Scenarii alternative pentru România după alegerile prezidențiale din 2025 (partea IV)

Asta e marfa, cu ea defilăm. Oferta prezidențială pentru 2025 nu e nici pe departe ce-am visat cândva, în nopțile romantice ale protestelor din Piață, sau în diminețile naive în care încă mai credeam că politica poate fi o treabă serioasă. Și totuși, dintre toate visele spulberate, unul singur va deveni realitate: unul dintre acești patru va fi Președintele României. Simion, Dan, Antonescu sau Ponta.

Patru fețe, patru stiluri, patru viziuni (unele mai clare, altele în ceață). Unii vin să răstoarne tot, alții să cosmetizeze ce e. Niciunul nu e ideal, dar fiecare e posibil. Iar în funcție de cine iese, România se va schimba – fie într-o versiune mai clară a haosului, fie într-o formă mai subtilă de echilibru. Haide să ne imaginăm cum ar arăta țara în fiecare dintre aceste variante. Nu pentru că ne place, ci pentru că e necesar.

Scenariul 4: Nicușor Dan președinte – revolta tehnocrată și reformistă

Alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României ar semnala dorința electoratului de a rupe lanțul etern al alternanței PSD-PNL. În acest scenariu, în mai 2025, românii mizează pe un independent perceput ca incoruptibil și dedicat interesului public, chiar dacă nu are în spate mașinării de partid redutabile.

Guvernarea post-alegeri: alianțe fragile și premieri de compromis

Prima provocare ar fi formarea unui guvern de către tabăra care l-a susținut pe Nicușor Dan. Neavând propriul partid puternic, noul președinte ar depinde de o coaliție de partide reformiste și de centru-dreapta.

06:44 • POLITICĂ

PSD a publicat documentul semnat de Nicușor Dan pentru spitalul oncologic de copii, acuzând întârzierea autorizației

18:59 • POLITICĂ

Umbrele din spatele finanțării. PSD lansează acuzații grave la adresa campaniei lui Nicușor Dan

Cel mai probabil, PNL – șubrezit poate după experiența alianței cu PSD, dar încă influent parlamentar – și USR (posibil alături de facțiunea REPER, reunificată în jurul victoriei lui Dan) ar forma nucleul majorității.

Ca gest de încredere, Nicușor Dan ar putea desemna un prim-ministru agreat de ambele forțe: poate un liberal cu reputație de reformator sau un tehnocrat cu pedigree pro-european. Nume ca Ilie Bolojan (respectat pentru managementul local eficient) sau Dacian Cioloș (fost premier tehnocrat) s-ar regăsi probabil pe lista scurtă, pentru a oferi garanții de competență și onestitate.

Important va fi și echilibrul: PNL va dori să-și impună omul la Palatul Victoria, dar Nicușor Dan – deși neafiliat – nu va accepta o figură compromisă sau percepută ca parte a vechilor aranjamente.

Compromisul ar putea fi un premier de coaliție, secondat de miniștri atât din rândurile liberalilor, cât și ale useriștilor, poate chiar și un UDMR la masa guvernării pentru a asigura majoritatea.

Reconfigurarea scenei politice: PSD în opoziție, dreapta reconsolidată

În planul alianțelor, un asemenea rezultat ar redesena tabloul politic într-o manieră opusă scenariului anterior: PSD ar fi marele perdant, trimis în opoziție după ce a ratat atât președinția, cât și guvernarea.

Probabil coaliția contra naturii PNL-PSD s-ar fi destrămat în campanie – liberalii alegând să-l sprijine pe Nicușor Dan ca soluție anti-PSD – și nu ar mai avea motive să existe.

Astfel, vom vedea PNL reconciliat cu partidele de dreapta și centru-dreapta, refăcând punțile arse în perioada mariajului cu social-democrații.

USR și REPER (poate reunificate după euforia victoriei) ar sta la masa puterii alături de liberali, visând să își implementeze măsurile anti-corupție și de reformă administrativă.

UDMR, eternul arbitru, s-ar alătura și el probabil noii majorități, mai ales dacă alternativele sunt fie irelevanța în opoziție, fie coabitarea cu un PSD izolat și un AUR ostil minorităților.

