Sprijin pentru tinerii care aleg să rămână în acest oraș: 100 de euro lunar pentru chirie

Publicat: 16 iul. 2025, 21:57, de Corina Oprea, în SOCIAL , ? cititori
Sprijin pentru tinerii care aleg să rămână în acest oraș: 100 de euro lunar pentru chirie

Municipiul Sfântu Gheorghe, din județul Covasna, oferă tinerilor un sprijin financiar lunar de 100 de euro pentru chirie, în baza unui program lansat în anul 2021. Dacă inițial suma acordată era de 50 de euro, din iulie 2025 aceasta a fost dublată, în contextul scumpirilor accelerate din sectorul imobiliar și al creșterii costului vieții.

Bani de la stat pentru chirie

Potrivit Primăriei, beneficiarii pot primi cel mult 100 de euro pe lună, în limita a 40% din valoarea chiriei. Anterior, sprijinul acoperea doar 25% din chirie. Totodată, durata minimă a contractului de închiriere care poate fi luat în calcul a fost extinsă de la 4 la 6 luni.

„Ce s-a modificat concret: Suma maximă acordată: 100 de euro/lună (anterior 50 euro), în limita a 40% din valoarea chiriei (anterior 25%); Durata minimă a contractului de închiriere înregistrat la ANAF: 6 luni (anterior 4 luni)”, a transmis Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Programul se adresează tinerilor sub 35 de ani care locuiesc sau au reședința în Sfântu Gheorghe. Aceștia trebuie să fie absolvenți de liceu sau de școală profesională și să lucreze în oraș. În plus, este necesar ca aceștia să aibă un contract de închiriere înregistrat la ANAF, valabil pentru cel puțin șase luni.

Există și alte condiții importante: tinerii nu trebuie să fi fost proprietari, în ultimii cinci ani, ai unei locuințe (în proporție mai mare de 50%) și nu pot închiria de la rude de până la gradul IV inclusiv. De asemenea, trebuie să nu aibă datorii la bugetul local.

Pentru persoanele care nu sunt studenți, este obligatorie stabilirea reședinței în Sfântu Gheorghe cu cel puțin șase luni înainte de a depune dosarul de solicitare.

Cum pot fi accesate fondurile pentru chirie și ce urmărește programul

Documentele necesare pentru accesarea subvenției pot fi depuse la Biroul pentru Tineret din cadrul Primăriei. Formularele actualizate sunt disponibile pe site-ul instituției. Plățile sunt făcute trimestrial, iar dosarele sunt evaluate în funcție de respectarea tuturor criteriilor.

De la lansarea programului, în 2021, 66 de tineri au beneficiat deja de acest ajutor pentru chirie. În prezent sunt 35 de dosare active, iar alte 4 se află în proces de evaluare.