Zburătorii zburați: omagiu discret celor aruncați pe geam de regimul Putin

Dacă ar fi locuit toți la parter, cum ar fi sfârșit? Oare i-ar fi călcat metroul? Ar fi căzut în chiuvetă? S-ar fi înecat în propria cadă? Când execuția vine în ambalaj de „accident tragic” sau „sinucidere inexplicabilă”, arhitectura devine complice. În Rusia lui Putin, blocurile înalte sunt turnuri de pedeapsă, iar geamurile – portițe spre uitare. Zeci de oameni influenți au zburat – la propriu – dincolo de realitate. Unii au sărit, alții au fost săriți. Dar toți, fără excepție, au sfârșit cu un ultim pas… nelămurit.

Acesta este un omagiu amar, sardonic și perfect vertical adus celor 44 de „Zburători” – oameni de afaceri, jurnaliști, judecători, generali, apropiați și inamici, care au înfruntat regimul Putin… și au căzut. Fie în gol, fie în dizgrație, fie direct de la fereastra unei încăperi unde adevărul supraviețuia cu chirie.

Badalov – ultimul zbor

Andrei Badalov – vicepreședinte Transneft, enigmaticul arhitect al digitalizării conductelor petroliere rusești, a „zburat” astăzi, 4 iulie 2025, din etajul 17 al locuinței sale luxoase din Rublyovka. Oficial, cauza ar fi fost suicid – un bilet de adio, o decizie bruscă, o întristare aparent sinceră. Doar că, în Rusia ultimilor ani, suicidul de lux are etaj înalt, balustradă discretă și PR impecabil.

Badalov

În contextul decimării discrete a elitei energetice, Badalov – omul care în plină criză de sancțiuni occidentale ținea Transneft conectat – nu a greșit cu mare lucru: doar s-a născut loial și ambițios. Dar asta a fost suficient ca regimul să-i ofere „zborul final”. Ultimul – pentru că e „anunțat azi”, într-o succesiune de morți cu seriozitate mecanică.

Gravitația nu s-a schimbat, dar regimul a învățat să o folosească mai elegant. Azi, căderile se produc cu discreție, în tăcere, cu aer condiționat și pază privată la intrare. S-a trecut de la stalinismul cu glonț la putinismul cu brânciuri ”discrete”.

Zborul final, ultima frontieră a disidenței

Defenestrarea a devenit sacramentul final al aparatului de control: cine-a gândit greșit, cine-a vorbit prea mult, cine-a avut prieteni nepotriviți – zboară. În Rusia, zborul nu mai înseamnă libertate. Zborul e forma supremă de eliminare. Geamul e poarta.

Copiii ruși nu mai învată poezii. Ei învață să nu stea prea aproape de balustradă. Ei învață, de mici, că balconul poate deveni tribunal. Că ferestrele au ochi. Că ultima plimbare e sigur pe verticală.

Iată, mai jos, lista completă a celor care au fost reeducați de gravitație. Nu sunt toți. Dar sunt destui cât să umple o catedrală a groazei.

Zburătorii lui Putin

În ordinea dispariției lor fizice și simbolice

1. Galina Starovoitova – împușcată în pragul ușii; n-a mai apucat să intre nici în casă, nici în istorie.
2. Serioja Iușenkov – liberal prea vocal; regimul i-a oferit liniștea absolută prin câteva gloanțe.
3. Alexandr Litvinenko – ceai cu poloniu la Londra; gust amar pentru toți ceilalți.
4. Anna Politkovskaia – patru gloanțe ca premiu pentru curaj; livrate de ziua lui Putin, omagial.
5. Boris Nemțov – împușcat lângă Kremlin; a murit spunând adevărul prea aproape de ziduri.
6. Mihail Lesin – lovit de multiple suprafețe dure în hotel, moartea lui e dovada că pereții n-au suflet.
7. Oleg Erovinkin – mort în mașină; motorul oprit, dosarul clasat, întrebările interzise.
8. Denis Voronenkov – fugit în Ucraina, găsit de un glonț călător; coincidențele au și ele pașaport diplomatic.
9. Nikolai Glușkov – strangulat într-o suburbie londoneză; suicidul nu se leagă la cap, ci la gât.
10. Alexandru Perepilicini – alergare de seară, moarte fulgerătoare; se spune că i-a stat inima, exces de jogging, clar.

Valul mare: 2022 – prezent

11. Leonid Șulman – director în energie, sinucis cu talent sovietic.
12. Igor Nosov – infarct surprinzător; poate chiar s-a speriat că urmează un infarct.
13. Alexandr Tiulakov – găsit spânzurat în garaj; la Gazprom, eșecurile nu se raportează, se suspendă în echilibru instabil.
14. Mihail Watford – oligarh prăbușit în garajul din UK; nici garajele nu mai sunt cum erau.
15. Vasili Melnikov – el, soția și copiii, toți „eliminați” în același timp; familie finalizată.
16. Vladislav Avaicev – găsit oarecum mort, cu familia în apartament; moartea e molipsitoare, se transmite ereditar.
17. Serioja Protosenia – aceeași rețetă: sânge, Spania, „suicid familial”; vacanțele cu familia… tare proastă idee,
18. Andrei Krukovski – director în turism, alunecat de pe o stâncă; regula numărul unu – fără tocuri înalte în excursie!
19. Alexandr Subotin – mort în urma unui ritual cu broaște și șamani; cine mai crede așa ceva?

