Trump bate cu pumnul în masă, Kremlinul cască: ultimatumul de 50 de zile

Amiciția de budoar politic dintre Trump și Putin se destramă în văzul lumii. Afinitățile autoritaristului Trump cu dictatorul Putin păreau să ducă la o cooperare trainică. A devenit, însă, foarte clar că Putin nu are nimic altceva în cap decât refacerea U.R.S.S. în vechile granițe. SUA reia livrările de armament către Ucraina și apare, iată, acest ultimatum extrem de neliniștitor pentru Sceleratul Planetar nr. 1.

50 de zile. un ceas care ticăie între Moscova și realitate

Donald Trump a aruncat zarurile. Într-o mișcare surprinzătoare, liderul american a stabilit un termen-limită de 50 de zile pentru Vladimir Putin, cerându-i să încheie războiul din Ucraina. Nu e o glumă, nu e o promisiune de campanie, ci o declarație cu greutate geopolitică reală, însoțită de o serie de măsuri coercitive în curs de implementare: livrări masive de armament, ridicarea restricțiilor asupra ATACMS, posibila trimitere de rachete Tomahawk și, mai ales, amenințarea cu un nou val de sancțiuni economice devastatoare.

Kremlinul, în schimb, s-a fâstâcit. Nu știe ce să zică, nu știe ce să nege, nu știe dacă să râdă sau să se teamă. Răspunsul oficial? „Este ciudat.” Răspunsul real? Panica se simte în limbajul lor căznit și în fața înghețată a lui Peskov.

„Este foarte ciudat”, zice Grușko. „analizăm”, zice Peskov. Iar Putin… tace.

Atunci când Moscova spune că ceva e „ciudat”, înseamnă că nu e în scenariul pregătit. Iar faptul că Trump a trecut de la lingușirea strategică a lui Putin la o presiune directă și publică e, pentru Kremlin, o fractură de logică.

Viceministrul de Externe Grușko își dă cu părerea pe un ton teatral: „Partea ucraineană este absentă fizic”, de parcă Ucraina ar fi ieșit la o țigară de două luni. Riabkov se victimizează: „Presiunile sunt inacceptabile.” Medvedev, ca întotdeauna, joacă rolul maimuței turbate: „Nu dăm doi bani.” Și totuși, în spatele acestei cacofonii propagandistice, se ghicește tremurul real: Trump joacă pe terenul dur, iar Putin nu mai are de partea lui un interlocutor moale.

Trump s-a răzgândit, dar nu s-a schimbat: e tot el, dar cu alte arme

Transformarea nu vine dintr-o epifanie morală. Trump nu a devenit brusc un apărător al democrației globale. El a înțeles pur și simplu că Putin nu-l respectă. Iar pentru un om ca Trump, lipsa de respect e mai gravă decât un război mondial.

În primele luni, fostul președinte american a crezut că poate „bate palma” cu Putin. I-a întins ramuri de măslin, i-a propus deal-uri. Dar liderul rus l-a ignorat, i-a respins ofertele și a intensificat bombardamentele. A fost suficient pentru ca Trump să treacă la faza 2: escaladarea. Sau, cum o numește consilierii lui: escaladare pentru dezescaladare.

Un plan cinic, dar eficient: dacă Putin înțelege doar forța, i-o vom arăta.

Moscova și sindromul surprizei: când sforile propagandei devin noduri în gât

De ani întregi, Rusia s-a obișnuit să fie tratată cu menajamente. Încă din epoca Obama, până la ezitările europene și bâlbâielile NATO, Kremlinul a învățat că poate mărșălui înainte fără costuri prea mari. Dar acum, cu o Americă trumpistă care nu mai stă la discuții diplomatice, ci amenință cu livrări directe de rachete capabile să lovească Crimeea și Donbasul, scenariul devine mult mai sumbru pentru Kremlin.

Și nu pentru că Rusia ar fi incapabilă să reziste. Ci pentru că – atenție! – în spatele retoricii belicoase, Rusia e obosită. Militar, economic, logistic, chiar și psihologic.

De ce l-a ales Trump pe putin ca țintă în acest moment?

Pentru că este singurul inamic extern care mai adună consens în America. Pentru că războiul din Ucraina este în continuare un subiect cu potențial electoral. Pentru că o victorie diplomatică împotriva lui Putin i-ar da lui Trump un ascendent uriaș în fața Democraților. Și, foarte posibil, pentru că știe că regimul de la Moscova se clatină în spatele ușilor închise.

Un lider puternic nu atacă atunci când adversarul e în vârf, ci când e slăbit. Iar Kremlinul, în ciuda aparențelor, pare tot mai izolat, mai paranoic, mai rigid. Iar rigiditatea e fragilitate.

Cine râde la urmă, râde pe fundal de explozii?

Declarațiile purtătorului de cuvânt Peskov sunt amuzante: „Putin analizează.” Asta după ce timp de trei ani, Putin nu a analizat nimic și a mers orbește pe o rută a distrugerii. Analiza nu e punctul forte al Kremlinului. Cinismul, da. Minciuna, da. Frica, cu siguranță.

Dar de data asta, analiza va trebui să ducă undeva. Iar acel „undeva” s-ar putea să însemne fie negocieri reale, fie escaladare periculoasă. Nu mai e loc de amânări. Timpul – și termenul – au fost stabilite.

Și dacă Putin nu cedează?

Trump e pregătit. Știe că Putin n-a cedat niciodată la amenințări vagi. De aceea, a trecut la concret. Armele livrate, sancțiunile economice suplimentare, sprijinul redeschis pentru Ucraina – toate sunt elemente menite să transforme acest ultimatum într-o realitate imposibil de ignorat.

Va merge? Nu știm. Dar știm că e cea mai dură poziționare a lui Trump față de Moscova. Și vine exact la momentul în care Putin părea că se pregătește de un nou val ofensiv.

Cine bate ultimul cu pumnul în masă?

50 de zile nu sunt multe. Dar sunt suficiente pentru a schimba traiectorii. Dacă Putin cedează, va fi pentru prima dată în istoria lui de lider. Dacă nu cedează, lumea va vedea dacă Trump are cu adevărat capacitatea de a trece de la declarații la fapte.

Cert este un lucru: ultimatumul există. Nu mai e un joc de culise. E public, e dur și e clar. Iar în acest meci al nervilor, cine clipește primul… pierde istoria.