Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări

Pe fundalul celui mai mare deficit bugetar din UE şi a presiunii internaţionale pentru reforme, România trebuie să-şi reconstruiască relaţia dintre stat şi cetăţean. În acest context, o analiză detaliată a „aparatului bugetar administrativ” – adică a ansamblului instituţiilor finanţate din bani publici – devine esenţială.

Vom trece în revistă toate categoriile principale de instituţii (de la guvern la primării, inclusiv forţele de ordine) care sunt plătite din buget, privind ultimele cinci ani. Obiectivul este să descoperim unde s-au concentrat cheltuielile, cum a evoluat structura acestui aparat birocratic şi cum se poate reforma echilibrat sistemul astfel încât să fie sustenabil fiscal, fără sacrificarea serviciilor esenţiale.

Ce este aparatul bugetar administrativ

Termenul „aparat bugetar” se referă la totalitatea instituţiilor publice ale statului român care sunt finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat şi de la bugetele locale. Aceasta include atât structurile centrale – Ministere, Agenţii guvernamentale, Autorităţi autonome – cât și structurile locale – consilii judeţene, primării, spitale judeţene, şcoli publice etc.

În ansamblu, aparatul bugetar acoperă toate funcţiile esenţiale ale statului: de la elaborarea politicilor la furnizarea serviciilor publice. Practic, el este stomacul financiar al administraţiei, şi de aceea orice efort de “tăiere a bugetului” trebuie să aibă o analiză atentă a componentelor sale.

Definiţie: În România, potrivit Legii finanţelor publice (Legea 500/2002 şi completările sale), instituţiile publice finanţate din bugete (de stat, locale, asigurări sociale) plătesc majoritatea angajaţilor din sistemul bugetar.

În acest sens, majoritatea funcţionarilor guvernamentali, dar și mulți profesori sau medici publici, intră în sfera „bugetarilor”. Dincolo de persoanele angajate, sumele alocate fiecărei instituţii (pentru investiţii, întreţinere, subvenţii etc.) fac parte tot din cheltuielile aparatului administrativ.

Este util de menţionat că bugetul general consolidat al României cuprinde bugetul de stat, bugetele locale şi bugetele speciale (asigurări sociale, sănătate). Aparatul administrativ propriu-zis se reflectă în cheltuielile capitolelor bugetare care corespund ministerelor şi autorităţilor centrale, respectiv cheltuielilor primăriilor și consiliilor locale.

Instituțiile administrației publice centrale

În administrația centrală a statului român se încadrează în primul rând Guvernul și Ministerele. Listele oficiale includ cei 17-18 miniștri (numărul poate varia ușor cu reorganizări):

• Guvernul României (Prim-ministru și Cancelaria sa, Secretariatul General al Guvernului, Departamentele pentru relația cu Parlamentul, Politici Regionale etc.). Cancelaria Guvernului coordonează acţiunile executive și departamentele de resort, iar Secretariatul General gestionează administrativ uzina guvernului (birouri, protocol, IT guvernamental). Deși Guvernul însuși este o structură politico-administrativă, aparatul din jur (funcționari publici, traducători, consilieri) este plătit din bugetul de stat.
• Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – cuprinde Poliția Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (pompieri și protecție civilă), Poliția de Frontieră, Poliția Locală (în parte finanțată local). În total, MAI administrează statul de pază internă și ordine publică. MAI deține cel mai mare număr de posturi din administrația centrală – aproximativ 124.000 de angajați la nivel național.
• Ministerul Apărării Naționale (MAPN) – include Armata Română (servicii militare terestre, navale și aeriene), precum și structuri de informații militare (fosta UM 0235 – DGIA). În jur de 79.000 de angajați (militari și civili) fac parte din acest buget.
• Ministerul Educației – finanțează învățământul universitar de stat și inspectoratele școlare județene. Școlile publice preuniversitare (grădinițe, școli generale, licee) sunt gestionate de autoritățile locale, dar bugetul alocat de Guvern pentru educația preuniversitară există tot în Minister. Pe total, sistemul de educație cuprinde ~307.000 de angajați plătiți din fonduri publice (cifre preluate de pe lista oficială de salariați).
• Ministerul Finanțelor Publice (MF) – gestionează politica fiscală și bugetară și coordonează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Este plătit din bugetul de stat și finanțează, de exemplu, salariile funcționarilor din ANAF (aprox. 24.500 posturi) și alte servicii de stat.
• Ministerul Sănătății – finanțează spitalele publice și sistemul de sănătate, precum și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aproximativ 18.000 de angajați erau menționați în spitalele și structurile publice subordonate în 2024. Ministerul stabilește politicile de sănătate și suplimentează fondurile din taxele de sănătate.
• Ministerul Muncii și Justiției Sociale – include Casa Națională de Pensii, Casa de Pensii a militarilor, Casa de Ajutor Reciproc etc. Finanțările de la bugetul de stat susțin plăți de pensii și prestații sociale, iar ministerul are propriul aparat administrativ de câteva mii de salariați.
• Ministerul Justiției – asigură bugetul instanțelor judecătorești, al parchetelor şi al avocatului poporului (care, deși are buget separat, rămâne o instituție de rang înalt) şi coordonează reorganizarea sistemului penitenciar. Deși judecătorii şi procurorii sunt tehnic independenți, fiecare are asistenți și functionari care intră tot la cheltuieli bugetare. Ministerul Justiţiei are câteva mii de angajați proprii în aparatul central.
• Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – finanțează APIA (plăți agricole), AFIR (programe de dezvoltare rurală), instituții de cercetare agricolă şi protecția mediului agricol. Agențiile subordonate (ex. Agenția Națională pentru Achiziții Publice în domeniul agriculturii) au propriile structuri.
• Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – plătește personalul de la CNAIR (Autostrăzi), CNADNR, Autoritatea Aeronautică, CFR (infrastructură) și alte companii de stat din transport (unele în sistem bugetar, altele companie separată). Personalul tehnic și administrativ al acestor instituții este finanțat parțial prin bugetul de stat.
• Ministerul Fondurilor Europene – gestionează programele și plăţile din fonduri UE, plătind echipa de implementare. (Această structură a fuzionat sau s-a reorganizat de-a lungul anilor, dar în anii 2019-2024 a funcționat ca minister propriu cu câteva sute de angajați).
• Ministerul Economiei – responsabil pentru reglementarea sectoarelor economice și companiilor de stat nefinanciare. Sub el funcționează ANRE (deși aceasta e mai mult regulator), instituții de promovare a exporturilor, oficiul de proprietate industrială etc. Personalul acestor instituții vine din bugetul de stat.
• Ministerul Energiei – cu preluarea unor foste atribuirii, supraveghează infrastructura energetică națională și agenții precum ANRE, dar cele mai multe companii energetice sunt societăți comerciale (compensate prin subvenții guvernamentale).
• Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – include Direcții de Mediu la nivel județean, care administrează fondurile pentru protecția mediului, calitatea aerului, apă, paduri. Și Agenția Națională de Protecția Mediului (ANPM) este bugetată.
• Ministerul Culturii – finanțează principalele instituții culturale naționale (teatre, muzee, biblioteci, institute de arte și patrimoniu). Personalul acestor instituții (de exemplu Opera Națională, Muzeul Național de Artă, Biblioteca Națională etc.) primește salarizare din bugetul de stat.
• Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – susține institute de cercetare publică (de ex. sub Academia Română) și laboratoare guvernamentale. Academia Română însă are buget propriu, incluzând câteva mii de cercetători finanțați din subvenții.
• Ministerul Sportului – finanțează federații sportive naționale (deși multe primesc sponsorizări); personalul ministerului propriu (câteva zeci) este plătit din buget.
• Ministerul Tineretului (când există) – are buget mic, dar plătește programe de voluntariat, tabere etc.

