„Sanofi şi Translate Bio”, o companie de biotehnologie americană asociată cu cea franceză, „încep un studiu clinic 1/2 consacrat vaccinului lor candidat împotriva COVID-19 pe bază de ARN mesager”, a anunţat grupul într-un comunicat.
În total, 415 oameni vor participa la primele teste clinice. ARN mesager constituie o tehnlogie inovatoare, folosită de Pfizer și Moderna. Sanofi a mai dezvoltat un vaccin împotriva coronavirusului, pe baza unor proteine recombinate, pe care speră să îl lanseze până la sfârșitul acestui an.
În primele două faze ale testării, se va verifica dacă vaccinul este periculos și se vor obține primele informații despre eficiența acestuia.
Grupul farmaceutic francez susține că rezultatele intermediare ale acestui studiu vor fi gata până în septembrie. Apoi va începe faza a treia a testării, pe un număr mult mai mare de persoane.
Sanofi mai are un vaccin împotriva coronavirusului în stadiul testării. Este un vaccin pe bază de proteine recombinate, dezvoltat împreună cu britanicii de la GlaxoSmithKlein. Testarea se află însă abia în faza a doua, iar compania franceză speră să îl poată lansa la sfârșitul anului.
În prezent, Sanofi contribuie la îmbutelierea vaccinurilor anti-COVID-19 dezvoltate de Pfizer și Johnson&Johnson.