Totul pentru Țarul Putin: Armata Roșie controleză voturile

Rusia ratează șansa schimbării prin vot. Vladimir Putin a fost din nou ales ca președinte al Rusiei. Este al cincilea mandat la Kremlin. Cu o victorie zdrobitoare, de 87% din voturi, Putin pare să fi cucerit inimile și mințile a milioane de ruși, sau cel puțin ale acelora care au participat la vot. Exit-poll-urile au dat publicității estimările așteptate. Rusia sărbătorește. Dar ce anume a mai rămas de sărbătorit?

Urmărim știrile, căutăm ceva imagini din Rusia care tocmai alege un președinte. Găsim ceva. E o filmare pe șest, dintr-o secție de votare. Un flăcău de doi metri, echipat ca trupele de intervenție rapidă, intră prin niște cabine de votare. Cercetează, rapid, dacă sunt ceva nereguli pe buletinele de vot ale celor dinăuntrul cabinelor. Ce se mai poate spune? Este cea mai grăitoare imagine a acestei mascarade electorale. Alegeri cu pistolul la tâmplă.

Țarul și Mama Rusia

Ne gândim la cei care au votat. În copleșitoarea lor majoritate, sunt ruși amărâți, care merg mai departe pe ideea Țarului Providențial. Trimis de Dumnezeu, ca să le aline suferința, jalea asta de viață în sărăcie. Țarul e băiat bun, îi înțelege. Și, când poate, îi mai ajută și pe ei, umiliții și obidiții lui Dostoievski. Le trebuie neapărat această figură izbăvitoare. Nu e aici vreo opțiune politică. Este una mistică. Au nevoie de acest fel de Dumnezeu.

Așa e Rusia dintotdeauna. Îi trebuie Țar. Fiindcă nu are alte soluții de a-și păstra fărâma de speranță care alină o viață de mizerie. Aici trebuie să ajungem, onest, atunci când judecăm votul rusesc. Asta este esența. Țarul și Mama Rusia. Din relația incestuoasă a acestor două icoane se naște, mereu și mereu, speranța rusească. O rusalkă, o făptură magică. Un mit. Nefericirea este că mitul prelungește zăbava rusească într-un Ev Mediu emoțional.

Alegerile, o cheltuială inutilă

A spus-o, nu chiar demult, Dimitri Peskov. Sigur, mașinăria de vot a acestui personaj odios, care este Putin, avea obiective precise. Acoliții, supușii direct, s-au pregătit binișor pentru a le raporta. Au blocat orice candidat cu narative opuse ideii că Ucraina e a noastră. Au eliminat, fizic, principala voce a Opoziției. Nu au riscat nimic. Acești 90 la sută au fost plănuiți atent, fiindcă Putin se află în acel moment în care este obligat să demonstreze inamicilor că poziția sa este solidă. Cel puțin în plan intern.

Pe front, nu stă bine. Deși Ucraina este șubrezită de tergiversările occidentale legate de noi ajutoare, face față rezonabil. Linia frontului rămâne cam aceeași. Mai mult, Ucraina a început să atace ținte aflate pe teritoriul rusesc. Cu destul succes. S-a intrat într-o etapă care nu părea posibilă acum doi ani.

Putin și orgoliul său de Mare Cuceritor Reîntregitor suferă o permanentă înfrângere. De aceea împroașcă, tot ce i se opune, cu acuzații. De aici nevoia amenințărilor infantile cu atacuri nucleare. De aici jegul propagandistic delirant. De aici ideea că Rusia nu are granițe. Extrapolând această din urmă fantasmă, putem deduce că, noi, toți, trăim în Rusia. Într-o Rusie lăsată în pace, deocamdată. Nerevendicată! Teoria este, pentru cine înțelege mecanismul propaganistic rusesc, de un comic inimaginabil. Dar funcționează în interior. Acolo unde Putin tocmai se reîncoronează. Cu un scor halucinant.

O spaimă imensă

În fapt, Rusia lui Putin trăiește o spaimă imensă. NATO s-a extins. Au intrat în Alianță două economii extrem de solide. Două capacități militare cu care Rusia nu ar avea curaj să se confrunte. Pentru că, de fiecare dată când a făcut-o, a fost umilită dincolo de ceea ce poate accepta. Undeva, în adâncurile profunde ale etnogenezei rusești, sunt și niște vikingi. Dar sunt exact acei vikingi pe care adevărații locuitori ai Scandinaviei prefeudale îi prădau de două ori pe an. Rușii știu exact ce înseamnă asta. Știu exact ce ar însemna să riște trupe ca să atace Finlanda, Suedia. Nordul este o provocare pe care Putin nu și-o poate asuma. Combinata nordică abia așteaptă să intre în acțiune. Iar Rusia căcăcioasă nu are nici un chef să se reîntâlnească cu shield maidens.

Și, mergând mai departe, Occidentul de care se teme Putin a început să se despartă, precaut, de ideea că salvarea este forța militară a Americii. Fiindcă, în realitate, NATO fără o Americă cooperantă (ipoteza Trump) nu ar avea nici o problemă să umilească Rusia. Iar liderii europeni ai NATO au înțeles, într-un mod din ce în ce mai constructiv, acest fapt.

Micul gangster are nevoie de un plan

A înțeles asta și Putin. Dincolo de această mascaradă electorală cu rezultat cunoscut, Rusia lui Putin trebuie să găsească un plan. Planul trebuie să fie în neapărată legătură cu situația de pe front. Eforturile de a manipula alegerile anului, acolo unde este posibil, nu sunt suficiente. Lumea occidentală a cam înțeles cine sunt marionetele rusești. Simionii și șoșonețele europene aleargă pe niște culoare anti-sistem. Problema lor numărul unu este că balanța Puterii nu se schimbă atât de ușor. Acolo unde rușii speră să determine schimbări politice majore, există un establishment politic rezilient.

Rușii, trimiși la doza zilnică de morți inutile, nu au mari șanse de a sparge frontul. Europa vede bine că acest lucru nu are voie să se întâmple. Ajutoarele către Ucraina au fost, parțial, reluate. Fiindcă sunt lideri majori, Macron, de exemplu, care se arată dispuși de a intra în luptă direct. Paradigmele NATO, regula Punctului 5, sunt traversabile. Și, dacă nu au parte de susținere de la membrii NATO mai timizi, observațiile agresive ale lui Macron ajung exact unde trebuie. În ceaiul rusesc, îndoit cu trăscău, al lui Putin.

Mulțumim, Putin!

Așa că, deocamdată, Rusia latră la cine poate. Alege mititei. Doar-doar se sperie naibii cineva. Încearcă niște manevre ridicole prin Transnistria. Amenință permanent Moldova. Declară că România nu este o națiune. Se oțărăște, debil, la orice mititel emoțional. Și cam atât. Pentru că, ce să vezi, vine primăvara. Și obrăznicia mediatică a Rusiei lui Putin va trebui să traverseze un an foarte greu.

De ce? Pentru că Europa s-a cam trezit. Și acesta este singurul lucru pe care l-a reușit Putin în acești ultimi doi ani.

Pentru care, hai să fim sinceri, trebuie să-i mulțumim.