La Galați a fost inaugurat primul centru din UE pentru instruirea marinarilor fluviali

Publicat: 28 feb. 2023, 22:00, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
La Galați a fost inaugurat primul centru din UE pentru instruirea marinarilor fluviali

Deși din flota de 301 de nave maritime ale României au mai rămas doar ferry-boat-urile „Mangalia“ şi „Eforie”, care ruginesc la cheu, iar în navigația fluvială de la Dunăre mai avem câteva companii cu un număr redus de nave, iar asta sugerează că în țara noastră nu prea ar mai fi nevoie de marinari, pregătirea profesională a navigatorilor a rămas totuși la un nivel ridicat, în momentul de față România fiind printre primii 10 „furnizori” de ofițeri de marină la nivel mondial.

Instruirea personalului navigant este realizată în cadrul Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și are două centre, la Constanța pentru pregătirea marinarilor din navigația maritimă și la Galați, pentru instruirea marinarilor din navigația costieră și fluvială.

Evident, se pune întrebarea de ce statul român cheltuie bani pentru școlirea viitorilor marinari în condițiile în care nu mai are flotă și pregătește navigatori pentru alte țări? Răspunsul este că statul nu cheltuie bani pentru instruirea navigatorilor deoarece toate aceste cursuri sunt contracost, iar investițiile în dotările CERONAV sunt din banii încasați din aceste taxe.

Pe mările și pe fluviile din întreaga lume navigă 40.000 de români, 30.000 de marinari clasici, „de mare” și peste 10.000 care fac parte din personalul navigant fluvial, care aduc anual în țară aproximativ un miliard de euro, bani care sunt investiți și cheltuiți în România.

La Galați, primul centru din UE complet dotat pentru instruirea marinarilor fluviali

După ce în urmă cu patru ani a fost inaugurat noul centru CERONAV de la Galați, înființat în baza unor investiții de 20 milioane de lei acum a fost inaugurat tot la Galați primul centru din Uniunea Europeană complet dotat cu facilităţi conforme de instruire, atât pentru pregătirea teoretică, cât şi pentru cea practică.

Baza de instruire practică aparține CERONAV, proiectul fiind realizat în baza unor investiţii în valoare de aproximativ 6 milioane de euro.

Facilităţile de instruire practică ce se vor realiza în cadrul Bazei de instruire practică de la Galați vor duce la asigurarea standardelor de calitate și siguranţă a activităţilor ce vor fi prestate la bordurile navelor fluviale, de către absolvenţii programelor de instruire.

„Obiectivul de investiţii care cuprinde un poligon de instruire şi o bază de instruire practică, face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii CERONAV, privind activitatea de instruire din sectorul navigaţiei pe ape interioare.

Este primul centru din Uniunea Europeană complet dotat cu facilităţi conforme de instruire, atât pentru pregătirea teoretică, cât şi pentru cea practică. CERONAV oferă personalului navigant fluvial training la cele mai înalte standarde”, a declarat directorul general al CERONAV, Ovidiu Cupşa.

Baza de instruire practică de la Galaţi, dotată cu toate facilităţile necesare desfăşurării aplicaţiilor practice din cadrul cursurilor, este necesară în vederea respectării cerinţelor legale ale Uniunii Europene.

Asta înseamnă că absolvenții cursurilor de la Galați vor avea recunoașterea calificării profesionale necesare pentru a se putea angaja la oricare companie de navigație din statele UE.

Standardele instrurii practice și facilitățile și echipamentele de instruire practică sunt impuse de Comisia Europeană prin Directiva 2017/2397 pentru recunoaşterea calificărilor profesionale în domeniul navigaţiei interioare şi standardele CESNI de competenţe profesionale – ES-QIN.

