Victor Ponta nu crede că moțiunea de cenzură va trece: Aici nu există PNL sau PSD, aici e un blat

Publicat: 30 aug. 2020, 16:20, de Mihaela Ionescu, în POLITICĂ , ? cititori
Victor Ponta nu crede că moțiunea de cenzură va trece: Aici nu există PNL sau PSD, aici e un blat

Liderul Pro România, Victor Ponta, nu crede că moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului Orban va trece, acuzând un blat între PNL și social-democrați.

„Din păcate, în Ilfov, în mod special, pentru că e judeţul cel mai mic (…), dar cu siguranţă este judeţul cel mai bogat, interesele sunt enorme din punct de vedere financiar şi blaturile sunt foarte mari.

Aici nu există PNL sau PSD, hai să fim serioşi, aici există Hubert cu Petrache, aici există Pandele, nu există PNL sau PSD, aici e un blat. Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament”, a declarat Victor Ponta la evenimentul de lansare a candidaților Pro România Ilfov pentru alegerile din această toamnă.

Ponta susține că rezultatul moțiunii de cenzură s-a negociat deja și chiar dacă toți cei din Pro România vor vota pentru moțiunea, Guvernul Orban nu va fi demis.

„Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban şi gaşca foarte bine finanţată de altfel din Ilfov”, a mai spus Ponta.

Ciolacu: Declarațiile privind blaturi sau înțelegeri oculte pentru moțiunea de cenzură sunt neserioase și nu țin loc de vot

În replică, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a scris pe Facebook că parlamentarii PSD vor vota moțiunea de cenzură, fiindcă Guvernul Orban a „produs deja prea mult rău”.

„Mă aștept ca și partenerii noștri să fie serioși și parlamentarii lor să voteze pentru demiterea acestui guvern.

Declarațiile privind blaturi sau înțelegeri oculte sunt neserioase și nu țin loc de vot”, susține Ciolacu.