Cine n-are bunici, să-și cumpere: Nea Sile Patrafir – legenda lunetistului uitat

În satul Găureni, toată lumea îl știe pe Nea Sile Patrafir. Îl vezi zilnic pe băncuța din fața porții, cu mâinile bătătorite și cam așezate pe burtică, cu gluga trasă pe ceafă și cu gândul la țuica de ieri și la lemnele de tăiat de mâine. E om bun, blând, zâmbitor, ajută la biserică, nu bea decât „de poftă” și are o vorbă înțeleaptă pentru fiecare suflet rătăcit.

Dar nimeni – nici măcar preotul satului sau soția care i-a cusut izmenele vreo 40 de ani – nu bănuiește adevărul.

la spart de lemne!

Pierdut în tărâmul Descălecătorilor de neam și Țară

Satul Găureni e așezat unde se opresc drumurile hărțăuite ale Munteniei, acolo unde mitul și realitatea trăiesc pe aceeași uliță. E o vatră veche, cu case din lut gros, pereți care miros a fum dulce de prună și pere iuți, țuică ce sărută gura și pocnește sinapsele.

Aici cresc vite cu coarne late ca judecata, oi cu blană până la pământ, și flăcăi cât pălimarul, de ridică baloți de fân cu o singură mână.

Fetele? Fetele din Găureni au sâni pietroși, ochi ca năutul încolțit și un mers care-ntinde capacele căruțelor de la horă. Au poftă de iubit, nu de pozat.

Aurul? E peste tot. Prin pâraie, la marginea fâneței, în grădinile neîngrădite. Dar nu-l ia nimeni. „E ochiul dracului”, zic oamenii. Mai bine-un butoi de vin curat și-un gând liniștit decât patru lingouri și-un coșmar când închizi ochii.

O gospodărie ca oricare alta

Îl vezi împrăștiat pe toate astea, chiar și pe băncuța de lemn din fața ogrăzii. Iar pe bancă e Nea Sile Patrafir, care le-a văzut pe toate. În Găureni, el e mai vechi decât piscurile. Oamenii jură că i-au văzut chipul desenat într-o peșteră, lângă un bizon, un arc și un fânar.

Are o colnă la poartă, în care ți-e rușine să vorbești tare. O masă de tâmplărie, un strung vechi, o mașină de găurit cu bandă textolit. Se spune că numele satului vine chiar de aici: Găureni. Că fiecare gospodar are o mașină de găurit și nu se-nsoară fecior care n-a cioplit lemn de alun în formă de lingură rotundă.

măgărușul Morcoveață

Nea Sile are un măgăruș, Morcoveață. Mai deștept ca primarul. O nepoțică, Ayana, ce ia toate premiile la tras cu arcul la festivalurile de prin județ. Și o soție care doboară uliul din cer cu o singură piatră, legată-n batic. Familia Patrafir e din neamul preciziei. Nu auzim de ei, dar de ei depind echilibrele.

Iar Nea Sile? El nu e doar bunicul de pe bancă. Nu e doar omul care bate cuiele la biserică și înfige sâmburii de mere în pământ când nimeni nu-l vede. El e ultimul lunetist activ al Unității 0 – o structură fantomă, născută din cenușa unei patrii trădate. O structură care nu există, dar care știe tot. Nea Sile nu e doar un pensionar cu față de bunic. Nu e nici tâmplarul ăla de „la ceapeu” cum zic unii. E ultimul ”marksman” al Unității 0 – o structură secretă creată în 1992 pentru misiuni care nu există și care, oficial, n-a fost înființată niciodată.

Cod de operativ: „Moșul cel Blajin”

În tinerețe, Sile Patrafir a fost recrutat direct de la liceul de mecanică, după ce a câștigat un concurs județean de tras cu praștia în mișcare. S-a remarcat prin ceva extrem de rar în România: calm absolut. Odată, într-un exercițiu de antrenament în care instructorul a detonat o petardă la trei metri de el, Sile n-a clipit. A oftat și a zis: „Mă scuzi, că eram cu gându’ dus”.

Trei luni mai târziu, era deja pe teren, în uniformă fără însemne, pe un acoperiș din Sarajevo. Prima misiune confirmată: un ofițer cu patru gărzi. Rezultat: cinci focuri, cinci victime, un singur glonț recuperat.

