Unele erau mai mici, dar altele erau foarte mari. Medicii din Cambridge, de la spitalul Addenbrooke, unde familia a ajuns după naștere, nu i-au dat șanse de supraviețuire. Pentru că, da, tumorile erau benigne, dar boala era cruntă din cauza faptului că avea îngrozitor de multe!
I-au avertizat pe părinți că fetița, din clipă în clipă, se poate stinge. Totuși, au început chimioterapia. Și asta foarte repede de la venirea pe lume a copilei. Trecea zi după zi și, pe de-o parte, personalul medical se aștepta ca Rachael să moară, în timp ce, pe de altă parte, familia, care fusese șocată să afle un așa diagnostic, se ruga de o minune.
A trecut, astfel, un an și jumătate. Și, nu doar că fetița n-a murit, dar s-a și vindecat. Tumorile, toate benigne, însă, mult prea multe și unele în poziții periculoase, au dispărut. Potrivit declarației mamei, posibilitatea unei recidive ar fi minimă.
„Acum avem speranță într-un viitor pe care nu credeam că îl vom avea. A fost greu pentru ea, că a fost hrănită multă vreme numai cu sonda. Dar suntem mândri că a luptat pentru viața ei de la o vârstă așa de fragedă. Tumorile au dispărut. Pare că nu vor recidiva. Facem control la fiecare trei luni.” – a explicat Katie, mama lui Rachael, pentru The Mirror.
Întâmplarea, miracolul, ce-o fi, este fără explicație și pentru medici. Ei, după cum le-au explicat părinților lui Rachael, nu au mai avut niciodată un astfel de caz. Și nici n-am mai văzut vreodată, în multe zeci de ani, o astfel de vindecare spectaculoasă. Probabil că, unde nu mai pot medicii, intervine Dumnezeu.