Sezonul estival 2022 a marcat creşteri pe toate destinaţiile principale ale românilor (tur-operator)

Publicat: 17 sept. 2022, 18:41, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Sezonul estival 2022 a marcat creşteri pe toate destinaţiile principale ale românilor (tur-operator)
Sursa foto: www.romaniajournal.ro

Sezonul estival 2022 a marcat creşteri pe toate destinaţiile principale ale românilor, respectiv Bulgaria, România, Grecia şi Turcia, cifrele înregistrate fiind peste aşteptări atât faţă de 2021, cât şi faţă de anul 2019, susţin reprezentanţii unui tur-operator, membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi al IATA (International Air Transport Association).

„Anul 2022 a fost un an de creştere pe toate cele patru destinaţii principale, dacă vorbim de sezonul de vară, dar în special pe litoralul Mării Negre, atât litoralul românesc cât şi cel bulgăresc. O creştere importantă şi chiar spectaculoasă a fost pe Grecia, unde am înregistrat creşteri de peste 200% ca şi număr de rezervări şi datorită faptului că în 2022 au fost eliminate toate restricţiile de călătorie. Un lucru foarte important pentru o agenţie de de turism, pe lângă aceste creşteri pe destinaţiile principale este că ne-am acreditat anul acesta ca şi membru IATA”, a declarat, sâmbătă, Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, anul acesta s-a remarcat o nouă tendinţă în rândul turiştilor români, aceştia preferând să rezerve hoteluri bune şi foarte bune, de 4 sau chiar şi de de 5 stele, atât în România, cât şi în Bulgaria, dar şi o reducere a sejurului pentru a contracara majorările de tarife. De altfel, tarifele au crescut pe toate destinaţiile din cauza majorării preţurilor la energie şi a războiului din Ucraina.

Lucian Bădîrcea susţine că, în ciuda faptului că vacanţele au fost mai scumpe anul acesta cu circa 15 – 20%, ele nu au urmat acelaşi ritm cu creşterea consemnată la celelalte cheltuieli cu utilităţile pe care hotelierii au fost obligaţi să le plătească.

Potrivit analizei realizate de tur-operatorul menţionat, în 2022 peste 100.000 de turişti români au ales să îşi petreacă vacanţa pe litoralul bulgaresc, prin IRI Travel, peste 20.000 pe litoralul românesc, iar în Grecia între 5.000 şi 10.000.

Întrebat ce-i lipseşte la ora actuală litoralului românesc pentru a-i face pe români să rămână în ţară, Lucian Bădîrcea a răspuns: „O mai bună promovare sau măcar nu o promovare negativă din partea anumitor televiziuni sau structuri de presă”.

De altfel, el a precizat că serviciile pe litoral sunt comparabile sau chiar mai bune în România, decât în Bulgaria: „Comparând un hotel de 4 stele all-inclusive din România cu un hotel de 4 stele all-inclusive din Bulgaria, aş putea să spun că, dacă vorbim de media serviciilor, România este în avantaj. Hoteluri de 4 stele în România, all-inclusive, sunt chiar hoteluri foarte bune, nu sunt ieftine, au un grad de ocupare de aproape sută la sută. Încă de prin lunile de ianuarie-februarie ei sunt ocupaţi în proporţie de 70-80%, deci sunt hoteluri foarte căutate în România. Noi stăm mai prost la hotelurile mai ieftine, din acelea scumpe şi cu oferte de demipensiune sau all-inclusive, de multe ori batem alte destinaţii. Vorbim de o medie şi o percepţie la nivel de medie. Sunt şi hoteluri în Bulgaria de 4 stele care lasă de dorit”.

Deşi românii preferă să meargă pe litoralul românesc, din păcate la ora actuală nu sunt prea multe hoteluri cu regim all-inclusive. Acestea reprezintă sub 10% din total.

„Există o cerere foarte mare pentru all-inclusive. Oamenii preferă să meargă în România, deci turiştii din România preferă vacanţa în România, însă de multe ori nu găsesc disponibil acolo şi la condiţiile pe care le vor ei. Din păcate, în România sunt puţine – 38 de hoteluri parcă erau anul trecut, sub 10%, iar în Bulgaria sunt peste 300 de hoteluri cu all-inclusive”, a adăugat Lucian Bădîrcea.

La rândul său, Angelica Chirica, director de marketing şi vânzări pentru România la un hotel de patru stele din Bulgaria, a precizat că românii au fost anul acesta în topul listei.

„Începând din iunie când am deschis într-adevăr, piaţa românească a fost pe primul loc. În iunie am avut undeva la 40% din total. În iulie-august ne-am dus la 65% şi în septembrie tot aşa, undeva la 55-60%. Urmează piaţa bulgărească, bineînţeles, Polonia, Cehia şi Israel, dacă vorbim despre hotelul nostru. Pentru toată staţiunea (Nisipurile de Aur – n.r.), clasamentul este anul acesta: România, Bulgaria şi Germania, apoi Franţa şi ca o noutate, piaţa scandinavă a început să pătrundă uşor, cu paşi foarte lenţi, dar a pătruns”, a subliniat Angelica Chirica.

Datele tur-operatorului arată că, în 2022, creşterea pe Bulgaria a fost de circa 40% faţă de 2021, iar durata sejurului mediu de 5,4 nopţi, în scădere faţă de 2021, când a fost de 5,6 nopţi/sejur. Preţul mediu a crescut cu 11% faţă de 2021 la 59 euro/persoană/noapte.

În România, s-a înregistrat o creştere de 65% faţă de 2021, preţul mediu în 2022 fiind de 189 lei/pers/noapte, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, când a fost de 175 lei/pers/sejur. Durata sejurului mediu: 4,6 nopţi/sejur, în scădere faţă de 2021, când a fost de 5 nopţi/sejur.

Pentru Grecia a fost consemnată o dublare a numărului de turişti faţă de anul 2021, datorată în special faptului că în 2020 şi 2021 au fost foarte multe restricţii de intrare în Grecia, iar în 2022 acestea au fost eliminate în totalitate.

Preţul mediu în 2022 a fost de 63 euro/persoană/noapte, în creştere cu aproximativ 16% faţă de 2021, când a fost de 54 euro/persoană/noapte. Durata sejurului mediu a fost de 6,5 nopţi/sejur, în scădere faţă de 2021, când a fost de 6,9 nopţi/sejur.