Cine a fost Sfântul Valentin și de ce se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților pe 14 februarie

Publicat: 14 feb. 2021, 07:30, de Irina Maria Mari, în Cultură , ? cititori
Cine a fost Sfântul Valentin și de ce se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților pe 14 februarie

Pe 14 februarie, milioane de îndrăgostiți își trimit bomboane, flori, cadouri și felicitări, totul în numele Sfântului Valentin. Dar cine a fost Sfântul Valentin și de unde provin aceste tradiții?

Ziua Îndrăgostiților are loc în fiecare an pe 14 februarie. Odată cu globalizarea, această sărbătoare a ajuns să fie una dintre cele mai populare sărbători în toată lumea. Sfântul Valentin este considerată a doua cea mai populară sărbătoare la nivel global, după Crăciun, iar cifrele arată că anual se trimit peste 150 de milioane de felicitări și mesaje de dragoste.

Legenda Sfântului Valentin

Istoria Valentine’s Day, Zilei Îndrăgostiților – și povestea sfântului care o patronează – este învăluită în mister. Știm că februarie a fost sărbătorită ca o lună de dragostei încă din antichitate și că Ziua Sfântului Valentin, așa cum o cunoaștem astăzi, conține atât elemente creștine cât și păgâne. Dar cine era Sfântul Valentin și cum a ajuns să fie asociat cu acest ritual străvechi?

Biserica Catolică recunoaște cel puțin trei sfinți diferiți numiți Valentine sau Valentinus, toți fiind martirizați, scrie History.com.

O legendă susține că Valentine a fost un preot care a slujit în secolul al III-lea la Roma. Când împăratul Claudius al II-lea a decis că bărbații singuri erau mai buni soldați decât cei cu soții și familii, a interzis căsătoria pentru bărbați tineri. Valentine, considerând decretul ca fiind nedrept, l-a sfidat pe Claudius și a continuat să oficfieze în secret căsătorii pentru tineri. Când au fost descoperite acțiunile lui Valentine, Claudius a ordonat ca acesta să fie omorât.

Alte povești sugerează că Valentin ar fi putut fi ucis pentru că a încercat să-i ajute pe creștini să scape din închisorile romane, unde au fost adesea bătuți și torturați.

Potrivit unei alte legende, un Valentin încarcerat a fost primul care a trimis primul mesaj de „Valentine” semnându-se într-o scrisoare trimisă unei fete de care s-a îndrăgostit. Povestea spune că tânăra era fiica paznicului său din închisoare și l-a vizitat pe Valentin în timp ce acesta era după gratii. Înainte de moartea sa, acesta i-a trimis o scrisoare pe care a semnat-o „From your Valentine” (n.r. Valentinul tău), o expresie folosită și în ziua de astăzi pentru a semna scrisorile de dragoste trimise de 14 februarie.

Originile Valentine’s Day, Ziua Îndrăgostiților

În timp ce unii cred că Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită la mijlocul lunii februarie pentru a comemora aniversarea morții sau înmormântării lui Valentin – care a avut loc probabil în jurul anului 270 d.Hr. – alții susțin că biserica creștină ar fi decis să plaseze ziua Sf. Valentin la mijlocul lunii Februarie într-un efort de „creștinizare” a sărbătorii păgâne a Lupercaliei.

Sărbătorită la Idele lui februarie sau 15 februarie, Lupercalia a fost un festival al fertilității dedicat lui Faunus, zeul roman al agriculturii, precum și fondatorilor Romei, Romulus și Remus.

În cursul zilei, conform legendei, toate tinerele din oraș își așezau numele într-o urnă mare. Burlacii orașului își alegea fiecare un nume și în anul care urma se împerechea cu femeia aleasă. Aceste cupluri, terminau de multe ori prin a se căsători.

Lupercalia a supraviețuit apariției creștinismului, dar a fost scoasă în afara legii, iar la sfârșitul secolului al V-lea, Papa Gelasius a declarat ziua de 14 februarie drept Ziua Sf. Valentin. Cu toate acestea, abia mult mai târziu, ziua a fost asociată cu dragostea.

În Evul Mediu, în Franța și Anglia se credea în mod obișnuit că 14 februarie era începutul sezonului de împerechere a păsărilor, de unde s-a ajuns ca sărbătoarea Sfântului Valentin să fie asociată cu dragostea.

Poetul englez Geoffrey Chaucer a fost primul care a înregistrat Ziua Sfântului Valentin ca o zi de sărbătoare romantică în poezia sa din 1375 „Parlamentul lui Foules”.

Cea mai vechi mesaj de dragoste trimis de Sf. Valentin, cunoscut, a fost un poem scris în 1415 de Charles, ducele de Orleans, soției sale în timp ce era închis în Turnul Londrei.