Câţi bani primeşte Farul pentru câştigarea titlului în Superligă. Lovitura financiară dată de Gică Hagi

Publicat: 22 mai 2023, 13:20, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Câţi bani primeşte Farul pentru câştigarea titlului în Superligă. Lovitura financiară dată de Gică Hagi

Farul a câştigat titlul de campioană, după ce a învins-o pe FCSB cu 3-2, în penultima etapă din play-off.

Al doilea titlu din istoria clubului finanțat de Gică Hagi, după cel câștigat în 2017, îi va aduce Farului o sumă importantă de bani.

Clubul din orașul de la malul mării va primi cea mai mare sumă din drepturile TV, 2.640.000 de euro, cu 100.000 de euro mai mult decât următoarea clasată în ierarhie, FCSB. Bugetul Farului în actualul sezon a fost de circa 8.5  milioane de euro.

„Am spus-o, dublu față de cât am acum. Pe salarii de jucători și pe cheltuieli, dublu. Tot ce înseamnă salariile de la echipa mare trebuie să fie 50% din buget. 

Dacă treci de 60%, poți să te duci în cap. Dacă rămâi cu cheltuiala asta, merge. Eu niciodată n-o să vorbesc înainte. Ideea noastră este să construim o echipă competitivă pentru Europa”, a spus Hagi, la Digi Sport.

Lovitura cu adevărat importantă o poate da în cupele europene. Farul și-a asigurat prezența în preliminariile Champions League. Tragerea la sorți pentru primul tur din Champions League va avea loc pe data de 20 iunie, iar meciurile se vor juca pe 11/12 iulie, respectiv 18/19 iulie.