Liceenii și profesorii preuniversitari se pot înscrie la Școala de vară STEM de la Măgurele

Publicat: 15 iul. 2025, 21:56, de Alice Călin, în Educație , ? cititori
Liceenii și profesorii preuniversitari se pot înscrie la Școala de vară STEM de la Măgurele
Foto: Facebook / Școala de vară de știință și tehnologie de la Măgurele

Elevii de liceu pasionați de știință au la dispoziție încă câteva zile pentru a se înscrie la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, MSciTeh. Programul este dedicat educației STEM iar ultima zi pentru înscrieri este 17 iulie. Ediția din acest an se desfășoară între 22 august și 5 septembrie și oferă liceenilor acces la laboratoare de cercetare, ateliere practice și proiecte axate pe sustenabilitate.

Școala de vară MSciTeh abordează teme inovatoare

Potrivit Edupedu, MSciTeh 2025 le oferă liceenilor șansa de a lucra cot la cot cu cercetători și profesori universitari. Temele de cercetare vor fi dedicate mediului, tehnologiei cuantice, energiei verzi sau fizicii nucleare.

Vor fi abordate teme precum „Structuri spongioase pentru tratamentul apelor uzate”, „EcoChimia – laboratorul viitorului verde” sau „Senzori pentru Terra – explorarea Pământului cu instrumente DIY”.

Participanții vor avea acces la laboratoarele institutelor de pe platforma științifică de la Măgurele, inclusiv IFIN-HH, ELI-NP, INFLPR sau INCDFM. Rezultatele cercetărilor vor fi prezentate în cadrul unei sesiuni de comunicări științifice.

„La sfârșitul școlii ei trebuie sa facă niste prezentări și este ceva de care toți se ocupă mereu cu multă grijă și motivație, le place să arate ce au învățat și înțeles.”, a declarat pentru Puterea dr. Ruxandra Costescu, una dintre cercetătoarele implicate în organizare.

Programul presupune atât activități teoretice, cât și stagii aplicate în laboratoare de fizică, nanotehnologii sau știința mediului.

Jumătate dintre locurile disponibile sunt oferite cu bursă integrală, anunță organizatorii. Ceilalți participanți vor primi o bursă parțială. Sunt așteptați să se înscrie zeci de elevi, atât din regiunea București-Ilfov, cât și din alte zone ale țării.

„Mereu sunt elevi din toate zonele țării, inclusiv școli cu mai puține resurse. Primim mereu înscrieri din toată țara, iar selecția se face în mod intenționat pentru a include elevi nu doar din București-Ilfov sau zone favorizate.” a adăugat cercetătoarea.

Profesorii pot participa la un program specializat

În paralel, 30 de profesori din învățământul gimnazial și liceal pot participa la ateliere dedicate dezvoltării educației STEM/STEAM. Programul dedicat acestora se desfășoară între 29 august și 5 septembrie.

Participanții vor primi resurse educaționale și sprijin pentru dezvoltarea de proiecte pe care le pot implementa ulterior în școlile din care provin. Înscrierile pentru profesori sunt deschise până la 22 iulie.

„Noi facem mai multe activități și pentru profesori în ideea asta, de a îi ajuta cu skilluri și resurse pe care apoi le aplică în școlile în care predau”, a explicat Costescu.

Primul modul, „Geopath in Geoparks” de geologie, tectonica plăcilor și metode geofizice, se va avea loc în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Acesta va fi urmat de urmat de sesiuni aplicate pe platforma Măgurele, care vor include vizite la institute și schimb de bune practici.

Prin astfel de programe, cercetătorii speră să aducă în atenția publicului munca pe care o fac în institutele de cercetare. Însă obiectivul principal este acela de a sprijini copiii interesați de știință să urmeze cariere STEM și să își dezvolte interesul pentru știință.

„Noi la Măgurele, cu proiectele astea (printre care „Școala Altfel” și „Noaptea Cercetătorilor”), încercăm să facem cunoscute infrastructura, resursele și cercetarea care se face aici. Să le stârnim elevilor interesul și curiozitatea. Mai ales că sâmburi de interes și curiozitate sunt, încă de prin clasele primare. Noi vedem elevi care chiar au cunoștințe și curiozități științifice, pe care și le educă inclusiv singuri, și au gândire critică și creativă. Au nevoie, însă, de resurse și sprijin în astfel de zone de interes. Iar școlile și profesorii, inclusiv cei de fizică – ca să nu mai vorbim de publicul larg – știu prea puține despre ce se face în institutele de cercetare. Noi vedem că este atât nevoie, cât și foarte util, să se afle și facem multe activități cu care încercăm să venim în întâmpinare.” a încheiat Ruxandra Costescu.

Programul MSciTeh este considerat una dintre cele mai bine organizate școli de vară din domeniul științific din România. An de an, acesta oferă elevilor oportunitatea de a-și descoperi vocația în știință și tehnologie, într-un cadru educativ și stimulant.