Ilie Bolojan numeşte astăzi premierul interimar

Publicat: 06 mai 2025, 06:24, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Ilie Bolojan numeşte astăzi premierul interimar
sursa foto: Presidency.ro

Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu iar un prim-ministru interimar va fi desemnat marți.

Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act, luni seară, de demisia premierului Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială. Decizia vine în urma retragerii oficiale a PSD de la guvernare, hotărâtă în cadrul Consiliului Politic Național al partidului.

„Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Marcel Ciolacu. Un premier interimar va fi desemnat în prima parte a zilei de mâine”, a precizat Administrația Prezidențială, după întrevederea dintre Bolojan și Ciolacu.

Tot luni, la sediul central al PSD, liderul social-democrat a declarat că actuala coaliție nu mai are legitimitate în această formulă și că a propus ieșirea partidului de la guvernare, gest care implică automat și demisia sa din funcția de premier.

„Am luat decizia ca miniștrii PSD să poarte discuții cu PNL, UDMR și să decidă împreună formula de interimat în perioada următoare”, a adăugat Ciolacu. El a subliniat că partidul nu va susține niciun candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Potrivit surselor Puterea, vicepremierul Cătălin Predoiu urmează să fie desemnat prim-ministru interimar, în locul lui Marcel Ciolacu. Predoiu a reafirmat angajamentul PNL de a rămâne la guvernare, iar decizia oficială va fi anunțată marți.

Ce spune legea

Procedura privind demisia unui premier și desemnarea unui prim-ministru interimar este reglementată de Constituția României și Codul administrativ, adoptat prin OUG nr. 57/2019. Conform articolului 106 din Constituție, funcția de membru al Guvernului încetează în caz de demisie, revocare, incompatibilitate, condamnare penală definitivă sau imposibilitate de exercitare a atribuțiilor mai mult de 45 de zile.

Potrivit articolului 107, în cazul demisiei premierului, Președintele României desemnează un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, până la formarea unui nou Executiv.

Codul administrativ stabilește că președintele, prin decret, ia act de demisie și declară funcția vacantă în cel mult 15 zile.

În perioada de interimat, Guvernul poate adopta doar acte administrative necesare, fără a promova politici noi, și nu poate emite ordonanțe sau iniția proiecte de lege.