O viață dublă: între stiva de lemne și stiva de dosare clasificate

Ani de zile, Sile a operat în Balcani, în Ucraina, în Orientul Mijlociu. Oficial, era atașat tehnic la ambasadă. Neoficial, era „umbra de pe colțul clădirii” care schimba cursul negocierilor cu o apăsare de trăgaci.

Și totuși, s-a întors acasă. La Găureni. Unde fiecare misiune trecută era pusă deoparte într-un sipet mic și vechi. Nu vorbea despre trecut. Nu se lăuda. Nu căra glonțul de aur la gât. Doar zâmbea.

Până într-o seară de martie 2025, când țara fierbea ca un ceaun fără capac. Alegerile o luasera razna, grupuri paramilitare apăruseră prin păduri, și chiar și bătrânii din Găureni începuseră să vorbească în șoaptă. În sobă trosneau lemnele.

Telefonul Nokia 3310, uitat pe polița cu cruciulițe de lemn, a vibrat o singură dată.

Un singur cuvânt: „Vișinata”.

Sile s-a ridicat. Și-a deschis lada. Uniforma era acolo, la fel de verde. Luneta, calibrată ultima dată în 2014, părea că n-a uitat nimic. Și-a pus căciula. Și a plecat. Nu a zis nimănui unde. Dar toți au simțit că a plecat pentru noi.

Fișa completă de armament – cod operativ: PATRAFIR

Număr de inventar intern: 0001/RO/SCURTA-CLARA
Callsign de câmp: Moșu’
Specializare: Lunetist de distanță foarte lungă (ultra long-range precision kills)

Armament standard (activ 1994–2025)

• Arma principală:
  Sako TRG-42 (.338 Lapua Magnum)
  • Optică: Schmidt & Bender PM II 5-25×56
  • Stabilizator lateral pentru vânt și termoviziune pasivă
  • Personalizare unică: inscripție gravată pe lunetă – „Văd și dincolo de frică”
• Armă secundară:
  Heckler & Koch USP Tactical – calibrul .45
  • Silencer custom și laser pointer detașabil
  • Poreclită „Pălmuța”
• Cold weapon (cu sens dublu):
  Topor bistrițean cu lamă de 3 kg și coadă de frasin lungă
  • Folosit în misiunea „Tabăra Cazacilor”, 2006, când muniția s-a terminat, dar răbdarea nu
  • În teacă e scris: „Cu ăsta tai lemne. Sau idei greșite.”

Alte echipamente:

• Vestă GhostMark IV – neagră, fără insigne
• Cască cu sistem NVG detașabil
• Componente „anti-identificare” (fără GPS, fără senzor termic activ)
• Rucsac cu compartiment ascuns pentru țuică și slănină

Dosar psihologic – Clasificat (nivel S+)

Evaluare: Psiholog Lt. Sorina Grama, anul 2013, dosar „Seniorii din Umbră”

„Pacientul pare un om liniștit, de o liniaritate emoțională suspectă. Nu manifestă stres post-traumatic, nu are tulburări de somn. Întrebat despre misiunile anterioare, răspunde invariabil: «N-a fost greu, doar să nu tremuri.»”

Diagnostic oficial:

• Autonomie maximă în situații de izolare
• Reziliență mentală de nivel supranatural
• Umor sec cu potențial destabilizator pentru adversar
• Nu se atașează de nimeni, dar cunoaște tot satul

Nota finală:
„Este periculos prin calmul absolut. Dacă Patrafir se uită lung la tine fără să zică nimic, e semn că urmează ceva. Mai bine fugi. Sau mărturisește.”

Misiunea: „Operațiunea Fiecare Trădător Are-n Casă Un Vapor”

Într-o pădurice discretă, la marginea județului Argeș, o tabără improvizată adăpostea un grup suspect, autointitulat „Șobolanii cu Svastică”. Tricouri mulate, mușchi umflați cu suplimente dubioase, bărbi tunse milimetric și creiere lăsate la vestiar. Scopul declarat: pregătirea pentru eliberarea României de statul trădător. Scopul real: simularea unei preluări rapide a unui punct strategic prin forță – adică, pe șleau, o lovitură de stat cu grenade de TikTok.

Grupul era condus de nimeni altul decât Borațiu Fotra, fost culturist de sală din Pitești, devenit între timp ideolog suveranist, predicator pe Telegram și autorul pamfletului „România n-are nevoie de legi, are nevoie de bărbați în maieu”.

