Scrisoarea de adio lăsată de Cristian, directorul de școală din Tecuci, care s-a sinucis la 37 de ani: „Am făcut accident cu un TIR”

Publicat: 18 mart. 2023, 19:15, de Aura Bănescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Scrisoarea de adio lăsată de Cristian, directorul de școală din Tecuci, care s-a sinucis la 37 de ani:

La doar 37 de ani, Cristian Stănilă, un director de școală din Tecuci, a decis să-și ia viața și a explicat motivul într-o scrisoare de adio pe care i-a lăsat-o fostei soții. Tânărul a mai avut o tentativă de a se sinucide, însă a fost salvat la timp atunci. De data asta, a intrat frontal într-un tir, pe o șosea din Vrancea.

Cristian Stănilă şi-a pierdut viaţa vineri, 17 martie 2023, pe DN 2, în zona localităţii Pufeşti din Vrancea, după ce a intrat într-o depăşire în momentul în care a observat că din faţă vine un TIR şi nu a mai revenit pe banda sa de mers. Astfel, impactul a fost unul devastator, iar maşina în care se afla Cristian a fost efectivă compactată.

Detalii înfiorătoare au ieşit la iveală după ce autorităţile l-au identificat pe şoferul autoturismului marca Volkswagen care a intrat frontal în TIR. Cristian Stănilă a trăit, în ultimii ani, o adevărată dramă, după ce şi-a urmat inima şi a divorţat pentru a fi cu o altă femeie decât mama copilului său.

Mai mult, în urmă cu un an, Cristian Stănilă a avut o tentativă de suicid şi a lăsat la acea vreme un mesaj de adio pentru fiul său, într-o postare pe Facebook. Din fericire, autorităţile au reuşit să îl oprească la timp.

„Când vei citi acest mesaj…nu voi mai fi…vei afla că am făcut accident cu un TIR…Asta trebuie să ştie **** (n.r. numele copilului) de acum încolo…tati e un înger care îi va veghea de sus….Nu am putut trăi cu ideea că l-am abandonat la 3 ani şi ceva….nu m-am împăcat niciodată cu asta….ultimii 2 ani au fost groaznici ….fără prieteni, fără un loc unde să îl numesc acasă…fără o familie …

Da, acea femeie m-a omorât cu adevărat …ţi-am lăsat toţi banii meransferaţi în cont 300 milioane am transferat pentru ****…să nu ştie nimeni….atât mai am…să te desurci o perioadă cu ****…nu am fost un tată bun pentru **** în ultimii 2 ani…merita un om care să îi fie alături zi de zi…am pierdut multe momente când puteam fi lângă el…am fost de atâtea ori apăsat şi nervos când era cu mine…el voia doar să se joace şi eu nu eram în stare să îi ofer asta…ai grijă de puiul nostru…am încredere în **** că va fi lângă voi…te iubesc ****. Să faci rost de certificatul de deces şi să îi faci lui **** pensie de urmaş”, a scris Cristian Stănilă în mesajul trimis fostei sale soţii, potrivit Antena 3.

Cristian Stănilă a vrut să se sinucidă și anul trecut

În urmă cu un an, bărbatul, director de şcoală, posta pe pagina sa de Facebook un mesaj de rămas bun pentru fiul său.

„Dragul meu băiat… te-am abandonat o dată pentru o femeie care nu a meritat și acum o fac definitiv pentru o lume fără suferință… Nu am fost în stare să fiu un tată bun pentru tine… Mami o să aibă grijă de tine și tati o să te vegheze de sus de la îngeri pentru tot restul vieții…

Te iubesc dragul meu băiat!!!”, era mesajul postat atunci de Cristian. 

Prietenii s-au îngrijorat atunci și au dat alarma, iar ulterior profesorul s-a justificat că i-ar fi fost spart contul.