Un recidivist supărat foc. A incendiat sediul poliției din Huedin. Oamenii au sărit pe geam!

Publicat: 15 feb. 2023, 11:00, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Un recidivist supărat foc. A incendiat sediul poliției din Huedin. Oamenii au sărit pe geam!

Un recidivist, băut și extrem de agresiv, a aruncat cu benzina în holul sediului poliției din Huedin și a dat foc. Vizat a fost un polițist care în acele momente întocmea acte procedurale față de autorul incendierii, spun cei din Sindicatul Europol.

Un bărbat a incendiat sala de aşteptate a Poliţiei Huedin, în timp ce poliţiştii întocmeau actele procedurale într-un dosar care-l viza. Mai multe persoane au fost scoase din clădire pe un geam, uşa neputând fi folosită. Agresorul a fost imobilizat de poliţiştişi urmează a fi prezentat magistraţilor. ”Aşa arată sala de aşteptare a Poliţiei oraşului Huedin, după ce un recidivist, băut şi extrem de agresiv, a aruncat cu benzina în holul sediului şi a dat foc. Vizat a fost un poliţist care în acele momente întocmea acte procedurale faţă de autorul incendierii”, a transmis, miercuri, Sindicatul Europol.

Sindicaliştii au povestit că, anterior, timp de 18 minute, într-un live postat pe reţelele de socializare, bărbatul i-a înjurat pe poliţişti.

Citește și: Urmărire ca-n filme în București. Un șofer băut a intrat în plin într-o mașină de poliție (VIDEO)

”Colegii noştri au evacuat, de urgenţă, sala de aşteptare, toate persoanele care se aflau în acel loc au fost scoase pe un geam al încăperii, deoarece, din cauza flăcărilor, uşa de acces nu putea fi folosită. Autorul a fost imobilizat şi reţinut de colegii noştri şi în cursul zilei de azi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia speră că ”pericolul public presupus de lăsarea în libertate a unui asemenea individ va fi analizat cu obiectivitate de către magistraţi şi, în consecinţă, vor dispune arestarea preventivă”.

Potrivit sindicaliştilor, ”curajul acestor indivizi este amplificat şi de faptul că, în trecut, consecinţele suportate de alţi ,,bombardieri” au fost minore, fiind cercetaţi în libertate, sau au primit sentinţe penale cu suspendarea ori amânarea executării pedepsei”.

Citește și: Un șofer intră în autospeciala de poliție și își recuperează permisul cu forța

”Câţi poliţişti trebuie să mai cadă victime sau să îşi piardă vieţile în misiuni, de câte alte situaţii similare mai este nevoie să se petreacă, pentru ca politicienii noştri să înţeleagă faptul că este nevoie de o instituţie a poliţiei române puternică, depolitizată şi independentă, care să asigure ordinea publică în România”, au mai transmis sindicaliştii.