„E ca și cum ai face un TEST pentru cocaină”

Publicat: 06 aug. 2020, 21:22, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
„E ca și cum ai face un TEST pentru cocaină”

La 77 de ani, agilitatea mentală a lui Joe Biden este pusă la îndoială fără încetare de echipa de campanie a lui Donald Trump, în vârstă de 74 de ani, cu care se va confrunta pe 3 noiembrie, la alegerile prezidențiale americane.

Biden refuză să facă testul cognitiv. „E ca și cum ai face un test pentru cocaină”, spune el, potrivit presei americane. Joe Biden, vizibil enervat, a respins cu tărie ideea de a fi supus unui test cognitiv pentru a-și evalua starea mentală, în fața apelurilor din partea rivalului său Donald Trump care l-a îndemnat să se supună acestei evaluări, așa cum a făcut și el. „Nu, nu dau niciun test. De ce naiba ar trebui să dau un test?”, a răspuns Biden într-un interviu.

“Ce crezi? Ești un junkie?”

Fostul vicepreședinte a spus la începutul acestei veri că este testat constant, înainte de a clarifica că vorbește despre rigorile campaniei prezidențiale și despre întâlnirile sale cu alegătorii. „Este ca și cum ți-as spune înainte de a participa la aceasta emisiune că trebuie să faci un test pentru a vedea dacă iei cocaină sau nu. Ce crezi? Ești un junkie?” a continuat el, adresându-se jurnalistului de la CBS care l-a intervievat. Această ieșire neașteptată a provocat imediat reactii pe rețelele de socializare. Mai târziu reporterul CBS, Errol Barnett, a spus că a cerut echipei de campanie a lui Joe Biden să ofere mai multe detalii asupra legăturii dintre un test cognitiv și un test pentru a afla dacă a luat cocaină.

Nu va merge personal să își accepte nominalizarea

Echipa de campanie a lui Donald Trump a profitat imediat de interviu pentru a pune la îndoială abilitățile lui Joe Biden, întrucât el a vorbit de multe ori despre lupta sa cu bâlbâiala și a încercat de mai multe ori să spună: „Și sunt gata să permit publicului american să-mi judece sănătatea fizică și psihică”.

Joe Biden nu va merge personal să își accepte nominalizarea la convenția democratică din Milwaukee, Wisconsin, „pentru a proteja sănătatea publică” în mijlocul pandemiei Covid-19, au mai anunțat organizatorii miercuri. Organizatorii convenției Partidului Democrat (17-20 august) au explicat că această decizie a fost luată “după consultările cu oficialii și experții din domeniul sănătății publice, care au evidențiat agravarea pandemiei”.