Vouchere sociale 250 lei. Prima tranșă se plătește cu o întârziere de o lună

Publicat: 05 ian. 2023, 08:04, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Vouchere sociale 250 lei. Prima tranșă se plătește cu o întârziere de o lună
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Prima tranșă a ajutorului de 250 lei pentru achiziția de alimente și mese calde va ajunge, în acest an, la beneficiari, cu o întârziere de o lună, potrivit anunțului autorităților.

Astfel, în luna martie va fi realizată prima plată pentru 2023, după care vor fi distribuite și restul, mai exact în lunile mai, iulie, septembrie și decembrie, potrivit Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

În 2022, aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit patru tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei.

Mai trebuie menționat și faptul că plafonul de venit până la care se acordă această compensare a creşterii preţului la alimente a fost crescut de la 1.500 de lei la 1.700 de lei.

Beneficiarii cardului nu trebuie să depună vreo cerere pentru a-l primi, cu mențiunea că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

Citeste si Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale de 250 lei