Ministrul Sănătății anunță noutăți pentru șefii de secții din spitale. Pentru ce categorie de bolnavi nu se va aplica taxa CASS
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ministrul-rogobete1.jpg)
Alexandru Florin Rogobete, ministrul Sănătății, a punctat cu puțin timp în urmă care sunt bolnavii pentru care nu se va aplica taxa CASS, dar și modul de calcul al concediilor medicale. De asemenea, ministrul Sănătății a anunțat că în scurt timp va veni cu un pachet de măsuri pentru șefii de secție din spitale.
Ce se întâmplă cu persoanele coasigurate
Ministrul Sănătății a afirmat că nu se va aplica taxă CASS pentru persoanele cu handicap și se menține calitatea de asigurat pentru persoanele cu afecțiuni oncologice, beneficiare a programelor de sănătate până la vindecarea afecțiunii.
Persoanele neasigurate, dar care beneficiază de alt tip de programe naționale de sănătate vor beneficia în continuare de servicii medicale în cadru acelui program, „de exemplu diabet sau cardiologie”.
Asiguratul trebuie să plătească pentru coasigurat contribuția de asigurări de sănătate pentru șase luni
Cei coasigurați, respectiv soțul, soția sau părinții fără venituri proprii aflați în întreținerea unei persoane asigurate vor dobândi calitatea de asigurat dacă persoana care le coasigură va plăti contribuția de asigurări de sănătate pentru șase luni, calculată la salariul minim brut calculat în plată. În aceste condiții, acestora li se asigură calitatea de asigurat pentru 12 luni.
Trei categorii de indemnizație pentru concediul medical aferent bolii obișnuite
Totodată, Alexandru Florin Rogobete a precizat că indemnizațiile pentru concediile medicale aferente codul de boală 01, adică boala obișnuită, vor fi acordate în trei categorii: până la 7 zile – 55%, între 8-14 zile – 65% și peste 15 zile – 75% din baza de calcul.
„Noutatea pentru codul de boală 01, pentru că ați văzut cu toții excesele care au apărut în acest segment, în acest domeniu, sunt reașezarea, dacă doriți, a procentelor de indemnizație. În sensul că pentru o perioadă de până la șapte zile se va aplica un procent de 55%, pentru o perioadă cuprinsă între 8 și 14 zile se va aplica un procent de 65%, iar pentru o perioadă de peste 15 zile un procent de 75%.
Sute de concedii medicale fictive
Această modificare și această reglementare este importantă, din punctul nostru de vedere, pentru codul de boală 01, așa numita boală obișnuită.
Acolo am identificat sute de concedii care, din punctul nostru de vedere, par în momentul de față a fi fictive. (…) Vom economisi pentru nevoia reală din sistemul de sănătate peste jumătate de miliard”, a spus Rogobete în conferință de presă de la Palatul Victoria.
Cea mai mare incidență a fost la concediile medicale acordate „înainte de zilele libere, sărbători legale, când se fac acele punți care creează un concediu prelungit”. În cazul în care vor fi identificate abateri din punct de vedere medical, se vor lua măsuri în justiție. Cât privește toate programele naționale de screening, acestea vor fi asigurate indiferent dacă pacienții sunt sau nu asigurați.
Câte spitale vor fi finalizate până în 2026
Ministrul Sănătății a specificat și faptul scă în acest moment sunt în construcție 14 unități sanitare noi „pe care ne bazăm în negocierea cu Comisia Europeană”.
După întâlnirile pe care le-a avut cu beneficiari, constructori, manageri de proiect, s-a găsit și „o serie de mecanisme de accelerare”, în sensul că se va crește numărul de personal de muncitori. Și, unde poziția geografică va permite, se va lucra inclusiv noaptea.
Noutăți în spitale
Pentru că susține plata pe performanță, Rogobete a anunțat că va veni cu „un pachet de măsuri în care se va stimula performanța”.
„În august se vor regândi indicatorii de performanță și, o noutate, va avea loc introducerea criteriilor de performanță pentru șefii de secții din spitale”, susține ministrul Rogobete. Nu în ultimul rând, șeful sănătății a punctat faptul că „se vor suplimenta bugetele pentru acțiunile prioritare, la cele mai grave patologii. Vom avea un buget de tampon până când reglăm modul de finanțare către Casa Națională de Sănătate”.