În total, ministerele şi agențiile menționate mai sus includ sute de mii de posturi în aparatul bugetar central. De exemplu, Ministerul Educației singur raporta ~307.000 de angajați ai sistemului de educație subordonat, în timp ce MAI avea ~124.000 şi MAPN ~79.000 (date din noiembrie 2024). Ce trebuie remarcat este că aproape două treimi din personalul bugetar se găsește în administrația publică centrală (circa 838.000 de posturi), iar din acestea aproximativ 618.000 sunt plătite integral de la bugetul de stat.

În afară de ministere, administraţia centrală include agenţii, institute şi autorităţi autonome, fiecare cu bugete de sine stătătoare:

• Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) – gestionează colectarea taxelor; personalul (vameşi, inspectori fiscali, consilieri) e plătit de stat.
• Casa Naţională de Pensii Publice – calculează şi achită pensiile de stat; plăteşte garda proprie (funcționari publici).
• Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi cele judeţene (CNASS) – gestionează bugetul asigurărilor de sănătate; finanţează sistemul spitalicesc.
• Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) – plăteşte indemnizaţiile de şomaj şi programe de reconversie profesională; are personal propriu.
• Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – plăteşte subvenţiile în agricultură; fondurile vin din buget şi UE, iar personalul (agenţi de plată) e plătit de stat.
• Registrul Comerţului (ONRC) – percepe taxe din înmatriculări, însă bugetul propriu nu acoperă totul, beneficiind de subvenţii.
• Oficiul National al Registrului Comerțului, Caree of Autho.
• Institutul Naţional de Statistică – plătit de stat, realizează recenzăminte şi sondaje.
• Curtea de Conturi – având rang constituţional, verifică cheltuirea fondurilor publice; personalul de audit i se plăteşte din bugetul de stat.
• Avocatul Poporului – instituţie autonomă de apărare a drepturilor cetăţenilor, are buget propriu central.
• Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Concurenţei, Comisia Naţională de Prognoză, CNA (Audiovizual), CNCD etc. – toate aceste autorităţi de reglementare şi control sunt finanţate de la buget.

Lista acestor agenţii şi autorităţi centrale este lungă, dar practic include toate organismele naţionale cu personalitate juridică care nu au propriile venituri suficiente. De exemplu, CNAS, CNPP, ANOFM, ANPIS (asigurări sociale de stat) sunt tehnic bugete speciale, însă înclud instituţii cu bugete dedicate. În concluzie, administraţia publică centrală – de la premier la ultima agenţie guvernamentală – cuprinde sute de instituţii diferite, majoritatea dintre ele finanţate din taxele colectate la bugetul de stat.

Instituțiile administrației publice locale

La nivel local, aparatul bugetar acoperă in principal finanţarea autorităţilor publice teritoriale şi a unităţilor subordonate acestora. Prin urmare, componentele majore sunt:

• Consiliile Județene (CJ) și Consiliul General al Municipiului București – autoritățile executive care gestionează finanțele și serviciile publice la nivel de județ (42 de județe). Acestea au propriul personal (funcționari și personal tehnic) pentru planificare și implementare locală.
• Primăriile – fiecare municipiu, oraș și comună din România (peste 3.000 de unități administrative) are o primărie cu aparat de specialitate. Primarii și funcționarii publici din primării sunt plătiți din bugetele locale, aprobate prin consiliile locale. Consiliile locale sunt organisme de decizie, iar personalul tehnic, juriștii, contabililor sau asistenților sociali ai primăriilor alcătuiesc marea masă de angajați la nivel local.
• Consiliile Locale – (aproximativ un consiliu local pentru fiecare primărie). Membrii acestor consilii (aleși local) au indemnizații plătite din buget, însă ele sunt mult mai mici ca număr și cost comparativ cu consiliile județene. Consiliile locale administrează bugetele locale și votează proiectele de buget pentru unitățile administrativ-teritoriale.
• Prefecturile – există câte un prefect și doi subprefecți în fiecare județ și în București. Deși prefectul este reprezentant al Guvernului la nivel local, personalul Prefecturii este plătit din bugetul de stat. Prefectura nu face parte din bugetul local, ci apare la cheltuielile de personal ale Ministerului Dezvoltării (sau MAI, după reorganizări).
• Instituții descentralizate (la județ):
  • Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) – 41 de direcţii judeţene (+ DSP Ilfov) finanţate din bugetul de stat (ministerul sănătăţii), care au ca obiectiv supravegherea sănătății publice. Personalul DSP (medici epidemiologi, igieniști) primește salarii din banii Ministerului Sănătății.
  • Inspectoratele Școlare Județene (ISJ) – 41 de inspectorate (plus București-Ilfov) subordonate Ministerului Educației, care controlează școlile locale. Angajații ISJ (inspectori și administrativi) sunt plătiți din bugetul de stat. Învățământul preuniversitar funcționează însă din banii consiliilor locale.
  • Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) – 41 de ISU coordonate de IGSU (MAI), finanțate parțial din bugetul MAI și parțial din bugetul local al județelor (pentru pompiere).
  • Direcţiile Județene de Mediu și Agricultură – finanțate din bugetul național (Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii).
• Spitale publice județene și locale – Majoritatea spitalelor sunt instituții finanțate de consiliile județene sau primării (buget local), dar cheltuielile lor (pensii, salarii) cad și pe bugetul de stat prin subvenții și asigurări. În total, erau aproape 147.000 de angajați în unități sanitare locale (în noiembrie 2024).
• Unități școlare și culturale locale – fiecare școală, grădiniță, cadru didactic din învățământul de stat este, practic, un buget local. Personalul din învățământul preuniversitar (profesori, directori, educatori) reprezintă majoritatea celor ~307.000 angajați de la Educație. Institutii culturale locale (muzee județene, biblioteci, teatre în orașe) primesc buget de la consilii și primării.
• Alte structuri locale – cabinete medicale școlare, centre sociale, poliție locală (asupra căreia primăriile au competențe), societăți și instituții subordonate primăriilor (de exemplu, companii locale de utilități, autorități de parcări, transport, care funcționează uneori cu subvenție locală).

