Primul mesaj al Elenei Lasconi după ce a aruncat în aer campania electorală
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/FOTO-Inquam-Photos-Octav-Ganea.webp)
La o zi după ce a aruncat în aer campania electorală, publicând o serie de poze cu doi dintre contracandidații săi, Elena Lasconi a postat un nou mesaj pe Facebook. Aceasta susține că dacă ar fi „intrat în combinațiile lor”, astăzi ar fi fost președintele țării.
Elena Lasconi face afirmații controversate
UPDATE: În urmă cu doar câteva minute, Elena Lasconi a postat un nou clip video, în care afirmă că motivul pentru care a ales să publice fotografiile este importanţa pe care o atribuie adevărului.
„Decât să ascund adevărul, mai bine pierd. Vă mărturisesc acum de ce am luat decizia de a publica fotografiile. Adevărul e mai important pentru mine decât orice. Decât orice funcție. Chiar şi decât funcția de preşedinte al României. De câte ori voi putea, eu voi alege să fac lumină şi să fac dreptate”, a afirmat ea.
ŞTIREA INIŢIALĂ: Într-un mesaj video postat vineri, Lasconi a reiterat că nu a fost niciodată „omul Sistemului”. Ea a insinuat că refuzul de a se alătura unor „combinații” politice a fost împotriva propriului interes și că dacă ar fi acceptat, acum era președintele țării.
„Nu am intrat în combinațiile lor pentru că dacă aș fi intrat, astăzi eram președintele României. Dar nu am fost niciodată omul Sistemului și nici nu voi fi!” a scris aceasta pe Facebook, alături de o înregistrare video în care promite că va lupta pentru femei, copii și pentru bolnavii de cancer.
Această declarație vine în contextul în care, cu o seară înainte, a publicat pe Facebook fotografii care sugerează o întâlnire între Nicușor Dan, Victor Ponta și fostul adjunct al SRI, Florian Coldea.
Afirmațiile acesteia se leagă cu o dezvăluire făcută în cadrul ultimei dezbateri electorale. Miercuri seară, la Antena 3, Lasconi a afirmat că în 2024, după primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a întâlnit cu două persoane care ar fi încercat să îi impună pe cine să numească șef al SRI. Aceasta nu a vrut să dea numele persoanelor implicate, însă a sugerat că dacă ar fi acceptat, al doilea tur al alegerilor nu s-ar fi anulat.
UPDATE: În urmă cu doar câteva minute, Elena Lasconi a postat un nou clip video, în care afirmă că motivul pentru care a ales să publice fotografiile este importanța pe care o atribuie adevărului.
„Decât să ascund adevărul, mai bine pierd. Vă mărturisesc acum de ce am luat decizia de a publica fotografiile. Adevărul e mai important pentru mine decât orice. Decât orice funcție. Chiar și decât funcția de președinte al României. De câte ori voi putea, eu voi alege să fac lumină și să fac dreptate.”
Fotografiile care zguduie finalul campaniei prezidențiale
Joi seară, cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, președinta USR a publicat pe Facebook fotografii de la o presupusă întâlnire între Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea. Imaginile au stârnit controverse, iar atât Nicușor Dan, cât și Victor Ponta au negat autenticitatea acestora, calificându-le drept falsuri. Ambii contracandidați au anunțat că vor depune plângeri penale împotriva acesteia.
Biroul Electoral Central a respins cererea lui Nicușor Dan de a elimina imaginile publicate de Lasconi, motivând că nu are competența de a stabili autenticitatea acestora. În consecință, fotografiile rămân online.