Ce spune Patriarhia Română despre Bacalaureatul la religie

Publicat: 26 apr. 2023, 17:46, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ce spune Patriarhia Română despre Bacalaureatul la religie

A apărut și o reacție din partea Patriarhiei Române privind decizia Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, care prevede posibilitatea susținerii examenului de Bacalaureat la religie. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei vede susținerea bacalaureatului la religie ca pe ”un act firesc, care responsabilizează și mai mult cultele religioase”.

„Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc, împlinit în perfectă concordanță cu statutul unei discipline care face parte din trunchiul comun al programei școlare, un act care, simultan, responsabilizează și mai mult cultele religioase.

Acestea trebuie să propună și să susțină constant o tematică demnă de statutul cultural al acestei materii studiate în școală, rolul acesteia din urmă fiind transmiterea cunoașterii formatoare atât intelectual, cât și moral”, transmite Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Române.

Reacția Patriarhiei vine în contextul noului amendamentul adoptat, care prevede ca examenul naţional de bacalaureat să presupună susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării.

Acestea sunt desfăşurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la istorie şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie şi ştiinţe socio-umane şi anume: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.