Pentru a da un contur numeric, la finele lui 2024 existau circa 467.900 de angajați în administrația publică locală (date MF). Dintre aceștia, ~282.000 activau în aparatul primăriilor și consiliilor locale (instituții finanțate integral de bugetul local), iar ~146.500 lucrau în unitățile sanitare județene (date MF). Așadar, administrația locală (inclusiv spitalele finanțate local) alcătuia aproximativ 35% din personalul bugetar.

În ansamblu, programul administrației locale în ultimii ani a fost acela de a menține și extinde rețeaua școlară și sanitară, chiar dacă bugetele locale sunt mult mai restrânse decât cele centrale. Astfel, numărul de funcții locale (învățământ, sănătate, administrație publică) a crescut puternic, în special în mediul rural. În special, schema de posturi a primăriilor a fost „încărcată” semnificativ – date recente arată că aproape 50.000 de noi angajați au apărut în aparatul primăriilor între 2015 și 2025.

Instituțiile de forță și de ordine publică

O componentă esențială a aparatului bugetar sunt aşa-numitele instituții de forță, adică structurile statului responsabile cu securitatea națională, apărarea și ordinea publică. Deși de multe ori discursul public le separă de celelalte instituții, în plan financiar ele fac parte din același buget consolidat. Principalele elemente sunt:

• Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – include principalele instituții de ordine internă: Poliția Română (agenți de poliție, jandarmi civili), Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (pompieri/civili), Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), Poliţia de Frontieră. După cum s-a menţionat, MAI însumează ~124.000 posturi (noiembrie 2024) şi dispune de bugete uriaşe pentru înzestrare şi salarii. Toţi poliţiştii, pompierii, jandarmii sunt bugetari – cheltuielile lor de salarizare se ridică la zeci de miliarde de lei anual. De remarcat că în ultimele luni MAI a redus puțin statul de personal (-780 posturi faţă de octombrie 2024), semn că apar lucrări de reorganizare și raționalizare.
• Ministerul Apărării Naționale (MAPN) – include Armata Română (carabinieri, militari profesioniști, personal civil de sprijin) și Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (fosta UM 0235). Personalul MApN ajungea la ~79.100 de posturi (noiembrie 2024). Cheltuielile militare sunt o parte importantă din bugetul de stat (anual, câteva procente din PIB se duc către apărare). Modernizarea armatei și creșterea capabilității NATO în regiune au făcut ca bugetul MAPN să crească în ultimii ani, însă menţinând în acelaşi timp personalul necesar.
• Serviciile de informații – aici intră Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE) și Serviciul de Pază și Protecție (SPP). Aceste instituții nu au bugete transparente (sunt „secretizate”), dar pot fi enumerate ca parte a aparatului de stat. Se estimează că SRI are câteva zeci de mii de angajați (inclusiv protecția unor oficiali), SIE câteva mii, iar SPP (paza șefilor de stat) și STS (servicii de telecomunicații speciale) câteva mii. În total, serviciile de informații și securitate numără probabil între 30.000–50.000 de cadre, adăugându-se astfel considerabil la costurile salariale de securitate.
• Justiție și ordine judiciară – deși tehnic nu sunt „instituții de forță militare”, merită menționate bugetele Parchetelor și al instanțelor judecătorești, precum și cel al Jandarmeriei şi Poliției Penitenciare. Procurorii, judecătorii și apărătorii în câteva mii de cauze sunt plătiți din Bugetul de Stat (prin MJ), iar Inspectoratul de Stat în Construcții și Consiliul Superior al Magistraturii sunt instituții autonome finanțate tot din bani publici.
• Autorități locale de ordine publică – deşi nu sunt sub autoritatea directă a MAI, și Poliția Locală (plătită de primării) face parte din efortul general de ordine. Ea are câteva zeci de mii de angajaţi la nivel naţional.

În concluzie, instituțiile de forță cuprind toate structurile de apărare și securitate națională: poliție, armată, informații, situații de urgență, etc. În ultimii cinci ani, numărul de angajați din aceste instituții a rămas relativ stabil (cu mici fluctuaţii), deoarece multe recrutări sunt limitate de necesitatea menținerii eficienței la nivel existent. Totuși, este de notat că sunt între primele structuri care au bugete crescute în perioade de criză (ex.: războiul din Ucraina, creșterea contribuțiilor la NATO etc.), deși guvernele au anunțat că se va urmări eficientizarea lor.

Sistemele de educație și de sănătate publică

Două sectoare cu impact social major – și cu bugete mari – sunt educația și sănătatea publică. Deși nu sunt „aparat administrativ” în sens birocratic, ele sunt finanțate în proporție covârșitoare din bani publici și antrenă aproape toată lista instituțiilor de mai sus:

• Sistemul de învățământ – Învățământul preuniversitar (grădinițe, școli generale, licee, profesionale) este finanțat majoritar din bugetele locale. Practic, fiecare școală de stat și fiecare profesor din România sunt „bugetari locali”. Inspectoratele școlare județene (subordonate Ministerului Educației) centralizează această rețea și primesc buget de la Guvern. Învățământul universitar de stat (universități, academii de stat) este finanțat direct din bugetul Ministerului Educației. Astfel, la Ministerul Educației ajung fonduri uriașe pentru plăți salariale, dotări ale campusurilor și întreținere. În cifre concrete, învățământul preuniversitar și universitar avea în jur de 307.000 de personal în subordine (doar în sistemul de stat, excluzând fundațiile private).
• Sistemul de sănătate – Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate finanțează spitalizarea, ambulatoriul, medicii de familie și programele de sănătate publică. Spitalele publice județene sunt finanțate de consiliile județene și de CNAS; de exemplu, aproximativ 18.154 de persoane lucrau în aceste unități plătite din surse publice. Politicile naționale de sănătate (Scheme naționale de vaccinare, CASP etc.) sunt bugete separate aprobate de Guvern. Totuși, structurile de bază (spitale, policlinici, cabinete școlare) sunt finanțate de stat – fie prin buget, fie prin casele de asigurări. Astfel, salariile doctorilor, asistenților și personalului sanitar sunt la rândul lor cheltuieli bugetare enorme, care au crescut semnificativ pe fondul pandemiei de COVID-19.
• Alte domenii sociale – aici intră și instituții precum Casa Națională de Pensii Publice (plătește pensii și are circa 9.215 de angajați), Casa Națională de Pensii militare, Casa Națională de Allocări pentru Invalizi etc. Aceste fonduri sociale provenind din contribuțiile obligatorii sunt totuși organizate separat, dar personalul lor este plătit din „bugetul asigurărilor speciale” aprobate de Parlament. Tot pe partea socială se află Autoritatea pentru Protecția Copilului, Autoritatea Națională pentru Protecția Pacienților, CNCD (egalitate de șanse) – toate instituții care funcționează din bugetul de stat.

În ultimii ani, atât educația, cât și sănătatea au fost supuse unor creșteri de personal și salarii: Guvernele anterioare și-au asumat majorări salariale (de exemplu Legea 153/2017 a adus sporuri semnificative pentru profesori și medici). Consecința a fost o lovitură majoră în buget: cheltuielile cu salariile bugetarilor au ajuns la aproximativ 165 miliarde lei în 2024, echivalent cu circa 9,3% din PIB. Aceasta a fost o cotă fără precedent (în 2019 erau sub 7%), reflectând atât mărirea schemesului de personal din ministere, cât și angajarea masivă la școli și spitale. Atât mediul educațional, cât și cel sanitar cer niveluri ridicate de personal calificat, însă creșterile spectaculare de angajați au pus presiune pe deficitul public.

