Rugăciuni de dezlegare și de exorcizare. Doar preoții au voie să le spună!

Exorcizarea este un act prin care un preot sau un episcop alungă demonii dintr-o persoană posedată. Slujbele de exorcizare se fac chiar și în România, la diverse biserici.

Ce este exorcizarea

Exorcizarea este un act de cult prin care un preot sau un episcop alungă demonii dintr-o persoană posedată. În cadrul unei rânduieli binestabilite de Părinții Bisericii, slujitorul care săvârșeste exorcizarea îl blesteama pe demon și îi poruncește să iasă din persoană posedată. Atât blestemarea duhurilor necurate, cât și porunca adresată lor de a ieși din om, nu sunt săvârșite însă în numele savarsitorului, ci în numele lui Dumnezeu, în față căruia toate se cutremură.

Una dintre greșelile pe care le poate face omul în privința diavolului este să nu creadă în existența lui. Astfel, când societatea „înfrumusețează” vrăjitoria, vampirii și alte asemenea creaturi fantastice prin cărți, filme, desene, reclame, haine, jocuri etc, este din ce în ce mai ușor a-l vedea pe diavol cel mult că pe un personaj de film, împotriva căruia se lupta cu planuri de atât și arme de foc. Toate acestea sunt chipuri ale diavolului, care încă își poartă în spate „pielea de oaie”.

Alungarea demonilor la exorcizare

Încă dintru început, Mântuitorul Iisus Hristos a alungat demonii. „Venind, propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni” (Marcu 1, 39). Mai apoi, când cei doisprezece Apostoli au fost trimiși la propovaduire, El i-a însărcinat pe aceștia și cu alungarea demonilor din întreagă făptură a lui Dumnezeu.

„Chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile și i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe cei bolnavi” (Luca 9, 1-2). „A randuit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, că să fie cu El și să-i trimită să propovăduiască, să aibă putere să vindece bolile și să alunge demonii” (Marcu 3, 14-15). „Tamaduiti pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). „Și ieșind, ei propovăduiau să se pocăiască. Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau” (Marcu 6, 12-13).

Când s-au întors din misiune, ucenicii Mântuitorului s-au arătat bucuroși de puterea primită de a alungă demonii, însă Mântuitorul le-a arătat că mai de preț este mântuirea, decât alungarea diavolilor. „Și s-au întors cei șaptezeci și doi, cu bucurie, zicând: Doamne, și demonii ni se supun în numele Tău. Și le-a zis: Am văzut pe satana că un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii, și peste toată puterea vrajmasului, și nimic nu va va vatămă. Dar nu va bucurați de această, că duhurile vi se pleacă, ci va bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 17-20).

Rugăciunile de dezlegare și molitfele împotriva demonilor nu sunt acte de cult opționale

La rândul lor, Apostolii au încredințat această misiune tuturor celor hirotoniti spre slujirea Altarului, până astăzi. Rugăciunile de dezlegare și molitfele împotriva demonilor nu sunt acte de cult opționale, ci ele țîn de datoria preotului de a împlini misiunea la care a fost chemat de Mântuitorul. Astfel, ele nu trebuie citite din mândrie sau din dorința de câștig, ci numai din faptul că ele fac parte integrantă din slujirea preoțească.

La un moment dat, când la Mântuitorul a fost adus un tânăr demonizat, despre care tatăl sau spunea că încă din pruncie este muncit de un duh mut, care îl aruncă la pământ, scrasnind din dinți, El i-a mustrat pe ucenicii Săi, care nu au putut să-l tamaduiasca pe tânăr, și a certat demonul, alungandu-l. Mai apoi, când ucenicii L-au întrebat pe Iisus de ce ei nu au putut alungă demonul, El le-a spus: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Marcu 9, 17-29).

Deși este foarte important și modul de viețuire al celui care săvârșeste molitfele și blestemele, demonii pot fi alungăți numai în numele Mântuitorului. Demonii ies din cei posedați nu atât pentru cel care rostește cuvintele molitfei, cât mai ales pentru Cel în numele căruia sunt rostite molitfele respective.

Astfel, dacă cineva îi alungă pe demoni din oameni, în numele lui Dumnezeu, această nu înseamnă automat că acela este sfânt sau că se mantuieste, după cum Dreptul Judecător ne spune: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi” (Matei 7, 22-23).

Iisus Hristos este cel care alungă demonii, iar nu cel ce rostește rugăciunile și blestemele împotriva demonului

Este esențială înțelegerea faptului că Mântuitorul Iisus Hristos este cel care alungă demonii, iar nu cel ce rostește rugăciunile și blestemele împotriva demonului. Cât ține de cel care spune blestemele, el este dator să ducă o viață cât mai sfânta, petrecând în post și rugăciune, pentru că diavolul să nu se poată răzbună pe el, pentru izbăvirea celui posedat.

Molifta Sfântului Ciprian și Molifta Sfântului Vasile

Pentru alungarea demonilor din om (exorcizare), în cărțile bisericești s-au randuit câteva rugăciuni speciale, dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele: Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur, Molitfa Sfântului Ciprian și Molitfele Sfântului Trifon. Aceste rugăciuni se rostesc numai de către episcopi și preoți, deoarece cuprinzând blesteme adresate diavolului, ele sunt deosebit de puternice. Dacă, fiind înșelat de duhul mândriei, un om de rând ar spune aceste rugăciuni, el ar putea întâmpina lupte înfricoșătoare din partea diavolului.