19:08 • ACTUALITATE
niţial, cele două victime, un bărbat de 28 de ani şi o femeie de 23 de ani, au rămas blocate în vehicul, dar au reuşit să iasă înainte de sosirea salvatorilor.
La locul accidentului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Urlaţi care s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
În urma evaluării medicale, cele două victime au fost transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare.