Nicușor Dan, TVA-ul și un adevăr incomod despre politică și responsabilitate

România fierbe, dar ceea ce pare cu adevărat incandescent este nu doar cifra deficitului bugetar sau spectrul creșterii TVA-ului, ci duelul simbolic — și politic — dintre președintele proaspăt instalat și omul pe care mulți îl vedeau drept viitorul premier: Ilie Bolojan.

Dintr-o dată, o decizie fiscală, aparent tehnică — creșterea TVA de la 19% la 21% — a devenit epicentrul unei furtuni politice și morale. Și, mai grav, un teren fertil pentru ipocrizie, acuze și manipulări de ambele părți.

În centrul acestei dispute nu se află doar o cifră fiscală, ci un adevăr pe care puțini îl roagă cu voce tare: politica românească este un echilibru fragil între promisiuni ferme și compromisuri dure, iar între ele se ascunde o criză profundă de responsabilitate.

Promisiunea lui Nicușor Dan de a nu crește taxele a fost un stâlp al campaniei sale și o expresie a integrității. Însă realitatea economică nu ține cont de angajamentele electorale. România nu are nevoie doar de vorbe, ci de fapte — iar faptele cer uneori decizii nepopulare și incomode.

18:04 • POLITICĂ

Preşedintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere: 400 de creditori din campanie, în anexă

16:01 • POLITICĂ

Primul partid care a reacționat la desemnarea lui Ilie Bolojan ca premier

Pe de altă parte, Ilie Bolojan susține o logică pragmatică: fără resurse suplimentare, reformele rămân doar la stadiul de promisiuni. Creșterea TVA-ului ar putea aduce bani necesari, dar fără o strategie clară de reformă și austeritate în cheltuieli, acești bani riscă să se topească în același sistem ineficient și supraîncărcat.

Adevărul incomod este că liderii sunt prinși între a-și respecta cuvântul dat și a răspunde unei situații economice reale și grave. Această tensiune generează conflicte, frustrări și ipocrizie — dar și un test adevărat al responsabilității politice.

România nu trebuie să aleagă între populism și sacrificiu, ci să găsească lideri care să explice cu onestitate ce înseamnă să guvernezi într-un sistem ce cere reforme profunde, dar care nu iartă greșelile.

Decizia privind TVA-ul nu este doar o chestiune tehnică, ci un test al încrederii în lideri și în capacitatea lor de a-și asuma responsabilitatea pentru viitorul țării.

Când un „NU” costă politicește, dar contează moral

Nicușor Dan și-a construit campania cu o promisiune clară: nu va crește taxele. A semnat, a garantat, a convins. Nu putem ignora că această asumare fermă a contribuit semnificativ la victoria sa. Acum, când vine nota de plată a campaniei — în sensul cel mai propriu — același Nicușor refuză să trădeze promisiunea. Moral? Da. Politic? Riscant. Realist? Poate nu.

Lumea politică, unde flip-flop-ul a devenit sport național, are nevoie de lideri care își respectă angajamentele. Un astfel de comportament merită respect. Totuși, politica nu se reduce doar la principii; ea implică și compromisuri bine gestionate, cu inteligență.

Bolojan: omul reformelor sau tehnocratul cu condiții?

Ilie Bolojan, nume greu în administrația locală, vine cu reputația de eficient și hotărât. Dar și cu o condiție: TVA mai mare, pentru „bufferul” reformei. E o logică financiară rece, dar plauzibilă: dacă trebuie să tai, îți trebuie timp, iar până atunci ai nevoie de bani. Ce nu spune cu glas tare este că această „soluție de avarie” riscă să devină obișnuință. România nu duce lipsă de taxe. Duce lipsă de disciplină bugetară.

Creșterea TVA este o pastilă amară. Da, ar aduce rapid 800 de milioane de euro pentru un punct procentual mai mult. Dar, fără reforme profunde, acești bani vor ajunge — din nou — în puțul fără fund al sinecurilor, al companiilor de stat conduse politic, al pensiilor speciale și al sistemului bugetar hipertrofiat. Și atunci, întrebarea e: TVA-ul crește pentru reformă sau pentru a mai cârpi o dată găurile unui sistem nereformat?

Cifrele nu mint, dar pot fi spuse pe jumătate

Deficitul de 7% este real, bugetul pentru 2025 include deja unele măsuri de tăiere. Dar esențialul e altul: România nu are o criză de venituri, ci o criză de cheltuieli. S-a spus clar. Problema nu e că nu încasăm destul, ci că aruncăm cu bani acolo unde nu trebuie.

De ce, atunci, tot greul e pus pe spatele contribuabilului, în loc să înceapă — măcar o dată — curățenia de la vârf? Răspunsul e incomod: pentru că politicienii, chiar și cei cu imagine de „salvatori”, sunt adesea prizonierii aceluiași sistem pe care promit să-l reformeze.

Conflict sau pretext?

Cei care acuză că opoziția lui Nicușor Dan la TVA este un pretext pentru a-l exclude pe Bolojan din ecuație ridică o întrebare interesantă. Și merită rostită. E adevărat: un premier puternic și popular ar putea deveni un concurent incomod în 2029. Dar dacă asta e grija reală, atunci nu mai vorbim despre economie, ci despre jocuri mici cu mize personale.

Pe de altă parte, nici Bolojan nu e scutit de întrebări. De ce condiționează acceptarea funcției de o măsură atât de nepopulară? Dacă e omul reformelor, de ce nu cere mai întâi epurarea sistemului public de sinecuri, de haos și de ineficiență? Dacă TVA-ul e doar o măsură de urgență, atunci să vină la pachet cu un angajament clar: tăieri masive în administrație și revenirea la 19% după echilibrarea bugetului.

Întrebarea esențială

Nu este „TVA-ul sau nu?”. Întrebarea esențială este: plătim mai mult, pentru ce?

Dacă răspunsul e „pentru a continua risipa”, atunci nu e reformă, e jaf legalizat. Dacă răspunsul e „pentru a câștiga timp, dar urmează reforma profundă”, atunci avem despre ce discuta.

Între populism și responsabilitate

Promisiunea de a nu crește TVA a fost fermă. Situația economică este gravă. Din păcate, ambele sunt adevărate. Ce face diferența acum nu este doar decizia tehnică, ci capacitatea liderilor de a explica, de a-și asuma și de a acționa coerent.

Dacă Nicușor Dan va insista să rămână purist, fără să vină cu o alternativă solidă, riscă să pară rupt de realitate. Dacă Bolojan cere doar TVA mai mare fără o foaie de parcurs clară pentru reforme, nu e reformator, e contabil.

România are nevoie de reforme. Dar, mai ales, are nevoie de lideri care să știe să piardă puțin azi ca să câștige pe termen lung. Cu încredere, cu coerență și cu curaj.

Pentru că, în final, creșterea TVA nu este despre economie. Este despre încredere. În stat, în lideri, în promisiuni. Și, poate cel mai dureros, în viitor.