Alte articole importante
Liderul senatorilor AUR, atac dur la guvernările „pro-europene”: „Ce legătură au cu Europa?”TITLURI (variante):  Petrişor Peiu acuză: partidele „pro-europene” au rupt România de UE Liderul senatorilor AUR, atac dur la guvernările „pro-europene”: „Ce legătură au cu Europa?” AUR scoate cifrele la înaintare: România, ultima la ocupare şi studii superioare în UE Petrişor Peiu: inflaţie triplă faţă de media UE, sub guvernările „pro-europene” Senatorul AUR Petrişor Peiu, radiografie sumbră a României din ultimii ani „Decuplare de UE” – acuza lui Petrişor Peiu la adresa guvernărilor pro-europene AUR: România, penultima la PISA şi prima la decese evitabile în UE Petrişor Peiu pune la îndoială eticheta „pro-europeană” a partidelor de guvernare Liderul senatorilor AUR: cea mai mică rată de ocupare din UE e în România Petrişor Peiu, atac la guvernările ultimilor ani: „stagnare şi recesiune” AUR contestă discursul proeuropean: cifrele arată alt tablou pentru România Petrişor Peiu: sănătatea, educaţia şi ocuparea, sub standardele UE în România  ⸻ Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susţine că partidele care se revendică „pro-europene” au condus, de fapt, la o îndepărtare a României de standardele Uniunii Europene. Politicianul invocă o serie de indicatori economici şi sociali – de la inflaţie la educaţie şi sănătate – pe care îi consideră dovada unui eşec al guvernărilor din ultimii ani. Inflaţie de trei ori peste media UE Petrişor Peiu porneşte radiografia de la datele economice. El susţine că rata inflaţiei din România este de peste trei ori mai mare decât media europeană, într-un context pe care îl descrie ca fiind unul de stagnare sau chiar recesiune. „Guvernările partidelor „pro-europene” au reuşit, în ultimii ani, să decupleze România de UE: rata inflaţiei de la noi de mai bine de trei ori mai mare decât media UE; avem stagnare/recesiune; cea mai mică rată a populaţiei ocupate (mai puţin de două treimi dintre adulţi) este în România; cea mai mică pondere a populaţiei cu studii superioare este în România”, a declarat liderul AUR. Ocupare şi educaţie, sub media europeană Dincolo de inflaţie, senatorul plasează România pe ultimul loc în UE la rata de ocupare a populaţiei adulte, cu mai puţin de două treimi dintre adulţi având un loc de muncă. Aceeaşi poziţie codaşă o atribuie şi ponderii persoanelor cu studii superioare, considerată cea mai scăzută din blocul comunitar. Cele două cifre sunt prezentate de politician ca argumente centrale ale acuzaţiei sale, alături de datele privind inflaţia şi stagnarea economică. Şcoala românească, aproape de coada clasamentului european Petrişor Peiu extinde critica şi la sistemul de învăţământ. Potrivit acestuia, România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la performanţa şcolară, măsurată prin scorurile obţinute la testele PISA. Este un alt indicator pe care liderul AUR îl foloseşte pentru a contura imaginea unei ţări rămase în urmă faţă de restul statelor membre, în ciuda discursului oficial pro-european al guvernărilor recente. Sănătate: România, prima la decese evitabile Cel mai dur argument invocat de senator ţine de sistemul sanitar. El susţine că România se află pe primul loc în UE la ponderea deceselor cauzate de afecţiuni tratabile sau care puteau fi prevenite. Pentru Petrişor Peiu, acest indicator rezumă, practic, starea reală a serviciilor publice esenţiale din ţară, într-un contrast pe care îl consideră incompatibil cu eticheta „pro-europeană” asumată de partidele aflate la guvernare în ultimii ani. Întrebarea retorică a liderului AUR Liderul senatorilor AUR încheie şirul de acuzaţii cu o întrebare adresată direct partidelor pe care le vizează. „Ce legătură au cu Europa şi cu modelul european de societate partidele care se auto-intitulează „pro-europene”?”, s-a întrebat Petrişor Peiu. Declaraţia vine în contextul unor critici tot mai frecvente venite din partea AUR la adresa actualei puteri, formaţiunea contestând constant discursul proeuropean promovat de partidele aflate la guvernare, pe fondul indicatorilor economici şi sociali pe care îi consideră nefavorabili României.
POLITICĂ