Maia Morgenstern, jignită de afirmaţiile unor oameni de cultură. Colegii de scenă sunt alături de actriţă

Publicat: 20 mart. 2021, 17:00, de Laura Macovei, în Cultură , ? cititori
Maia Morgenstern, jignită de afirmaţiile unor oameni de cultură. Colegii de scenă sunt alături de actriţă
Maia Morgestern

Actriţa Maia Morgenstern a asistat la o replică pe care o consideră ofensatoare, cu atât mai mult cu cât autorul acesteia s-a scuzat spunând că a fost o glumă.

Concret, am fost invitată oficial la o întrunire pentru directori de teatre şi instituţii publice de cultură, sub genericul „Vocea teatrului licean bucureştean”. Lucru mare, oficiali. Chestiuni importante la ordinea zilei. Ajung cu câteva minute mai devreme: directori, consilieri, reprezentanţi, autorităţi. Păşesc zâmbitoare către colegii mai mari, să-i salut, să le dau bineţe. Şi iată ce-mi aud urechile: „Hai s-o facem aşa, jid..Am încremenit. Ce-aţi spus? Răspunsul a venit prompt, relaxat: „Hai, nu te mai supăra. Am spus aşa în glumă…”, declară artista, potrivit news.ro. 

Artista susține că nu ar fi deranjat-o atât de mult, dar venind de la un om de cultură, s-a declarat șocată.

Regizorul Victor Ioan Frunză şi-a arătat solidaritatea şi îi transmite compasiunea afectuoasă și îndeamnă marii artiști și oamenii de rând să procedeze la fel.  De asemenea, Marius Manole a adăugat că este alături de marea artistă și că nu are toleranţă pentru nicio formă de rasism.

Mulți actori și regizori sunt alături de artistă și susțin că astfel de jigniri nu ar trebui să se repete.