Pensionar specializat în monitorizare mese festive, membru în conducerea CFR Marfă

Publicat: 02 mai 2023, 14:00, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Pensionar specializat în monitorizare mese festive, membru în conducerea CFR Marfă

Ministerul Transporturilor a decis acordarea unui nou mandat în Conducerea CFR Marfă  – Consiliul de Administrație pentru un pensionar revoluționar, proprietar de casă de amanet și schimb valutar și care are trecut în CV activitatea de monitorizare mese festive.

Pornit în 1969 în meseria de tapițer la Cooperație, Niculaie Bordei a ajuns încet încet, cu facultate făcută la vârsta a treia, titular al unor demnități publice, precum membru în Consiliul de Administrație al companiei menționate dar și consilier local la Sectorul 6, președinte al Asociației Seniorilor și fondator al unei case de schimb valutar și al unui amanet, ambele în Sectorul pe care îl reprezintă, conform bizbrasov.ro.

Pensionar de succes în conducerea CFR Marfă

Luna trecută Adunarea Generală a Acționarilor CFR Marfă a decis acordarea unui nou mandat de patru luni pentru Niculaie Bordei, în vârstă de 72 de ani (publicația lumeapolitică menționează 1951 an de naștere a politicianului PSD). Hotărârea AGA nr 1 din 12 aprilie 2023 îi acordă un nou mandat de patru luni la expirarea vechiului mandat.

O privire aruncată pe CV-ul lui Niculaie Bordei nu indică meritele și aptitudinile luate în considerare de oamenii lui Sorin Grindeanu la numirea pensionarului în CA CFR Marfă. Cariera profesională a fost începută de el în 1969 în meseria de tapițer la cooperativa de mobilă și tapițerie București. În 1977 el a ajuns șef compartiment CTC, iar în 1981 „maestru”, șef secție (probabil maistru). După ce în 1993 a cochetat cu o afacere privată (Linirom SRL), în 2013-2014 a fondat Global Biz Exchange și Global Biz Amanet, ambele cu sediul în Crângași sector 6. În 2021 cifra de afaceri însumată a acestor două firme a fost de 3,7 milioane lei, cu profit de câteva sute de mii de lei.

În 2013 a intrat în politică drept consilier la sectorul 6, iar în 2016 a devenit președinte la Asociația Seniorilor București, unde, după spusele sale, supraveghează și monitorizează mesele festive de socializare de la restaurantul „Calife”.

Pensionar specializat în monitorizare mese festive, membru în conducerea CFR Marfă