PNL, USR PLUS și UDMR au fost împreună la consultări. La începutul discuțiilor, Ludovic Orban i-a înmânat președintelui acordul coaliției.
Președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe reprezentanții partidelor pentru formarea unei coaliții.
„Felicitări pentru formalizarea coaliției, felicitări pentru viteza cu care ați reușit să promovați demersurile în Parlament, recunosc că este prima dată când văd un Parlament constituit și cu conducerea aleasă într-o zi și un pic”, le-a transmis Klaus Iohannis liderilor coaliției.
La consultări au fost și reprezentanții partidului AUR. Înainte de consultări, președintele formațiunii, George Simion, a declarat că îi va cere lui Klaus Iohannis deschiderea de urgență a școlilor.
PSD a refuzat să participe la consultările de la Palatul Cotroceni.