ÎCCJ reconfirmă: USR nu are voie să facă propagandă electorală pentru Nicușor Dan

Publicat: 30 apr. 2025, 17:58, de Alice Călin, în POLITICĂ , ? cititori
ÎCCJ reconfirmă: USR nu are voie să facă propagandă electorală pentru Nicușor Dan
Sursă foto: USR / Nicușor Dan si Elena Lasconi

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile formulate de reprezentanții USR, menținând astfel decizia Biroului Electoral Central, care interzice partidului să facă campanie electorală pentru Nicușor Dan. USR are un candidat propriu în cursa prezidențială, pe Elena Lasconi, ceea ce înseamnă că nu poate distribui materiale de promovare pentru un alt candidat.

USR nu îl poate susține oficial pe Nicușor Dan

Totul a pornit de la o sesizare înaintată de AUR, care a acuzat USR că a promovat un alt candidat decât cel propriu. Mai exact, ar fi fost vorba despre materiale de campanie electorală publicate pe rețelele sociale. Acestea foloseau sigla oficială a USR pentru a susține candidatura lui Nicușor Dan.

Biroul Electoral Central a considerat această acțiune drept o încălcare a legii electorale. Potrivit legislației, un partid nu poate promova decât candidatul propriu. BEC a considerat că, prim promovarea lui Nicușor Dan, USR ar avea în cursă doi candidați, ceea ce nu este permis.

„Legiuitorul a reglementat axiomatic ipoteza conform căreia fiecare partid ori alianţă politică poate propune numai câte un singur candidat”, se arată în decizia BEC.

Elena Lasconi jubilează în urma deciziei ÎCCJ

După anunțul deciziei definitive, Elena Lasconi, președinta USR, a transmis un mesaj prin care și-a arătat bucuria. Aceasta a reafirmat importanța respectării democrației și a regulilor electorale

„Adevărul și dreptatea ies mereu la suprafață! Dar este important să luptăm pentru ele. Eu v-am demonstrat că am curaj să fac dreptate și pentru mine, și pentru colegii mei, și pentru fiecare om din țara noastră. Nu putem să ne batem joc de democrație și de reguli. Respectăm la virgulă regulile și în USR, un partid care s-a născut exact pentru a apăra aceste valori democratice”, a declarat Lasconi.

Decizia instanței vine într-un moment extrem de tensionat pentru USR, după ce mai mulți lideri au încercat preluarea ostilă a partidului. Ei au încercat să retragă susținerea față de propriul candidat și să îi taie acesteia accesul la fonduri. Decizia curții supreme transmite un semnal clar tuturor partidelor, potrivit căruia respectarea legii electorale nu este opțională.