Cum au apărut „creaturile mistice” într-un parc din Canada

Publicat: 06 feb. 2021, 22:30, de Andreea Borcilă, în LIFESTYLE , ? cititori
Cum au apărut „creaturile mistice” într-un parc din Canada
Cum au apărut „creaturile mistice” într-un parc din Canada

O tânără artistă a dat frâu liber imaginației și a construit sculpturi „mistice” din resturile naturii, înfățișând diferite personaje din basme și povești. Operele sale de artă sunt expuse într-un parc canadian, pentru ca trecătorii să le poată admira.

Nickie Lewis este o tânără artistă ce locuiește în orașul Burnaby, Canada. Pandemia de COVID-19 i-a provocat stări de anxietate, însă pasiunea ei pentru sculpturi i-a adus mai multă liniște.

Pentru a da naștere „creaturilor mistice”, Nickie folosește ramuri uscate, stuf, sfori și, ocazional, șuruburi. Ideea i-a venit încă de anul trecut și a reușit să facă până acum un unicorn, o zână, un troll gigantic, un dragon, o sirenă și altele.

Sculpturile sunt expuse în Parcul Robert Burnaby din orașul natal, pentru ca trecătorii, indiferent de vârstă, să se poată bucura și să-i aprecieze munca.

„Este un alt mod de a-i face pe oameni fericiți. Vreau să le amintesc doar că sunt făcute din bețe și că sunt menite să fie privite doar de la distanță”, a explicat artista.