20. Alexei Ogarev – dispărut fără zgomot, cu tot cu CV; biografia sa a făcut implozie înainte de a fi redactată.
21. Evgheni Palant – el și soția, simultan și inexplicabil; când dragostea nu învinge, măcar moare împreună.
22. Iura Voronov – glonț în frunte, piscină luxoasă; totul arată bine până face valuri.
23. Dan Rapoport – căzut în Washington, cu bilețel ironic în buzunar; geopolitica rusească nu are fus orar.
24. Ravil Maganov – președintele Lukoil, căzut din spital; când medicii îți prescriu gravitație, nu e pentru coloană.
25. Ivan Peciorin – s-a „înecat” în mare; poate că voia doar să înoate… departe de Gazprom.
26. Vladimir Sungorkin – infarct rapid, în deplasare; când loialitatea te face să calci pe cordonul politic.
27. Anatoli Gherașcenko – căzut pe scări, rector la Aviație; lecția finală: fizica nu iartă, dar o poate învăța FSB-ul.
28. Pavel Pcelnikov – s-a sinucis live, dar și-a ratat publicul; rețelele sociale nu au buton de salvare.
29. Nicolai Petrunin – decedat oficial de Covid; în realitate, de supradoză de loialitate.
30. Vadim Boiko – și-a tras cinci gloanțe; poate voia să fie sigur că moare democratic.
31. Veaceslav Taran – prăbușit cu elicopterul în Alpi; nu toate vârfurile sunt pentru alpinism.
32. Grigori Koșenov – căzut de la etaj; probabil i-a alunecat realitatea.
33. Dmitri Zelenov – scări, Franța, moarte cerebrală; când capul plecat nu mai poate fi ridicat.
34. Vladimir Bidenov – prietenul lui Antov, decedat „întâmplător” înainte; nici moartea nu mai are originalitate.
35. Alexandru Buzakov – mort subit la birou; când tăcerea devine obiectiv de carieră.
36. Pavel Antov – căzut de la etaj în India, într-o vacanță; nici spiritualitatea orientală nu-l mai putea salva.
37. Vladimir Makarov – epurat, apoi sinucis; când partidul curăță după sine… cu mopul plin de sânge.
38. Marina Iankina – etajul 16, zbor fulger; chiar și funcționarele zboară, dacă gândesc greșit.
39. Viaceslav Rovneiko – găsit inconștient, mort fără motiv; probabil și-a pierdut dreptul la explicații.
40. Igor Șkurko – mort în celulă, spânzurat; unele procese verbale nu se mai termină cu punct.
41. Piotr Cucerenko – suspectat de otrăvire, moarte în avion; nici în vodcă nu mai poți avea încredere.
42. Artiom Bartenev – judecător, căzut de la etajul 12; când justiția nu mai are scaun, doar fereastră.
43. Vladimir Egorov – doar etajul 3, dar suficient; n-a fost un zbor lung, doar un final grăbit.
44. Andrei Badalov – vicepreședinte Transneft, etajul 17; căderea n-a fost profesională, ci personalizată.

Simbolistica zborului final

Zborul acestor oameni nu e metaforă. E metodă. O cădere calculată. Un salt lipsit de glorie. Este formula prin care puterea spune: “Am fost aici. Ți-am acordat libertatea zborului final.”

Zborul este condamnarea care nu lasă urme. Gravitația n-are avocat. Nici contestare. În Rusia, ți se dă drumul pe fereastră. Fără explicație. Fără milă. Fără preaviz.

Ferestrele nu mai sunt ochi ai sufletului, ci trambuline spre uitare. Fiecare geam devine tribunal, fiecare etaj – o spovedanie fără preot. Cei care cad nu mai au biografie. Ei devin doar o ultimă fotografie fotografie, un selfie la fereastra deschisă.

Copiii ruși cresc învățând să zboare. Unii dintre ei au început, deja, să se nască înaripați. Fiindcă, până la urmă, zborul e frumos. Extazul plutirii, senzația că nimeni și nimic nu te poate doborî.

N-au fost nebuni…

Zburătorii nu au fost nebuni. Nici sinucigași. Ei au fost simboluri eliminate cu viteză terminală. Într-o țară unde aerul e contaminat de frică, iar libertatea se oprește la răsuflarea FSB-ului, singurul drum sigur e cel în jos.

Dar chiar și în cădere, acești oameni sfâșie vălul ipocriziei. De sus, din acel ultim zbor, poate că au privit pentru o clipă Rusia așa cum este: un imperiu prăbușit în sine, care își azvârle fiii în gol ca să se salveze pe sine.

Zburătorii nu au monumente. Nu au busturi, nici bulevarde. Dar noi știm cine au fost. Și scriem. Scriem până când regimul va cădea. Nu de la etaj, ci sub greutatea propriilor crime — o prăbușire pentru care nu mai e nevoie să iei liftul.