Laura Kövesi: „Nu există țară curată în Europa”. România, pe locul trei în topul curajului oamenilor din Justiție

Publicat: 07 apr. 2024, 06:07, de Viorela Pitulice, în Dezvăluiri , ? cititori
Laura Kövesi: „Nu există țară curată în Europa”. România, pe locul trei în topul curajului oamenilor din Justiție
Codruța Kovesi e cu ochii pe România

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, spune că în Europa „nu există nicio țară curată”, iar, până la urmă, țările din Estul Europei nici nu sunt mai corupte decât cele din Vest. Este mai degrabă un mit.

Declarațiile procurorului-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, au fost făcute în urmă cu câteva zile în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, unde in urma cu ceva ani a obținut titlul de doctor în Drept. Aici, Kövesi a susținut o conferință cu titlul „Crima organizată nu are frontiere. Dar Parchetul European are?”. 

“După trei ani de activitate a Parchetului European, aș vrea să vă spun câteva concluzii. Crima organizată este cea mai acută amenințare la adresa statului de drept și crima organizată devine mai puternică prin fraudarea bugetului european și a bugetelor naționale. Din păcate, frauda financiară și corupția sunt tolerate și acest lucru este intolerabil. Nu există nicio țară curată în care să nu întâlnim corupție sau fraudă financiară. Ultima concluzie este că, din fericire, avem Parchetul European care în acest moment este cel mai eficient instrument de luptă împotriva fraudei financiare și a corupției la nivel european”, a afirmat șefa Parchetului European.

Cât despre percepția multora că țările din Estul Europei sunt mai corupte decât cele din Vest, șefa Parchetului European are și o explicație proprie.

„Probabil și dumneavoastră și eu am fost obișnuiți să auzim de foarte multe ori că țările din Estul Europei sunt mai corupte decât celelalte. «Uitați DNA-ul câte dosare a avut, câți condamnați, e o corupție foarte mare în România». Dar dacă în celelalte state membre nu a investigat nimeni infracțiunile de corupție, înseamnă că sunt curate? Dacă nimeni nu detectează aceste infracțiuni, dacă nimeni nu cercetează, înseamnă că ele sunt curate!?”, s-a adresat studenților Laura Codruța Kövesi. 

Topul lui Kövesi

Kövesi a mai declarat că din perspectiva curajului oamenilor din justiție, România se clasează în primele trei în UE.

“Cred că sunt singura în măsură în acest moment să fac comparații, pentru că știu exact cum funcționează justiția în 22 de state membre și probabil am să dezamăgesc multă lume. Dar dacă ar fi să fac un top 3 al justițiilor în Europa, România ar fi în top 3 cu toate problemele care sunt, cu toate nemulțumirile care există, cu toate cazurile mediatizate și bune și rele. În primul rând, din perspectiva curajului pe care îl au oamenii din justiția din România, profesionalismul, modul în care lucrează, modul în care se implică”, a declarat șefa EPPO.

Mandat de șapte ani la EPPO

Laura Codruţa Kövesi a fost numită, în 2019, de către Consiliul şi Parlamentul European prima procuroare-şefă europeană pentru un mandat de şapte ani care nu poate fi reînnoit. EPPO are sediul la Luxemburg, iar activitatea și-a început-o la sfârşitul anului 2020.

Parchetul European este un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii, precum corupţie sau fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane de euro.

În acest scop, EPPO desfăşoară investigaţii, efectuează acte de urmărire penală şi exercită acţiunea publică în faţa instanţelor competente din statele membre.

