Decizia CCR privind declaraţiile de avere. Preşedintele României spune că există „disponibilitatea partidelor să corectăm legea“

Publicat: 04 iun. 2025, 14:12, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Decizia CCR privind declaraţiile de avere. Preşedintele României spune că există „disponibilitatea partidelor să corectăm legea“
sursa: Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri că partidele politice manifestă deschidere pentru modificarea legii privind declarațiile de avere, în urma deciziei recente a Curții Constituționale a României (CCR).

CCR a secretizat declaraţiile de avere

Șeful statului a subliniat că este necesar ca motivarea completă a deciziei CCR să fie publicată cât mai rapid în Monitorul Oficial, pentru ca demersurile legislative ulterioare să fie fundamentate pe baza acesteia.

„Suntem într-un stat de drept, într-o democrație cu instituții, iar deciziile Curții Constituționale trebuie respectate. Îmi doresc ca motivarea să apară cât mai repede și, în funcție de aceasta, să asigurăm, prin corectarea legii, transparența funcției publice”, a declarat președintele.

CCR a hotărât, pe 29 mai, că declarațiile de avere și interese nu vor mai fi publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) sau pe paginile altor instituții publice. De asemenea, documentele nu vor mai include informații despre veniturile și bunurile soților și copiilor persoanelor vizate.

Cu toate acestea, decizia nu se aplică în cazul candidaților la funcții publice eligibile, care trebuie în continuare să-și facă publice declarațiile de avere. Această situație generează un paradox: candidații sunt obligați să se supună unui control public mai strict decât cei deja aleși, ale căror informații patrimoniale nu mai sunt accesibile publicului.

CCR susține că prevenirea corupției poate fi realizată prin depunerea declarațiilor la ANI, fără publicarea acestora. Însă această soluție ridică semne de întrebare privind transparența și accesul cetățenilor la informații de interes public. Pentru remedierea dezechilibrului, este posibil să fie necesară fie o nouă sesizare la CCR, fie o modificare legislativă care să armonizeze legea cu principiile constituționale și europene privind protecția datelor și transparența instituțională.