Informația ajunge discret unde trebuie. Se activează ultima soluție înainte de ridicol și arestări inutile: Nea Sile Patrafir, în misiune oficială de antrenament tactic cu rol „corectiv”.

Exercițiul: simulare cu bătaie de joc

Fără mandat, fără alai, fără dronă. Sile se postează la 800 de metri distanță, într-un pâlc de fagi, își montează luneta, scoate un caiet dictando pe care scrie „Șobolani 2025 – Prima Lecție”, și începe. Nu cu foc de luptă. Cu artă.

La ora 04:13 fix, țigara din gura lui Fotra explodează în două. Nimeni nu înțelege nimic. Apoi, brățara de piele cu cap de lup de la mâna locotenentului se face țăndări. Un pachet de proteină românească – marca „Vulturul Călit” – e străpuns și începe să curgă lapte praf ca dintr-o capcană defectă.

În cinci minute, toate cănile, telefoanele și oglinzile retrovizoare sunt ciuruite milimetric.

Nimeni nu e rănit. Toți sunt terorizați.

Se aud urlete:
– „Suntem atacați de străini!”
– „E NATO pe noi!”
– „Fugiți, că ne rad!”

Unii sar în bălării, alții încep să se roage. Unul scrie o confesiune grăbită mamei, cu un marker rebegit: „Nu-s terorist, mami. Doar prost.”

Mesajul moșului

Când se crapă de ziuă, între două sticle goale de BCAA și o hartă cu „Obiective strategice – ținte 2025”, apare un bilet. Lipit pe un copac, străpuns de o pană de corb.

„Pentru fiecare căcăcios cu ifose există spray-ul potrivit.”

Epilog: lecția a fost predată

Niciun comunicat oficial. Doar o liniște lungă și o serie de conturi șterse de pe rețelele suveraniste. Borațiu Fotra se retrage, în Emiratul Kubai, „pentru o perioadă de reflecție interioară”. Restul se reprofilează pe vlogging motivațional, masturbare terapeutică și grădinărit spiritual.

Iar undeva, în Găureni, Nea Sile stă pe bancă și scuipă coji de semințe într-un ritm impecabil. Ca un metronom al normalității.

Și… poate, într-o zi, când România va fi iar la marginea prăpastiei, telefonul va vibra din nou. Și în Găureni se va auzi iar un oftat greu și liniștit: „Mă duc, mă, da’ nu mai deschideți berile alea cu toporul meu.”

Legenda urbană: „Moșul care rezolvă discret”

Prin satele din sud, înspre Oltenia și Argeș, se spune că există un moș. Nu-i știi numele, dar are chip de bunic și pas de pensionar.

„N-are legitimație, n-are insignă, da’ dacă-l vezi că vine cu o traistă de lână și cere apă de la fântână, în două zile dispare tot scandalul din comună.”

Povestesc bătrânii că în 2010, în satul Valea Seacă, au apărut niște băieți care furau oi. După două nopți, n-a mai fost nevoie de poliție. Doar că la marginea satului a rămas o bancă ruptă și un cartuș gol pe un butoi.

Se mai zice că, dacă trimiți scrisoare fără adresă clară, doar cu textul „Nea Sile, ajută-mă” și o dai pe râul Argeș, ajunge sigur. Și la trei zile după, se rezolvă. Dar fără proces, fără martori. Fără răzbunare. Uite-așa. Se rezolvă.

bunicuțul Sile pictat de nepoțica Ayana! e talentată!!

Se-aude că ar fi reînceput antrenamentele…

Nea Sile Patrafir nu cere aplauze. Nu dă interviuri. Nu intră în politică.
Dar când țara crapă la temelie și băieții de pe ecrane nu mai au soluții, dintr-un colț de sobă cu miros de lemn ars se ridică Moșul. Cu luneta, cu toporul, cu un oftat de resemnare și cu o singură întrebare:

„Unde e problema?”

Și totuși… câți Nea Sile mai avem?

Câți oameni care știu când să intervină, cum să o facă fără zgomot, fără orgolii și fără să ceară nimic în schimb?

Fiindcă vremurile devin tot mai tulburi, iar zgomotul din jur nu va mai putea fi acoperit cu vorbe.
Va fi nevoie, mai devreme sau mai târziu, de oameni care să repare tăcut, precis și definitiv.