO și Galerie Foto)

Mai multe probleme au afectat lansarea misiunii spațiale Artemis, programată să decoleze, miercuri, către Lună într-o cursă fără echipaj uman cu durata de șase săptămâni.

Este vorba despre faptul că NASA vrea să lanseze prima rachetă din programul Artemis care are ca obiectiv ca în câțiva ani să readucă astronauți pe suprafața Lunii, după 50 de ani de pauză.
Inițial programată la 15:33, ora României, la Centrul Spațial Kennedy din statul american Florida, procedura lansării a fost oprită iar cronometrul numărătorii inverse a „înghețat” la T – 40′. Cel puțin două incidente au fost semnalate pe parcursul pregătirii ansamblului spațial pentru lansare.

Astfel, potrivit unei comunicări NASA semnalate în jurul orei 14, o tentativă de a închide supapele celorlalte trei motoare pentru a crește debitul fluxului de hidrogen lichid către motorul nr. 3 nu a dat rezultate. La momentul respectiv, motorul nr. 3 nu se afla încă în limitele termice corespunzătoare pentru lansare. Pe de altă parte NASA a transmis că problema fisurii găsite în secțiunea inter-tanc a treptei centrale a lansatorului SLS a fost rezolvată.

Fisura și acumularea asociată cu înghețul se află în izolația din spumă și nu în structura rezervorului treptei centrală, a indicat NASA. Condițiile meteo păreau favorabile, luni dimineața, în zona rampei de lansare, dar presa internațională notează că vremea este capricioasă în Florida, în această perioadă a anului, cu furtuni frecvente însoțite de fulgere.

Paratrăsnetele rampei de lansare au fost, de altfel, lovite de trăsnet în ultimele zile. Misiunea nu poate fi lansată dacă începe ploaia. Presa internațională anticipează că peste 200.000 de oameni erau așteptați să fie martori la lansarea Artemis I, de pe plajele și drumurile din jurul complexului spațial Kennedy.

Omul va ajunge din nou pe Lună?  

BBC notează că pasionații de eveniment au venit încă de duminică, cu rulotele, pentru a ocupa cele mai bune poziții.

După lansarea de la Centrul Spațial Kennedy al NASA cu ajutorul propulsorului SLS, capsula Orion va intra pe orbita Terrei, apoi va folosi sistemul de propulsie pentru a-și continua drumul către Lună. Va accelera până la o viteză de 36 de mii de kilometri pe oră și va călători mii de km „în spatele” astrului nopții, mai departe decât a zburat vreodată o navă spațială construită pentru a fi folosită oameni.

Orion se va înscrie pe orbită lunară, va face un tur și apoi se va folosi de gravitația satelitului nostru natural pentru a reporni spre casă.

Apollo este, deocamdată, singurul program spațial în cadrul căruia oamenii au ajuns pe Lună, între 20 iulie 1969 (misiunea Apollo 11) și  14 decembrie 1972 (ultima zi pe Lună a echipajului misiunii Apollo 17).

Aceasta este doar prima misiune Artemis.

Cea de-a doua va avea și oameni la bord iar în cea de-a treia, omul va ajunge din nou pe Lună…