Evoluția aparatului bugetar în ultimii cinci ani

Privind perioada 2020–2024, se observă câteva tendințe majore în structura și dimensiunea aparatului bugetar românesc:

• Creșterea continuă a numărului de bugetari. Statistica ministerului de finanțe arată că numărul total de posturi ocupate în instituțiile publice a ajuns la ~1,306 milioane în noiembrie 2024 (față de ~1,187 milioane la finalul lui 2015). Aceasta înseamnă peste 120.000 de posturi noi în aproximativ 10 ani. În mod particular, ultimii 5 ani au menținut un trend ascendent: de exemplu, în mandatul guvernului Cîțu (2020–2021) au fost create ~9.200 de posturi noi bugetare, iar guvernul Ciucă (2021–2022) a adăugat ~24.900. Ultimul guvern PSD (Ciolacu, 2023–2024) a creat încă ~16.600 de posturi în 17 luni. În total, între 2017 şi 2024 s-au adăugat peste 110.000 de locuri de muncă plătite de stat. Toate aceste creșteri au fost alimentate de politici de salarizare mai generoase (majorări de grile, sporuri noi) și de angajări în administrația centrală şi locală.
• Politici salariale și conjunctură economică. Guvernele din intervalul analizat au adoptat măsuri populiste de majorare a veniturilor bugetarilor (de exemplu, Legea salarizării 153/2017 a fost continuată cu majorări în perioada 2020–2023 în multe categorii – profesori, medici, militari). În plus, pandemia COVID-19 (2020–2021) a impus cheltuieli suplimentare enorme: salariile personalului medical s-au intensificat prin sporuri de risc, iar statul a plătit concedii medicale plătite, asigurări șomaj și măriri de indemnizații. Toate acestea au mărit cheltuielile bugetare cu circa 10–15% față de estimările inițiale.
• Deficit bugetar în creștere. Ca o consecință a cheltuielilor crescute cu salariile și pensiile, dar și a veniturilor sub aşteptări (din cauza pandemiei și a contextului economic), deficitul bugetar a explodat de la 7% din PIB în 2019 la 8–9% în 2022–2024. În 2024 deficitul efectiv a fost de ~9,3% din PIB, cel mai mare din UE, iar ținta guvernului pentru 2025 era de 7%. Contextul fiscal obligatoriu impune acum ajustări serioase. Experții de la Bruxelles și Fondul Monetar Internațional au subliniat că o mare parte din problema financiară a României provine de la aceste cheltuieli salariale rigide și de la structura bugetului, nu doar de la investiții sau venituri.
• Digitalizare și reforme superficiale. În ultimii cinci ani au fost inaugurate numeroase platforme electronice și proiecte de reformă (ghiseu.ro, spațiul privat virtual, pregătirea proiectului eANFP pentru salarizare etc.), dar rezultatele tangibile au fost modeste. Funcționarii nu au fost suficient instruiți pentru a schimba mentalitățile; birocratia s-a mutat parțial online, însă a rămas numeroasă. În plus, numărul mare de miniștri și consilieri politici (de multe ori peste media europeană) a menținut structurile de decizie supradimensionate, cu costuri administrative considerabile.
• Reorganizări și proiecții guvernamentale. Noul guvern de după alegerile din decembrie 2024 (condus de Ilie Bolojan) a promis reforme structurale: diminuarea cheltuielilor și eficientizarea aparatului de stat. Programul de guvernare vorbește despre „raționalizarea rețelei de instituții” și reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii cu 4 miliarde lei (comparativ cu 2024). Se ia în calcul înghețarea unor sporuri și restructurarea organigramelor în acord cu realitatea bugetară. Concret, planul guvernului include obiective precum scăderea ponderii cheltuielilor de personal din PIB de la 9,3% la 8,3% (pe termen mediu) și aplicarea unui moratoriu temporar la angajările noi fără un plan strategic clar. Până în 2031, autorităţile își propun o reducere graduală a deficitului la 3% din PIB, iar fără restructurarea aparatului bugetar acesta va fi dificil de atins.

Per ansamblu, perioada 2020-2024 a consolidat oficial imaginea unui aparat bugetar în expansiune, atât numeric cât și financiar. Creșterile succesive de personal și de salarii au fost de obicei promovate ca măsuri de armonizare cu nivelul de trai și de stimulare a forței de muncă în sectoarele statului. Dar efectul secundar a fost cel al „supraîncărcării” cheltuielilor: în 2024 statul plătește cu peste 35% mai mulți bugetari și cu 50% salarii mai mari decât în 2019 (datorită creșterii constante a grilelor). Semnalul este clar: reforma a devenit ineluctabilă pentru stabilizarea finanțelor publice.

Structura cheltuielilor și clasificarea bugetară

Pentru a înţelege exact unde se duc banii, e important să analizăm ce fel de cheltuieli face aparatul bugetar şi cum sunt clasificate acestea:

• Cheltuieli de personal (salarii, indemnizații, sporuri) – reprezintă 4-5% din PIB anual şi aproximativ 40–45% din bugetul de stat (165 mld. lei în 2024). Această categorie include salariile funcționarilor publici, profesorilor, medicilor, polițiștilor, aleșilor locali (primari, consilieri), pensionarilor de stat și altor beneficiari plătiți prin sistemul bugetar. În ultimii ani a fost cea mai mare componentă bugetară; de exemplu, era 9,3% din PIB în 2024 (față de ~8,0% în 2022). Aici intră și contribuțiile angajatorului la pensii și asigurări de sănătate. Un exemplu ilustrativ: cu 1.306.000 de bugetari și un cost mediu de 10.500 lei brut pe lună (cât reiese din calculele medii), statul a trebuit să aloce 165 mld. lei/an pentru salarii.
• Cheltuieli cu bunuri și servicii – acoperă consumabile, utilități, achiziții de produse și servicii, concesionări și mentenanța infrastructurilor (ex.: construcții publice, echipamente militare, ambulanțe, calculatoare). În bugetul de stat acestea sunt încărcate pe capitole precum „administrație publică” și „protecția mediului”. În legislaturile trecute, circa 25–30% din buget era alocat bunurilor și serviciilor. Guvernul actual își propune reducerea drastică a acestor cheltuieli (cu câteva miliarde de lei) pentru a face rost de economii rapide. Situații uzuale: achiziționarea de mașini de serviciu, materiale de birou, consumul de curent și apă în instituțiile publice.
• Cheltuieli de capital – investiții în infrastructură, clădiri, utilaje. Aici intră fondurile de la ministere pentru drumuri (CNAIR), spitale noi, școli noi, achiziții militare etc. În general, investitiile erau o parte mai mică din bugetul recent (8–10% din bugetul de stat), majoritatea fondurilor fiind direcționate în ultimele luni către proiecte europene (PNRR, POR). Totuși, din perspectiva aparatului administrativ, investițiile urmăresc dezvoltarea instituțiilor publice (reparații, dotări), și deseori sunt inversate: de exemplu, spitalele au deja personal angajat, dar infrastructura lor se finanțează prin investiții. Reducerea cheltuielilor pentru investiții reprezintă o soluție de austeritate, însă poate afecta dezvoltarea pe termen mediu.
• Transferuri între bugete – deși nu direct „cheltuieli administrative”, părți importante din buget se mută între niveluri. De exemplu, bugetul central subvenționează bugetul local (transferuri pentru echilibrare, investiții regionale), iar bugetul de stat alocă bani caselor de pensii pentru pensii. În practica împărțirii bugetare a României, există capitole dedicate acestor transferuri, care nu sunt cheltuieli direct administrative, dar influențează mărimea efectivă a puterii bugetare a fiecărei instituții.

Din punct de vedere al clasificării funcționale (COFOG, folosită la nivel european), majoritatea celor de mai sus se regăsesc la următoarele capitole: Servicii generale ale guvernului (salarii parlament, judecători, administrație centrală; aici intră și cheltuieli cu poliția locală, Primăria Capitalei etc.), Apărare (toate cheltuielile MApN, SRI etc.), Ordine publică și siguranță (MAI, poliție, închisorile), Educație (învățământul de stat), Sănătate (spitale, DSP, programe de sănătate), Protecție socială (pensii, indemnizații șomaj, ajutoare sociale), Cultură și recreere (teatru, muzee finanțate de stat), Transport și Economie (infrastructură rutieră, energie, agricultură).

Un aspect important: în România o parte considerabilă a angajaților din educație și sănătate figurează fie în secțiunea 07 (Educație) și 08 (Sănătate), fie la nivel local. De exemplu, personalul din învățământul preuniversitar și cel universitar intra la COFOG 09 (Educație), iar medicii și asistentele la 07 (Sănătate). În cifre: conform statisticilor ministerului de finanțe, cheltuielile publice pe educație şi sănătate (combinate) au constituit aproximativ 6–7% din PIB în 2023, iar țintele guvernamentale sunt să nu scadă sub 6% până în 2030. Prin urmare, atunci când vorbim de tăierea aparatului bugetar, trebuie ţinut cont că multe locuri de muncă sunt în aceste sectoare sensibile.

Analiză și recomandări de reformă

După descrierea detaliată a componenței şi evoluției aparatului bugetar, următorul pas este să identificăm punctele critice şi să propunem reforme echilibrate. Analiza trebuie să acopere întregul sistem, dar să țină cont de echilibrul necesar: deși este tentant să propui disponibilizări masive, trebuie avut grijă să nu fim unilateral decupați și să lăsăm deoparte nevoile vitale ale societății. Iată principalele concluzii ale analizei și recomandările aferente:

1. Raționalizarea schemelor de personal – Datele arată că multe instituții au scheme de personal supradimensionate. De exemplu, numărul de angajați din primării a crescut cu ~50.000 în ultimul deceniu, iar multe posturi sunt încă neocupate sau ocupate doar formal. Recomandare: Guvernul trebuie să efectueze o auditare generală a posturilor la ministere și la primării – câte posturi sunt esențiale și câte sunt redundante. Acest audit ar trebui să identifice personal plat degeaba (concedii lungi, permise medicale, detașări fictive) și să propună reducerea graduală a organigramelor la niveluri rezonabile. În paralel, angajările noi ar trebui blocate aproape total (prin moratoriu), exceptând strict ocupațiile deficitare (de exemplu, medici și profesori în zone defavorizate). Această măsură simplă (angajări mai puține) poate reduce masele salariale pe termen scurt.
2. Fuziunea și reorganizarea instituțiilor similare – Există numeroase agenții și direcții care fac funcţii apropiate sau suprapuse. De exemplu, anumite inspectorate guvernamentale se suprapun cu structurile ministerelor; spitalele județene și cele administrate de Ministerul Sănătății co-există fără sinergie eficientă; agenţii de protecţie a mediului separate pentru apă/mediu. Recomandare: centralizarea unor servicii comune. De pildă, birourile de achiziții publice ale ministerelor ar putea fi comasate într-o agenţie centrală de stat (există deja idei de Agenţie Națională pentru Achiziții Publice) pentru a reduce cheltuielile administrative și personalul dedicat în fiecare minister. La nivel local, consiliile județene ar putea uni anumite servicii (de exemplu, întreținerea drumurilor, gestiunea deșeurilor) pentru a elimina redundanțele. În educație, progresează digitalizarea cataloagelor școlare, însă ar fi nevoie de servicii comune de HR pentru toate școlile de sub un inspectorat. Fuziunea unor companii/parastatale falimentare (spre exemplu regii de stat pierdere) ar elibera fonduri.
3. Limitarea sporurilor şi beneficiilor nejustificate – Sistemul românesc de salarizare bugetară este plin de sporuri, premii de vacanță, indemnizații, compensații. Mulți bugetari primesc diferite sporuri care nu sunt întotdeauna corelate cu performanța (de ex. spor pentru condiții “vătămătoare” acordat în masă, majorări de salariu prin grile politice). Recomandare: se impune un plan de revizuire a sporurilor, în care sporurile clasice (noapte, periculozitate, vechime) să fie păstrate, dar eliminându-se categorii largi de sporuri ad-hoc (ex.: sporul Covid la unii angajați sau sporurile mari la primării). Evaluarea instituțională a Ministerului Finanțelor sugerează că, dacă s-ar reduce schemele de sporuri la nivelul din 2015 pentru primării, ar rezulta economie de circa 6,2 miliarde de lei pe an. Acesta este un exemplu de eficiență majoră ce nu reduce numărul de bugetari, ci doar nivelul mediu al salariului. Alte beneficii non-salariale (mașină de serviciu, telefon, cheltuieli de deplasare) ar trebui de asemenea restructurate: să rămână doar ceea ce este cu adevărat necesar.
4. Consolidarea digitalizării şi transparenţei – Cu toţii am auzit promisiuni despre guvernare electronică de ani buni. În practică, Romania încă mai luptă cu hârtii și birocrație redundante. Recomandare: accelerarea măsurilor de e-guvernare pentru simplificarea interacțiunii cetățeanului cu statul și reducerea necesității de personal. De exemplu, extinderea plăților online, centralizarea ghișeelor (ghiseul.ro acoperă doar o mică parte), semnătură digitală pe documente oficiale, arhivare electronică obligatorie. Cu cât o procedură guvernamentală devine 100% digitală (complet informatizată), cu atât are nevoie de mai puțină forță de muncă manuală. În același timp, creșterea transparenței bugetare (publicarea detaliată a execuției bugetare, a grilelor de salarizare) va pune presiune socială pentru responsabilitate. Peste tot în lume, digitalizarea permite reducerea personalului de ghișeu și mutarea lui spre funcții de control și dezvoltare de sistem.
5. Control și audit periodic extern – O recomandare esențială, dar încă nerespectată pe deplin, este controlul extern constant al cheltuielilor și al personalului. De multe ori, instituțiile publice contractează pe bază discreționară, fără transparență. Recomandare: extinderea rolului Curții de Conturi și a Corpului de control al premierului pentru revizuiri programate la ministere și primării. Aceștia să identifice angajări fără concurs, cheltuieli pe utilități nejustificate, achiziții supraevaluate. Fiecare instituție să aibă un audit par obligatoriu anual. Orice ajustare bugetară de amploare să fie însoțită de un raport de audit privind eficiența și necesitatea cheltuielilor revizuite. Astfel, deciziile politice nu mai sunt motivate doar electoral, ci de nevoile reale de eficiență.
6. Protejarea serviciilor publice critice – Important: recomandările nu vin cu intenția de a subfinanța sistemele de sănătate, educație sau protecție socială. Deși aceste sectoare au bugete mari, nu trebuie atinse masiv de reforme dure, altfel ar urma consecințe sociale grave. Măsurile de austeritate ar trebui aplicate prioritar în părțile centrale ale aparatului administrativ și în companiile de stat ineficiente. De exemplu, reducerea numărului de departamente fără impact direct asupra școlilor sau spitalelor. Pensionarii, persoanele defavorizate şi personalul esenţial (medici, profesori cu normă întreagă) ar trebui, pe cât posibil, protejați de măsuri drastice (salariații din educație și sănătate, deși numeroși, sunt necesari pentru bunăstarea pe termen lung a țării).
7. Reforma instituţiilor guvernamentale – Unele reforme deja anunțate de guvernul Bolojan includ reorganizarea Agenției de Administrare Fiscală (ANAF), integrând-o mai mult în cadrul Ministerului de Finanțe și reducând administrația paralelă de la vămile separate, reorganizarea serviciilor care au rol financiar duplicat, și îmbunătățirea eficienței execuției bugetare. De asemenea, se discută despre posibilitatea comasării unor ministere cu funcții adiacente (de ex. Energie cu Economie, Agricultură cu Dezvoltare Rurală) pentru a reduce cabinetele miniștrilor și a elimina niveluri birocratice de vârf. Aceste măsuri trebuie monitorizate cu obiectivitate: consolidarea ministerelor fără a dilua competențele.
8. Implicarea societății civile și dialogul social – Un element esențial pentru succes este asigurarea unui dialog deschis cu cetățenii și cu sindicatele/organizațiile patronale. De pildă, asociațiile de angajatori (ex. Concordia) solicită eficientizarea administrativă și transparentizarea companiilor de stat cu pierderi. Sindicatele avertizează, la rândul lor, să nu fie sacrificată mica clasa de mijloc a bugetarilor (profesori, medici tineri) în timp ce birocrația veche scapă neatinse. Recomandare: orice modificare a salarizării sau concedieri propuse să fie discutate public cu reprezentanții angajaților de la stat și cu experți independenți (de exemplu, Consiliul Fiscal). Recomandările trebuie deliberate și gradual implementate, pentru a nu provoca șocuri sociale inutile. Modelul ar putea fi acela al consultărilor periodice pe site-ul Ministerului Finanțelor și a unui “Pact pentru lucrul la stat”, în care conducătorii de instituții își asumă obiective de eficiență.