Opoziția resentimentară: PSD și AUR, uniți de frustrare

În opoziție s-ar trezi o alianță neoficială între PSD și AUR – deși ideologic opuse, aceste partide ar împărtăși frustrarea de a fi fost înfrânte de “elitele useriste și globaliste”.

Ne putem aștepta ca pesediștii să strige contra “amatorismului” noii puteri, iar auriștii să acuze “trădarea de neam” – ambele încercând să erodeze încrederea publicului în coaliția Dan-PNL-USR.

PMP, dacă mai există, ar gravita probabil către coaliția de guvernare, aliniindu-se discursului anti-PSD. În ansamblu, viața politică s-ar regrupa pe o falie clară: reformiști vs. conservator-populiști, punând capăt temporar fluidității alianțelor cu care ne obișnuisem.

Reforma internă: anticorupție, administrație, digitalizare

Pe plan intern, președintele Nicușor Dan ar împinge agenda schimbării sistemului, însă nu fără obstacole. Politic, ar exista un elan al noului început: s-ar relua discursul despre “România educată și curată”, cu măsuri concrete anti-corupție.

Noua coaliție ar revigora legile justiției pentru a întări independența procurorilor și a limita influența politicului în numirile din parchet.

DNA ar primi un implicit cec în alb să reia ofensiva anticorupție la toate nivelurile, fără teama că va fi castrat prin ordonanțe de urgență peste noapte.

Parlamentul, deși dominat încă de mulți politicieni vechi, ar resimți presiunea opiniei publice să livreze reforme.

În administrație, s-ar declanșa probabil o “revoluție a competenței”: audit al structurilor de stat, reducerea birocrației stufoase, digitalizarea serviciilor publice – teme dragi atât lui Nicușor Dan, cât și USR.

Desigur, inerția sistemului și rezistența funcționarilor plantați politic ani de zile ar frâna aceste inițiative, dar măcar ar exista voință la vârf pentru a le împinge.

Economie: transparență, investiții și predictibilitate

Guvernarea ar încerca un echilibru între disciplina fiscală (cerută de liberali) și investițiile în dezvoltare (dorite de toți).

Nicușor Dan ar susține probabil continuarea marilor proiecte de infrastructură, însă cu mai multă transparență și fără pomeni electorale.

Ar încerca să crească absorbția fondurilor europene prin reducerea corupției în achiziții – un obiectiv ambițios, dar așteptat de societate.

Mediul de afaceri ar răsufla ușurat că există predictibilitate și că statul nu mai favorizează doar “băieții deștepți” conectați politic.

Societate: entuziasm urban, reticență rurală

Am avea un paradox: pe de o parte un aer proaspăt, optimism în rândul tinerilor, al corporațiilor, al mediilor creative – pe de altă parte, o posibilă nemulțumire mocnită în zonele rurale sau printre vârstnici, segmente care tradițional se simt reprezentate de PSD.

Nicușor Dan însuși, fiind un om sobru și tehnic, nu excelează în carismă populară; asta ar putea lăsa loc populiștilor să-l atace drept “rece” sau “detașat de popor”.

Cu toate acestea, dacă livrarea guvernului e bună (drumuri, spitale, reducerea inflației), inclusiv acele categorii vor recunoaște practic beneficiile.

Imagine culturală: meritocrație, educație, inovație

Ne-am putea trezi cu un rebranding al României în lume: de la țara asociată adesea cu corupția și scandalurile politice, la “hub”-ul emergent de tehnologie și civism din estul Europei.

Președintele Nicușor Dan ar evidenția reușitele academice și inovația (el însuși matematician premiat), punând accent pe educație și știință ca mândrie națională, nu doar pe mituri istorice.

Fără a fi militant progresist, ar oferi totuși spațiu de exprimare comunităților care cer de mult reforme sociale (de exemplu, s-ar putea declara împotriva discriminării persoanelor LGBT, chiar dacă nu va împinge neapărat legislație în acest sens, lăsând tema în seama Parlamentului).

Politica externă: coerență occidentală și credibilitate nouă

O Românie cu Nicușor Dan la cârmă ar fi un partener previzibil și pro-occidental, poate chiar mai vocal decât până acum în susținerea valorilor democratice.

