Jeff Bezos se retrage din funcția de CEO al Amazon

Publicat: 03 feb. 2021, 11:45, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Jeff Bezos se retrage din funcția de CEO al Amazon

Jeff Bezos a anunțat că se va retrage din funcția de CEO al Amazon, companie pe care a fondat-o.

Al doilea cel mai bogat om al planetei a anunțat că va pleca de la șefia companiei, în trimestrul al III-lea al anului, conform CNN.

Funcția de CEO al companiei va fi preluată de Andy Jassy. Jeff Bezos a fondat Amazon în 1995.

Succesorul său, Andy Jassy, lucrează la Amazon din 1997 și conduce în prezent Amazon Web Services, o ramură a companiei.

Jeff Bezos va deveni președinte executiv al companiei.

„Să fii CEO-ul Amazon este o responsabilitate mare și care ocupă foarte mult timp. Când ai o astfel de responsabilitate e greu să te concentrezi pe altceva. Ca președinte executiv voi rămâne implicat în inițiativele Amazon și voi avea și timpul și energia pentru a mă concentra și pe alte proiecte și pasiuni”, a transmis Bezos într-o scrisoare către angajații Amazon.