În ansamblu, recomandările pot fi sumarizate astfel:

raționalizați personalul (audit, îngheț la angajări), reduceți cheltuielile de consum (achiziții centralizate și beneficii pentru bugetari), responsabilizați corpul birocratic (audit extern, evaluare de performanță), concentrați-vă pe digitalizare și restructurați instituțiile supradimensionate. Fiecare dintre aceste măsuri aduce economii semnificative fără a elimina cu brutalitate funcții vitale. Este esențial ca politicile să fie implementate simetric: nu doar „întreținerea aparatului” să sufere, ci toate categoriile de buget să fie analizate uniform.

Perspective şi concluzie

Imaginea în ansamblu rămâne complexă:

România are un aparat bugetar extins, rezultat al unor decenii de politici care au încurajat angajări numeroase şi salarii mari în sectorul public. Acum, criza fiscală actuală forțează o resetare: banii publici trebuie gestionați cu maximă eficiență. Cu toate acestea, un stat eficient nu este acela care taie fără discernământ. Rezolvarea crizei fiscale trebuie să împletească cu înţelepciune cifrele cu nevoile cetăţenilor.

De fapt, „aparatul bugetar” nu este doar o colecție rece de birouri şi statistici. La baza sa stau oameni – profesori, doctori, polițiști, funcționari – care asigură bunăstarea publică. Fiecare măsură de reducere de cost trebuie să aibă în centru nu doar cifra euro, ci și impactul social și moral: Va avea tăierea de buget efect negativ asupra serviciilor publice esențiale? E echitabilă inegalitatea între ministere?

Nu în ultimul rând, trebuie să ne punem întrebarea filozofică: ce fel de stat vrem să fim? Un stat care-şi slujeşte cetăţenii sau unul care îi striveşte sub povara birocrației?

Democrația se bazează pe încrederea cetățeanului că statul îi foloseşte taxele în interes public. Dacă instituțiile rămân supradimensionate, dacă avem dezorganizare și risipă, încrederea se pierde. Pe de altă parte, reduceri bugetare prea agresive pot crea proteste sociale și sufoca oportunitățile de creștere (de exemplu, dacă se reduc prea mult bugetele școlilor sau spitalelor).

De aceea, reforma trebuie să fie graduală, transparentă și responsabilă. Este un paradox necesar: pentru a obține economie pe termen scurt trebuie făcută investiție în reformă pe termen mediu (training, digitalizare, reprofesionalizare, evaluare).

Cetățenii își doresc nu un stat birocratic, ci un stat profesionist; doresc să vadă că fiecare leu cheltuit din buget aduce valoare (scoli bune, spitale dotate, drumuri sigure, ordine publică).

În final, leadership-ul politic și administrativ va decide soarta acestor reforme. Istoria ne învață că schimbările structurale majore apar abia când există voință și consens social. Noul guvern poate arăta că înţelege semnalul pieţelor (ratingul negativ, deficitele) și că vrea să restaureze stabilitatea.

Însă va trebui să-și câștige legitimitatea nu doar prin reduceri de personal, ci prin a demonstra că bugetele rămân orientate spre educaţie, sănătate și protecţie socială, în timp ce aparatul birocratic funcţionează curat şi eficient.

Imaginea finală este una filozofică:

într-un fel, aparatul bugetar este o oglindă a societăţii – dacă imaginea e distorsionată de prea mulți angajați inutili și de cheltuieli politice, atunci societatea nu este sănătoasă.

Soluţia nu stă doar în tăiat – stă în reflectarea și ajustarea moderată, astfel încât statul să-și regăsească rolul de “servitor” al cetățeanului, nu de stăpân birocratic.