Politica externă ar avea coerență: Ministerul de Externe condus probabil de un diplomat sau tehnocrat respectat ar reinsera țara în circuitul internațional la un nivel superior.

Bucureștiul ar deveni mai activ în inițiative europene privind statul de drept, schimbările climatice sau noile tehnologii, aliniindu-se cu nucleul dur pro-UE (Paris, Berlin) mai mult decât cu grupul de la Vișegrad.

Aderarea la Schengen și consolidarea poziției în NATO ar rămâne obiective centrale, dar acum ar exista șansa reală de a le atinge prin credibilitatea sporită.

Vecinătate: relații mai mature, fără zgomot ideologic

Cu Statele Unite, relația ar continua excelent – Nicușor Dan nu are experiență diplomatică, dar ar sprijini fără rezerve parteneriatul strategic.

Relația cu Ungaria lui Orbán ar găsi la București un interlocutor mai puțin dispus la jocuri naționaliste – probabil guvernul român va insista pe respect reciproc și va evita subiectele care inflamează (precum Ținutul Secuiesc), lăsând extremiștii fără combustibil.

Relația cu Moldova ar fi una de sprijin total pe drumul european al Chișinăului, însă fără retorica unionistă explicită: Nicușor Dan ar prefera faptele (interconectare energetică, infrastructură, burse educaționale) în locul declarațiilor populiste despre unire.

România ar putea deveni avocatul principal al Republicii Moldova în UE, ceea ce ar crește prestigiul regional al Bucureștiului.

Imaginea internațională: România devine un model reformist?

În Balcani și la Marea Neagră, am putea avea inițiative românești de cooperare, profitând de credibilitatea nou câștigată – poate un summit anti-corupție regional sau o platformă comună pentru energie verde.

Imaginea externă a României sub Nicușor Dan ar cunoaște o îmbunătățire considerabilă. Media occidentală ar saluta schimbarea ca pe un “nou început” – titluri despre “Matematicianul reformator ajunge președinte” sau “Bucureștiul spune adio oligarhiei de partid” ar contura narațiunea unei Românii care se alătură, în sfârșit, valului progresist din Europa de Est (după exemple ca Zuzana Čaputová în Slovacia sau Maia Sandu în Moldova).

Investitorii străini ar avea motive de optimism, anticipând un climat de afaceri mai curat. Desigur, așteptările mari pot aduce și dezamăgiri dacă nu se realizează rapid schimbări tangibile, dar capitalul de imagine inițial ar fi un atu enorm.

Final: între speranță și luciditate

Cultural, ne-am putea trezi cu un suflu nou: promovarea meritocrației, implicarea diasporei în proiecte naționale, o atitudine deschisă și prietenoasă față de inovație. S-ar promova imaginea unei țări stabile, “liniștite”, dar ambițioase în plan modernizator.

Firește, tabăra naționalistă va răspândi altă versiune: că România a devenit “colonie a Bruxelles-ului și Washington-ului” sub un președinte slab și elitist. Astfel de mesaje ar prinde doar la o parte din publicul intern; pe plan extern ele nu ar știrbi noua imagine pozitivă.

În concluzie, scenariul Nicușor Dan președinte aduce speranța unei Românii modernizate și respectate, chiar dacă drumul reformelor ar fi presărat cu obstacole și opoziție virulentă din partea vechilor forțe.

Post-scenariu: realitatea crudă și teatrul politic românesc

Oricine va fi Alesul, pentru România vin vremuri foarte grele.

Nu neapărat pentru că unul ar fi mai rău ca altul, ci pentru că timpul improvizațiilor a trecut, iar ce ne-a rămas pe scenă sunt doar actori uzați, care joacă același spectacol prost, cu decoruri schimbate din patru în patru ani.

România și-a strâns în găletușa politică doar plevușcă – figuri reciclate, proiecte fără vlagă, vorbe mari cu gleznele moi. Iar de aici pleacă totul: de la impostura politică ridicată la rang de virtute, de la ifosele de salvatori sub care nu se ascunde nimic bun pentru țară.

Președintele care vine nu va construi un viitor, ci va moșteni un faliment. Și tot ce ne mai poate salva, poate, e luciditatea. Sau o revoluție a minții. Dar nu va veni de la ei.