Crin Antonescu și planul pentru România. Primele trei mișcări dacă ajunge președinte

Publicat: 01 mai 2025, 22:43, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Crin Antonescu și planul pentru România. Primele trei mișcări dacă ajunge președinte

Crin Antonescu a vorbit deschis, într-un interviu acordat postului Antena 1, despre direcțiile esențiale pe care le va urma imediat ce va ajunge la Palatul Cotroceni, dacă va fi ales președintele României. Acesta a precizat că are trei planuri importante, cu care va începe misiunea lui pentru România.

Crin Antonescu vrea o întâlnire cu Bolojan

Una dintre primele decizii ale lui Crin Antonescu, în eventualitatea câștigării alegerilor, va fi să poarte o discuție amplă cu Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și unul dintre liderii respectați pentru eficiența și rigoarea sa administrativă.

Antonescu a declarat că între ei există o relație bună, dar mai ales o apreciere reciprocă pentru stilul pragmatic și metodic de lucru. El a subliniat că, odată ajuns la Cotroceni, va aloca ore, poate chiar zile, pentru un schimb de idei cu Bolojan, în contextul unei agende naționale complicate, care necesită o gândire strategică și cooperare între instituții.

„Primul lucru pe care îl voi face este să vobesc cu Ilie Bolojan. El este un om foarte metodic, aavem și o relație bună. E o agendă complicată și când voi intra la Cotroceni voi vorbi  câteva ore, poate chiar câteva zile cu el”, a declarat Antonescu la Antena1.

Antonescu vrea oameni de încredere, cu experiență

Al doilea pas esențial anunțat de candidatul coaliției vizează formarea unei echipe prezidențiale solide. Crin Antonescu a menționat câteva nume cheie pe care le ia în calcul: Ștefan Popescu – cunoscut pentru expertiza în relații internaționale și geopolitică; generalul Mândrescu – o voce respectată în domeniul securității; și George Scutaru – fost consilier prezidențial și specialist în afaceri externe și securitate.

Antonescu a precizat că nu a luat încă decizii definitive, dar că a fost susținut în campanie de unii dintre acești oameni, ceea ce arată nu doar o afinitate profesională, ci și o compatibilitate de viziune. A lăsat totodată deschisă ușa altor colaboratori, semn că vrea o echipă diversificată și bine ancorată în realitățile țării.

Candidatul la prezidențiale consideră că România trece printr-o perioadă de dezbinare gravă, o stare de spirit alimentată inclusiv de anularea controversată a alegerilor, dar și de lipsa unui dialog autentic între diverse segmente ale societății. A amintit în acest context cazul alegătorilor care l-au susținut pe candidatul Gogescu, dar care acum nu mai au un reprezentant, sugerând că frustrarea lor nu trebuie disprețuită, ci înțeleasă și integrată într-o nouă viziune națională.

Crin Antonescu a transmis că oamenii nu trebuie condamnați pentru alegerile lor, ci trebuie să simtă că aparțin aceleiași națiuni. El a pus accent pe rolul diasporei, despre care a spus că nu poate fi redusă la câteva grupuri dispersate.

„Apoi trebuie să-mi definitivez echipa. Printre numele la care m-am gândit sunt Ștefan Popescu,  generalul Mândrescu și George Scutaru. Bine, dacă vor. Primii 2 m-au și susținut în această campanie. Mai sunt și alții.

Al treilea lucru, poate primul, este așa, un fel de mesaj, un gest pentru refacerea unității. Românii sunt foarte scindați. Sunt acum foarte dezbinați. Este o traumă. Anularea alegerilor. Cei care l-au votat pe Gogescu și acum nu îl mai au. Astea nu sunt lucruri de luat în râs. De ignorat sau condamnat. Oamenii nu au nicio vină. Fiecare cu alegerea lui. Dar să simtă că fac parte din aceeași națiune. Diaspora nu sunt niște pâlcuri de oameni.

Oamenii trebuie readuși împreună. Să simtă că fac parte din aceeași națiune.

Diaspora înseamnă un sfert din români. Sunt români forțați să plece. Unii au plecat acum 20 de ani. Ar vrea să se întoarcă. Dar au copiii născuți acolo. Este foarte greu”, a mai spus Antonescu.