Dincolo de cifre, concluzia dezbaterii este morală:

un stat responsabil este acela care știe să investească în propriile instituții fără a le transforma în droguri financiare, asigurându-și astfel legitimitatea și viitorul. Reforma aparatului bugetar nu trebuie să fie doar o necesitate tehnică, ci un pas conștient în direcția unui stat modern, eficient și echitabil – pentru binele tuturor românilor.

Ca să ne fie un pic mai clar cum arată Monstrul Bugetar Românesc:

Administrația centrală (2.573 instituții)

1. Ministere și structuri guvernamentale

• Cancelaria Prim ministrului & Secretariatul General al Guvernului (inclusiv ~40 structuri subordonate)
• Toate cele 17–18 ministere (ex: MAI, MAPN, Finanțe, Sănătate, Educație etc.)

2. Agenții naționale & autorități autonome (~hundreds)

Liste parțiale (exemple):

• Autoritatea Națională pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice (ANRSC)
• Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)
• Autoritatea Națională de Protecția Consumatorilor (ANPC)
• Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)
• Agency for Government Strategies, Anti-Doping, pentru Romi, etc.

3. Institute și comisii de stat

• Institutul Național de Statistică, Institutul Elie Wiesel (Holocaust), Investigarea Crimelor Comunismului
• Comisia Națională de Prognoză, CNCAN (control nuclear)

4. Inspectorate și oficii

• Inspectoratul de Stat în Construcții, IT şi Telecomunicații, Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor, OSIM, Oficiul pentru Informații Secrete de Stat

5. Organisme electorale, juridice, de audit

• Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Concurenței, CNA, CNCD, AEP

6. Servicii publice media

• Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune

7. Servicii de rezervă și management special

• Administrația Națională a Rezervelor de Stat, Oficiul Național pentru Probleme Speciale, Secretariatul pentru Revoluționari etc.

Administrația locală (~11.376 instituții)

• Primării și consilii locale: peste 3.100 (comune, orașe, municipii)
• Consilii județene: 42 + Consiliul General al Municipiului București
• Inspectorate județene: DSP, ISJ, ISU, Direcții Agricultură/Medii etc.
• Unități sanitare locale: spitale județene și orășenești
• Unități de învățământ preuniversitar: școli, licee, grădinițe
• Societăți sau servicii locale: poliție locală, utilități, cămine, direcții sociale

Această rețea locală prolifică acoperă aproape 11.400 de entități

De ce este clar ”spectaculoasă”?

• În total, aproape 14.000 de instituții publice, dintre care:
  • 2.573 la nivel central
  • 11.376 la nivel local
• În plus, includem structuri centrale cu rol crucial și bugete substanțiale.

Implicații

Această listă arată o construcție birocratică extrem de fragmentată, cu sute de entități mici care pot fi desființate, integrate sau optimizate. Prevalența structurilor redundant-administrative – de la agenții suprapuse la procese locale sintetizabile – este alarmantă într-un moment în care statul român trebuie să se replieze fiscal și să-și eficientizeze aparatul.

Pentru Guvernul actual, prioritatea trebuie să fie:

• analiza fiecărei entități: rol, cost, eficiență, redundanțe;
• comasare rațională a structurilor cu funcții similare (de ex. birouri de achiziții, organism de control/taxă, compartimente de mediu);
• revizuire periodică a numărului de instituții și organigrame până când dimensiunea aparatului este rezonabilă și proporțională cu dimensiunea populației.

 

Lista instituțiilor bugetare ale statului român:

1. Administrația Națională a Penitenciarelor
2. Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale
3. Administrația Națională de Meteorologie
4. Administrația Națională „Apele Române”
5. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS)
6. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
7. Agenția Domeniilor Statului
8. Agenția Națională Anti-Doping
9. Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
10. Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați
11. Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare
12. Agenția Națională pentru Locuințe
13. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
14. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
15. Agenția Națională pentru Protecția Mediului
16. Agenția Națională pentru Resurse Minerale
17. Agenția Națională pentru Romi
18. Agenția Națională pentru Sport
19. Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
20. Agenția Română pentru Conservarea Energiei
21. Agenția Română pentru Investiții Străine
22. Agenția Spațială Română
23. Autoritatea Aeronautică Civilă Română
24. Autoritatea Electorală Permanentă
25. Autoritatea Feroviară Română
26. Autoritatea Navală Română
27. Autoritatea Națională de Administrare Fiscală
28. Autoritatea Națională de Integritate
29. Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații
30. Autoritatea Națională pentru Calificări
31. Autoritatea Națională pentru Controlul și Supravegherea Produselor Biocide
32. Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități
33. Autoritatea Națională pentru Energie
34. Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual
35. Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap
36. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
37. Autoritatea Națională pentru Tineret
38. Autoritatea Rutieră Română
39. Autoritatea Română pentru Silvicultură
40. Biroul Român de Metrologie Legală
41. Casa Națională de Asigurări de Sănătate
42. Casa Națională de Pensii Publice
43. Centrul Național al Cinematografiei
44. Centrul Național de Coordonare a Intervenției în Situații de Urgență
45. Centrul Național de Formare Profesională a Personalului din Administrația Publică
46. Centrul Național de Management al Societății Informaționale
47. Centrul Național România Digitală
48. Comisia Națională de Prognoză
49. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare
50. Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice
51. Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților
52. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
53. Curtea Constituțională a României
54. Curtea de Conturi a României
55. Direcția Generală Anticorupție
56. Direcția Generală de Pașapoarte
57. Direcția Generală de Protecție Internă
58. Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București
59. Direcția Generală Vămilor
60. Direcția Națională Anticorupție
61. Direcția Națională de Probatiune
62. Direcția pentru Evidența Persoanelor
63. Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
64. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii
65. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
66. Institutul Elie Wiesel
67. Institutul Horia Hulubei (IFIN-HH)
68. Institutul Național al Patrimoniului
69. Institutul Național de Administrație
70. Institutul Național de Criminalistică
71. Institutul Național de Medicină Legală
72. Institutul Național de Sănătate Publică
73. Institutul Național de Statistică
74. Institutul Național pentru Cercetare în Turism
75. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului
76. Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară
77. Inspectoratul de Stat în Construcții
78. Inspectoratul General pentru Imigrări
79. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
80. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
81. Inspectoratul General al Poliției Române
82. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
83. Ministerul Apărării Naționale
84. Ministerul Culturii
85. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
86. Ministerul Educației
87. Ministerul Energiei
88. Ministerul Finanțelor
89. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
90. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
91. Ministerul Justiției
92. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
93. Ministerul Public (Parchetul General)
94. Ministerul Sănătății
95. Ministerul Sportului
96. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
97. Ministerul Afacerilor Externe
98. Ministerul Afacerilor Interne
99. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului
100. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

