Ce știm până acum despre votul din diaspora
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/INQUAM-Photos-Octav-Ganea-urna-vot.webp)
Votul din diaspora se desfășoară fără incidente majore. În prima parte a zilei de sâmbătă s-au prezentat la urne un număr mult mai mare de români, comparativ cu primul tur. Mai exact, până la ora 18.00, peste 565.000 de persoane au votat la secțiile din străinătate, dublu față de numărul înregistrat în același interval în urmă cu două săptămâni.
Prezență mare în Europa de Vest și Republica Moldova
Conform Autorității Electorale Permanente, până sâmbătă după-amiază, 561.874 de români au votat pe liste suplimentare în străinătate. Alte 3.139 de persoane au trimis votul prin corespondență, astfel că numărul total a depășit 565.000. Cele mai aglomerate secții se află în Marea Britanie, Germania, Italia, Republica Moldova și Spania.
Doar în Regatul Unit au votat aproape 92.000 de persoane, în timp ce Germania și Italia au înregistrat în jur de 90.000 de voturi fiecare.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/voturi-diaspora-sambata-ora-18-1024x571.png)
voturi diaspora sâmbăta ora 18
Românii din afara granițelor au început să voteze de joi. Procesul se încheie duminică, la ora locală 21.00, fără a depăși ora de închidere a urnelor în România. În total, au fost înființate 965 de secții de votare în peste 100 de țări.
Votul din diaspora, fără incidente majore până la această oră
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că procesul electoral decurge fără probleme. Nu s-au raportat incidente, iar fluxul de alegători este gestionat în condiții bune.
Alegătorii români din străinătate pot vota la orice secție din afara țării, pe baza unui act de identitate românesc valabil, indiferent dacă au domiciliul sau reședința în acea țară.
Printre documentele acceptate se numără cartea de identitate, pașaportul simplu sau temporar și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Diaspora mai poate vota până duminică la ora 21:00, însă prevederile legale permit prelungirea votului până la ora locală 23:59, pentru persoanele care se află la coadă la ora închiderii urnelor.
Votul românilor aflați în străinătate va juca un rol foarte important în rezultatul final al acestui tur, mai ales în contextul unei prezențe atât de numeroase.