Alte articole importante
Liderul senatorilor AUR, atac dur la guvernările „pro-europene”: „Ce legătură au cu Europa?”TITLURI (variante):  Petrişor Peiu acuză: partidele „pro-europene” au rupt România de UE Liderul senatorilor AUR, atac dur la guvernările „pro-europene”: „Ce legătură au cu Europa?” AUR scoate cifrele la înaintare: România, ultima la ocupare şi studii superioare în UE Petrişor Peiu: inflaţie triplă faţă de media UE, sub guvernările „pro-europene” Senatorul AUR Petrişor Peiu, radiografie sumbră a României din ultimii ani „Decuplare de UE” – acuza lui Petrişor Peiu la adresa guvernărilor pro-europene AUR: România, penultima la PISA şi prima la decese evitabile în UE Petrişor Peiu pune la îndoială eticheta „pro-europeană” a partidelor de guvernare Liderul senatorilor AUR: cea mai mică rată de ocupare din UE e în România Petrişor Peiu, atac la guvernările ultimilor ani: „stagnare şi recesiune” AUR contestă discursul proeuropean: cifrele arată alt tablou pentru România Petrişor Peiu: sănătatea, educaţia şi ocuparea, sub standardele UE în România  ⸻ Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susţine că partidele care se revendică „pro-europene” au condus, de fapt, la o îndepărtare a României de standardele Uniunii Europene. Politicianul invocă o serie de indicatori economici şi sociali – de la inflaţie la educaţie şi sănătate – pe care îi consideră dovada unui eşec al guvernărilor din ultimii ani. Inflaţie de trei ori peste media UE Petrişor Peiu porneşte radiografia de la datele economice. El susţine că rata inflaţiei din România este de peste trei ori mai mare decât media europeană, într-un context pe care îl descrie ca fiind unul de stagnare sau chiar recesiune. „Guvernările partidelor „pro-europene” au reuşit, în ultimii ani, să decupleze România de UE: rata inflaţiei de la noi de mai bine de trei ori mai mare decât media UE; avem stagnare/recesiune; cea mai mică rată a populaţiei ocupate (mai puţin de două treimi dintre adulţi) este în România; cea mai mică pondere a populaţiei cu studii superioare este în România”, a declarat liderul AUR. Ocupare şi educaţie, sub media europeană Dincolo de inflaţie, senatorul plasează România pe ultimul loc în UE la rata de ocupare a populaţiei adulte, cu mai puţin de două treimi dintre adulţi având un loc de muncă. Aceeaşi poziţie codaşă o atribuie şi ponderii persoanelor cu studii superioare, considerată cea mai scăzută din blocul comunitar. Cele două cifre sunt prezentate de politician ca argumente centrale ale acuzaţiei sale, alături de datele privind inflaţia şi stagnarea economică. Şcoala românească, aproape de coada clasamentului european Petrişor Peiu extinde critica şi la sistemul de învăţământ. Potrivit acestuia, România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la performanţa şcolară, măsurată prin scorurile obţinute la testele PISA. Este un alt indicator pe care liderul AUR îl foloseşte pentru a contura imaginea unei ţări rămase în urmă faţă de restul statelor membre, în ciuda discursului oficial pro-european al guvernărilor recente. Sănătate: România, prima la decese evitabile Cel mai dur argument invocat de senator ţine de sistemul sanitar. El susţine că România se află pe primul loc în UE la ponderea deceselor cauzate de afecţiuni tratabile sau care puteau fi prevenite. Pentru Petrişor Peiu, acest indicator rezumă, practic, starea reală a serviciilor publice esenţiale din ţară, într-un contrast pe care îl consideră incompatibil cu eticheta „pro-europeană” asumată de partidele aflate la guvernare în ultimii ani. Întrebarea retorică a liderului AUR Liderul senatorilor AUR încheie şirul de acuzaţii cu o întrebare adresată direct partidelor pe care le vizează. „Ce legătură au cu Europa şi cu modelul european de societate partidele care se auto-intitulează „pro-europene”?”, s-a întrebat Petrişor Peiu. Declaraţia vine în contextul unor critici tot mai frecvente venite din partea AUR la adresa actualei puteri, formaţiunea contestând constant discursul proeuropean promovat de partidele aflate la guvernare, pe fondul indicatorilor economici şi sociali pe care îi consideră nefavorabili României.
POLITICĂ