101. Ministerul Digitalizării
102. Ministerul Economiei
103. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
104. Ministerul Finanțelor – ANAF
105. Ministerul Transporturilor – Autoritatea Feroviară Română
106. Ministerul Transporturilor – Autoritatea Rutieră Română
107. Ministerul Transporturilor – Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier
108. Ministerul Culturii – Institutul Național al Patrimoniului
109. Ministerul Mediului – Agenția Națională pentru Protecția Mediului
110. Ministerul Mediului – Garda Națională de Mediu
111. Ministerul Mediului – Administrația Națională „Apele Române”
112. Ministerul Sănătății – Agenția Națională a Medicamentului
113. Ministerul Sănătății – Institutul Național de Sănătate Publică
114. Ministerul Educației – Centrul Național de Evaluare și Examinare
115. Ministerul Educației – Institutul de Științe ale Educației
116. Ministerul Muncii – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
117. Ministerul Muncii – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
118. Ministerul Muncii – Casa Națională de Pensii Publice
119. Ministerul Muncii – Autoritatea pentru Egalitatea de Șanse
120. Ministerul Dezvoltării – Agenția Națională pentru Locuințe
121. Ministerul Dezvoltării – Inspectoratul de Stat în Construcții
122. Ministerul Dezvoltării – Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
123. Ministerul Agriculturii – Autoritatea Națională Fitosanitară
124. Ministerul Agriculturii – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
125. Ministerul Agriculturii – Agenția Domeniilor Statului
126. Ministerul Agriculturii – Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare
127. Ministerul Agriculturii – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)
128. Ministerul Agriculturii – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)
129. Ministerul Energiei – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)
130. Ministerul Energiei – Autoritatea pentru Controlul Activităților Nucleare
131. Ministerul Investițiilor – Fondul Român de Contragarantare
132. Ministerul Investițiilor – Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri
133. Secretariatul General al Guvernului (SGG)
134. Cancelaria Prim-Ministrului
135. Institutul Național de Statistică
136. Agenția Națională a Funcționarilor Publici
137. Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
138. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate
139. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
140. Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
141. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale
142. Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
143. Direcția Generală de Protecție Internă (DPI)
144. Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI)
145. Direcția Generală de Pașapoarte
146. Direcția Generală Anticorupție
147. Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO)
148. Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație
149. Comisia Națională de Strategie și Prognoză
150. Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor

151. Centrul Național al Cinematografiei
152. Centrul Național pentru Educație Incluzivă
153. Centrul Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA)
154. Administrația Națională de Meteorologie
155. Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale
156. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
157. Administrația Națională a Penitenciarelor
158. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
159. Inspectoratul General pentru Imigrări
160. Autoritatea Electorală Permanentă
161. Autoritatea pentru Digitalizarea României
162. Autoritatea de Supraveghere Financiară
163. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului
164. Autoritatea pentru Reformă Feroviară
165. Autoritatea pentru Siguranța Feroviară Română
166. Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice
167. Autoritatea Națională pentru Calificări
168. Autoritatea Națională pentru Cetățenie
169. Autoritatea Națională pentru Turism
170. Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină
171. Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
172. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
173. Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați
174. Agenția Națională pentru Romi
175. Agenția Națională pentru Sport
176. Agenția Națională pentru Protecția Mediului
177. Agenția Națională pentru Resurse Minerale
178. Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
179. Agenția Națională pentru Achiziții Publice
180. Agenția pentru Agenda Digitală a României
181. Agenția Națională Antidrog
182. Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior
183. Agenția Română pentru Salvare a Vieții Omenești pe Mare
184. Agenția Română pentru Conservarea Energiei
185. Agenția pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare
186. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
187. Agenția Națională pentru Locuințe
188. Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială
189. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor
190. Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare
191. Agenția de Administrare Fiscală
192. Agenția pentru Energie Nucleară și Deșeuri Radioactive
193. Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit
194. Agenția pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport
195. Agenția Națională de Integritate
196. Agenția Națională pentru Resurse Umane din Administrație
197. Agenția Națională pentru Administrarea Bunurilor Sechestrate
198. Agenția Națională pentru Managementul Calității în Sănătate
199. Agenția pentru Protecția Infrastructurii Critice
200. Agenția Națională pentru Comunicații Speciale
201. Agenția pentru Agenda Digitală a României
202. Biroul Electoral Central
203. Centrul Național de Securitate Cibernetică
204. Centrul Național de Coordonare pentru Securitate
205. Centrul Național de Coordonare Antiteroristă
206. Centrul Național de Evaluare a Politicilor Publice
207. Centrul Național pentru Transfuzie Sanguină
208. Centrul Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile
209. Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic
210. Centrul Național pentru Sănătatea Mintală
211. Centrul Național pentru Managementul Urgențelor Medicale
212. Centrul Național pentru Protecția Datelor Personale
213. Centrul Național pentru Interoperabilitate
214. Direcția Națională Anticorupție (DNA)
215. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)
216. Direcția Generală Antifraudă Fiscală
217. Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili
218. Direcția Națională de Probațiune
219. Institutul Național de Criminologie
220. Institutul Național de Expertiză Criminalistică
221. Institutul Național de Medicină Legală
222. Institutul Național de Sănătate Publică
223. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
224. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului
225. Institutul de Studii ale Minorităților
226. Institutul de Studii Avansate pentru Cultură și Civilizație
227. Institutul Național pentru Drepturile Omului
228. Serviciul Român de Informații (SRI)
229. Serviciul de Informații Externe (SIE)
230. Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)
231. Serviciul de Protecție și Pază (SPP)
232. Administrația Prezidențială
233. Curtea Constituțională a României
234. Curtea de Conturi
235. Avocatul Poporului
236. Consiliul Legislativ
237. Consiliul Concurenței
238. Consiliul Național al Audiovizualului
239. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
240. Consiliul Economic și Social
241. Secretariatul General al Camerei Deputaților
242. Secretariatul General al Senatului
243. Institutul Diplomatic Român
244. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)

Un stat gras, dar foarte sensibil

Simpla lectură a celor 244 de entități bugetare centrale poate prilejui clipe de inegalabil divertisment. E o panoramă halucinantă a României instituționalizate până la epuizare, în care orice preocupare umană – de la protecția viermelui de făină până la coordonarea interoperabilității virtuale – pare să fi găsit un birou, un director, un secretar general adjunct și, bineînțeles, un fond de rulment.

Fiecare instituție din această listă are, în teorie, un rost. Problema e că unele și-l caută cu lupa de ani întregi. Altele și l-au găsit deja: conservarea propriului buget.

România nu e o țară lipsită de structură – dimpotrivă.

E o țară suprastructurată, în care reforma pare imposibilă tocmai pentru că statul însuși a devenit o pădure tropicală de instituții, agenții, comitete, centre, oficii și consilii. Tăierea uneia atrage țipete sindicale, proteste de hol și, inevitabil, o comisie de reevaluare.

Poate că adevărata reformă nu începe prin tăieri brutale, ci printr-o simplă întrebare: ce anume servește cu adevărat interesul public? Cine adaugă valoare reală și cine mimează activitatea?

Iar până vom avea acest răspuns, ne rămâne această listă – un inventar tragicomic al unui stat care funcționează ca un hotel cu 244 de recepții, dar cu foarte puține camere utile. Un stat care, dacă nu se hotărăște încotro merge, va continua să plătească sume fabuloase doar pentru a sta pe loc.